Discursul papei la ceremonia de bun venit
(Grădina de la Palatul Guanabara din Rio, luni 22 iulie 2013)
Doamnă Preşedinte,
Stimate Autorităţi,
Fraţi şi prieteni!
În providenţa sa iubitoare, Dumnezeu a voit ca prima călătorie internaţională din Pontificatul meu să-mi ofere posibilitatea de a mă întoarce în iubita Americă Latină, mai concret în Brazilia, naţiune care se mândreşte cu legăturile sale puternice cu Scaunul Apostolic şi cu profundele sale sentimente de credinţă şi de prietenie care au ţinut-o unită mereu, în mod singular, cu Succesorul lui Petru. Aduc mulţumire pentru această bunăvoinţă divină.
Am învăţat că, pentru a avea acces la poporul brazilian, trebuie intrat prin poarta inimii sale imense; deci să-mi fie permis în acest moment să bat cu delicateţe la această poartă. Cer permisiunea pentru a intra şi a petrece această săptămână cu voi. Eu nu am nici aur, nici argint, dar aduc ceea ce mi-a fost dat mai preţios: pe Isus Cristos! Vin în Numele său pentru a alimenta flacăra de iubire fraternă care arde în fiecare inimă; şi doresc ca la toţi şi la fiecare să ajungă salutul meu: "Pacea lui Cristos să fie cu voi!".
Salut cu respect pe doamna preşedinte şi pe distinşii membri ai guvernului său. Îi mulţumesc pentru primirea generoasă şi pentru cuvintele cu care a voit să manifeste bucuria brazilienilor pentru prezenţa mea în naţiunea lor. Îl salut şi pe domnul guvernator al acestui stat, care cu respect ne primeşte în Palatul Guvernului, şi pe primarul de Rio de Janeiro, precum şi pe membri Corpului Diplomatic acreditat pe lângă guvernul brazilian, celelalte autorităţi prezente şi pe toţi cei care s-au străduit pentru a face să devină realitate această vizită a mea.
Vreau să adresez un cuvânt de afect fraţilor mei Episcopi, asupra cărora apasă misiunea de a conduce turma lui Dumnezeu în această imensă ţară, şi iubitelor lor Biserici particulare. Cu această vizită a mea doresc să continui în misiunea pastorală proprie a Episcopului de Roma de a-i întări pe fraţi în credinţa în Cristos, de a-i încuraja în mărturisirea motivelor de speranţă care provine din El şi de a-i însufleţi să ofere tuturor bogăţiile inepuizabile ale iubirii sale.
Aşa cum se ştie, motivul principal al prezenţei mele în Brazilia transcende graniţele sale. De fapt, am venit pentru Ziua Mondială a Tineretului. Am venit să întâlnesc tineri veniţi din toate părţile lumii, atraşi de braţele deschise ale lui Cristos Răscumpărătorul. Ei vor să găsească un refugiu în îmbrăţişarea sa, chiar aproape de Inima sa, să asculte din nou chemarea sa clară şi puternică: "Mergeţi şi faceţi discipoli toate popoarele".
Aceşti tineri provin din diferitele continente, vorbesc limbi diferite, sunt purtători ai unor culturi variate, şi totuşi găsesc în Cristos răspunsurile la aspiraţiile lor cele mai înalte şi comune şi pot să sature foamea după un adevăr limpede şi după o iubire autentică ce îi unesc dincolo de orice diversitate.
Cristos le oferă spaţiu, ştiind că nu poate exista energie mai puternică decât aceea care izbucneşte din inima tinerilor atunci când sunt cuceriţi de experienţa prieteniei cu El. Cristos are încredere în tineri şi le încredinţează lor viitorul misiunii sale însăşi: "Mergeţi, faceţi discipoli"; mergeţi dincolo de graniţele a ceea ce este omeneşte posibil şi generaţi o lume de fraţi. Dar şi tinerii au încredere în Cristos: lor nu le este frică să rişte cu El unica viaţă pe care o au, pentru că ştiu că nu rămân dezamăgiţi.
Începând această vizită a mea în Brazilia, sunt foarte conştient că, adresându-mă tinerilor, vorbesc şi familiilor lor, comunităţilor lor ecleziale şi naţionale de provenienţă, societăţilor în care sunt inseraţi, bărbaţilor şi femeilor de care depinde în mare măsură viitorul acestor noi generaţii.
