"Însă noi, fiind fii ai zilei, să nu ne pierdem cumpătul, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a iubirii, având drept coif speranța mântuirii…". Acest fragment, luat din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni, capitolul 4, versetul 8, a inspirat cateheza papei Francisc de miercuri, 1 februarie, desfășurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican.
După ce, în catehezele precedente, Sfântul Părinte a inițiat un parcurs dedicat speranței, din perspectiva Vechiului Testament, cateheza de miercuri, 1 februarie, marchează începerea unei lecturi a speranței din perspectiva Noului Testament, "punând în lumină dimensiunea extraordinară pe care o asumă această virtute (…) din momentul în care întâlnește noutatea reprezentată de Isus și de evenimentul pascal".
Referindu-se la Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni, pontiful a reliefat "prospețimea și frumusețea primei vestiri creștine", făcută unei comunități "tinere, fondată de puțin timp, dar care – în ciuda dificultăților și a multor încercări – este înrădăcinată în credință și celebrează cu entuziasm și cu bucurie învierea Domnului Isus".
Papa Francisc: «Când Paul le scrie tesalonicenilor, comunitatea fusese abia fondată, la distanță de câțiva ani de la Învierea lui Cristos; doar la câțiva ani. De aceea, apostolul încearcă să-i facă să înțeleagă toate efectele și consecințele avute de acest eveniment unic și decisiv pentru istoria și viața fiecăruia – adică învierea Domnului. În special, dificultatea comunității nu era de a recunoaște învierea lui Isus, căci toți credeau în învierea Domnului, ci dificultatea de a crede în învierea morților. În acest sens, această scrisoare se revelează a fi mai actuală ca oricând.»
"Și noi, în contextul actual, avem nevoie să ne întoarcem la rădăcina și la fundamentul credinței noastre", a spus pontiful, evidențiind îndoielile care se ivesc atunci când ne confruntăm cu evenimentul morții:
Papa Francisc: «Ori de câte ori câte ori ne aflăm în fața morții, fie a noastră fie a unei persoane dragi, simțim cum credința noastră este pusă la încercare, ieșind la suprafață toate îndoielile noastre și întreaga noastră fragilitate, întrebându-ne: "Oare există într-adevăr viață după moarte…? Voi mai putea vedea și îmbrățișa persoanele pe care le-am iubit…?"»
În fața perplexității și a dificultății tesalonicenilor de a crede în învierea morților, apostolul Paul îndeamnă la îmbrăcarea platoșei credinței și a iubirii și ținerea pe cap, cu fermitate, a coifului speranței.
«Este un coif. Iată ce este speranța creștină. Când se vorbește despre speranță, am putea ajunge să o înțelegem potrivit accepțiunii comune a termenului, adică în legătură cu ceva frumos ce-am dori să se împlinească", a spus Sfântul Părinte evidențiind că înțelesul speranței creștine este cu totul diferit:
Papa Francisc: «Speranța creștină este așteptarea a ceva ce s-a împlinit deja și care se va împlini cu siguranță pentru fiecare dintre noi. Și învierea noastră și cea a persoanelor dragi nouă, nu este așadar ceva care poate se va împlini sau poate că nu, ci este o realitate sigură, căci este înrădăcinată în evenimentul învierii lui Cristos. A spera înseamnă așadar să învățăm să trăim în așteptare», a spus pontiful, explicând că o astfel de atitudine implică averea unei inimi smerite și sărace, căci doar cel sărac știe să aștepte, "cel care este deja plin de sine și de avuții nu știe să-și pună încredrea în nimeni altcineva decât în sine însuși".
Primiți acum binecuvântarea Sfântului Părinte, de la finalul audienței generale de miercuri, a cărei cateheză a fost dedicată speranței creștine din perspectiva Noului Testament.
RV/AM