Este obişnuit la voi să aud părinţii care spun: "Copiii sunt pupila ochilor noştri". Cât de frumoasă este această expresie din înţelepciunea braziliană care aplică tinerilor imaginea pupilei ochilor, fereastra prin care lumina intră în noi dăruindu-ne miracolul vederii! Ce va fi cu noi dacă nu ne îngrijim de ochii noştri? Cum vom putea merge înainte? Urarea mea este ca, în această săptămână, fiecare dintre noi să se lase interpelat de această întrebare provocatoare.
Şi atenţie! Tineretul este fereastra prin care viitorul intră în lume. Este fereastra, deci ne impune mari provocări. Generaţia noastră se va dovedi la înălţimea promisiunii care există în fiecare tânăr atunci când va şti să-i ofere spaţiu. Asta înseamnă: a le tutela condiţiile materiale şi spirituale pentru dezvoltarea deplină; a-i da fundamente solide pe care să poată construi viaţa; a-i garanta siguranţa şi educaţia pentru ca să devină ceea ce poate să fie; a-i transmite valori durabile pentru care merită să se trăiască; a-i asigura un orizont transcendent pentru setea sa de fericire autentică şi pentru creativitatea sa în bine; a-i încredinţa moştenirea unei lumi care să corespundă măsurii vieţii umane; a trezi în ele cele mai bune potenţialităţi pentru a fi protagonist al propriei zile de mâine şi coresponsabil al destinului tuturor. Cu aceste atitudini anticipăm astăzi viitorul care intră prin fereastra tinerilor.
Încheind, cer tuturor gentileţea atenţiei şi, dacă este posibil, empatia necesară pentru a stabili un dialog între prieteni. În acest moment, braţele Papei se deschid pentru a îmbrăţişa întreaga naţiune braziliană, în complexa sa bogăţie umană, culturală şi religioasă. Din Amazonia până în pampas, din regiunile aride până la Pantanal, din micile localităţi până la metropole, nimeni să nu se simtă exclus de la afectul papei. Poimâine, dacă dă Dumnezeu, am în suflet să vă amintesc pe toţi la Stăpâna Noastră Aparecida, invocând ocrotirea sa maternă asupra caselor şi familiilor voastre. Încă de acum vă binecuvântez pe toţi. Mulţumesc pentru acest bun-venit.
ZMT: Predica papei la sfânta Liturghie din bazilica Sanctuarului Stăpânei Noastre de la Aparecida
(Miercuri, 24 iulie 2013)
Domnule Cardinal,
Veneraţi fraţi întru Episcopat şi întru Preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori!
Câtă bucurie îmi dă să vin la casa Mamei fiecărui brazilian, sanctuarul Stăpânei Noastre de la Aparecida! În ziua de după alegerea mea ca episcop de Roma, am vizitat Bazilica "Santa Maria Maggiore" din Roma, pentru a încredinţa sfintei Fecioare Maria slujirea mea. Astăzi am voit să vin aici pentru a cere Mariei, mama noastră, rezultatul bun al Zilei Mondiale a Tineretului şi să pun la picioarele ei viaţa poporului latino-american.
Aş vrea să vă spun înainte de toate un lucru. În acest sanctuar, unde în urmă cu şase ani s-a ţinut a V-a Conferinţă Generală a Episcopatului din America Latină şi din Caraibe, a avut loc un fapt foarte frumos de care am putut să-mi dau seama personal: să văd cum episcopii - care au lucrat asupra temei întâlnirii cu Cristos, uceniciei şi misiunii - se simţeau încurajaţi, însoţiţi şi, într-un anumit sens, inspiraţi de miile de pelerini care veneau în fiecare zi să încredinţeze viaţa lor sfintei Fecioare Maria: acea Conferinţă a fost un mare moment al Bisericii. Şi, de fapt, se poate spune că Documentul de la Aparecida s-a născut tocmai din această împletire dintre lucrările păstorilor şi credinţa simplă a pelerinilor, sub ocrotirea maternă a Mariei. Biserica, atunci când îl caută pe Cristos bate mereu la această casă a Mamei şi cere: "Arată-ni-l pe Isus!". De la Ea se învaţă adevărata ucenicie. Şi iată pentru ce Biserica merge în misiune mereu pe urma Mariei.
Astăzi, privind la Ziua Mondială a Tineretului care m-a adus în Brazilia, vin şi eu să bat la uşa casei Mariei - care l-a iubit şi l-a educat pe Isus - pentru ca să ne ajute pe noi toţi, păstorii poporului lui Dumnezeu, părinţii şi educatorii, să transmitem tinerilor noştri valorile care să-i facă artizani ai unei naţiuni şi ai unei lumi mai drepte, solidare şi fraterne. Pentru aceasta, aş vrea să amintesc trei atitudini simple, trei atitudini simple: a menţine speranţa, a ne lăsa surprinşi de Dumnezeu şi a trăi în bucurie.
1. A menţine speranţa. Lectura a doua de la Liturghie prezintă o scenă dramatică: o femeie - figură a Mariei şi a Bisericii - este persecutată de un balaur - diavolul - care vrea să-i devoreze copilul. Însă scena nu este de moarte, ci de viaţă, pentru că Dumnezeu intervine şi salvează pruncul (cf. Ap 12,13a.15-16a). Câte dificultăţi există în viaţa fiecăruia, în lumea noastră, în comunităţile noastre, dar oricât de mari ar putea să apară, Dumnezeu nu lasă niciodată ca să fim scufundaţi de ele. În faţa descurajării care ar putea să existe în viaţă, în cel care lucrează la evanghelizare sau în cel care se străduieşte să trăiască credinţa ca tată şi mamă de familie, aş vrea să spun cu putere: să aveţi mereu în inimă această certitudine: Dumnezeu merge alături de voi, în nici un moment nu vă abandonează! Să nu pierdem niciodată speranţa! Să n-o stingem niciodată în inima noastră! "Balaurul", răul, există în istoria noastră, dar nu este el cel mai puternic. Cel mai puternic este Dumnezeu şi Dumnezeu este speranţa noastră! Este adevărat că astăzi cam toţi şi chiar şi tinerii noştri simt fascinaţia atâtor idoli care se pun în locul lui Dumnezeu şi par să dea speranţă: banii, succesul, puterea, plăcerea. Adesea un sentiment de singurătate şi de gol îşi croieşte drum în inima multora şi conduce la căutarea de compensaţii, de aceşti idoli trecători. Iubiţi fraţi şi surori, să fim lumini de speranţă! Să avem o privire pozitivă asupra realităţii! Să încurajăm generozitatea care îi caracterizează pe tineri, să-i însoţim să devină protagonişti ai construirii unei lumi mai bune: sunt un motor puternic pentru Biserică şi pentru societate. Nu au nevoie numai de lucruri, au nevoie mai ales ca să le fie propuse acele valori imateriale care sunt inima spirituală a unui popor, memoria unui popor. În acest sanctuar, care face parte din memoria Braziliei, le putem aproape citi: spiritualitate, generozitate, solidaritate, perseverenţă, fraternitate, bucurie; sunt valori care îşi află rădăcina lor cea mai profundă în credinţa creştină.
2. A doua atitudine: a ne lăsa surprinşi de Dumnezeu. Cine este bărbat, femeie de speranţă - marea speranţă pe care ne-o dă credinţa - ştie că, şi în mijlocul dificultăţilor, Dumnezeu acţionează şi ne surprinde. Istoria acestui sanctuar este un exemplu: trei pescari, după o zi în zadar, fără a reuşi să prindă peşti, în apele din Rio Parnaiba, găsesc ceva neaşteptat: o imagine a Stăpânei Noastre a Zămislirii. Cine şi-ar fi imaginat că locul unei pescuiri nerodnice avea să devină locul în care toţi brazilienii pot să se simtă fii ai uneia şi aceleiaşi Mame? Dumnezeu mereu uimeşte, ca vinul nou în Evanghelia pe care am ascultat-o. Dumnezeu rezervă mereu pentru noi ceea ce este mai bun. Dar cere ca noi să ne lăsăm surprinşi de iubirea sa, să primim surprizele sale. Să ne încredem în Dumnezeu! Departe de El, vinul bucuriei, vinul speranţei, se epuizează. Dacă ne apropiem de El, dacă rămânem cu El, ceea ce pare apă rece, ceea ce este dificultate, ceea ce este păcat, se transformă în vin nou de prietenie cu El.
3. A treia atitudine: a trăi în bucurie. Dragi prieteni, dacă umblăm în speranţă, lăsându-se surprinşi de vinul nou pe care ni-l oferă Isus, în inima noastră este bucurie şi nu putem decât să fim martori ai acestei bucurii. Creştinul este bucuros, nu este niciodată trist. Dumnezeu ne însoţeşte. Avem o Mamă care mereu mijloceşte pentru viaţa fiilor săi, pentru noi, ca regina Estera în prima lectură (cf. Est 5,3). Isus ne-a arătat că faţa lui Dumnezeu este aceea a unui Tată care ne iubeşte. Păcatul şi moartea au fost înfrânte. Creştinul nu poate să fie pesimist! Nu are faţa celui care pare să se afle într-un doliu perpetuu. Dacă suntem cu adevărat îndrăgostiţi de Cristos şi simţim cât de mult de iubeşte, inima noastră se va "înflăcăra" de o aşa bucurie care îi va contagia pe cei care trăiesc lângă noi. Aşa cum spunea Benedict al XVI-lea, aici, în acest sanctuar: "Discipolul este conştient că fără Cristos nu există lumină, nu există speranţă, nu există iubire, nu există viitor" (Discurs inaugural al Conferinţei de la Aparecida [13 mai 2007]: Insegnamenti III/1 [2007], p. 861).
Dragi prieteni, am venit să batem la uşa casei Mariei. Ea ne-a deschis, ne-a lăsat să intrăm şi ni-l arată pe Fiul său. Acum Ea ne cere: "Faceţi tot ceea ce vă va spune!" (In 2,5). Da, Mamă, noi ne angajăm să facem ceea ce ne va spune Isus! Şi vom face asta cu speranţă, încrezători în surprizele lui Dumnezeu şi plini de bucurie. Aşa să fie.
Vizita la comunitatea din Varginha (Manguinhos)
(Rio de Janeiro, joi, 25 iulie 2013)
Preaiubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Este frumos să pot fi aici cu voi! Este frumos! Încă de la început, programând vizita în Brazilia, dorinţa mea era să pot vizita toate cartierele din această naţiune. Aş fi voit să bat la fiecare uşă, să spun "bună ziua", să cer un pahar de apă rece, să iau un "cafezinho" - nu un pahar de ţuică! - să vorbesc ca unor prieteni de casă, să ascult inima fiecăruia, a părinţilor, a copiilor, a bunicilor... Însă Brazilia este aşa de mare! Şi nu este posibil să bat la toate uşile! Aşadar am ales să vin aici, să vizitez comunitatea voastră; această comunitate care reprezintă astăzi toate cartierele din Brazilia. Ce frumos este să fim primiţi cu iubire, cu generozitate, cu bucurie! E suficient să vedem cum aţi împodobit străzile comunităţii; şi acesta este un semn de afect, se naşte din inima voastră, din inima brazilienilor, care este în sărbătoare! Multe mulţumiri fiecăruia dintre voi pentru frumoasa primire! Le mulţumesc soţilor Rangler şi Joana pentru cuvintele călduroase.
1. Încă din primul moment în care am atins pământul brazilian şi aici în mijlocul vostru mă simt primit. Şi este important a şti să primim; este şi mai frumos decât orice înfrumuseţare sau împodobire. Spun asta pentru că atunci când suntem generoşi în primirea unei persoane şi împărtăşim ceva cu ea - un pic de mâncare, un loc în casa noastră, timpul nostru - nu numai că nu rămânem mai săraci, ci ne îmbogăţim. Ştiu bine că atunci când cineva care are nevoie să mănânce bate la uşa voastră, voi găsiţi mereu un mod de a împărţi mâncarea; aşa cum spune proverbul, mereu se poate "adăuga mai multă apă la fasole"! Se poate adăuga mai multă apă la fasole?... Mereu?... Şi voi faceţi asta cu iubire, arătând că adevărata bogăţie nu se află în lucruri, ci în inimă!
Şi poporul brazilian, îndeosebi persoanele cele mai simple, poate să ofere lumii o preţioasă lecţie de solidaritate, un cuvânt - acest cuvânt solidaritate - adesea uitat sau redus la tăcere, pentru că este incomod. Aproape că pare un cuvânt urât... solidaritate. Aş vrea să fac apel la cel care are mai multe resurse, la autorităţile publice şi la toţi oamenii de bunăvoinţă angajaţi pentru dreptatea socială: nu încetaţi să lucraţi pentru o lume mai dreaptă şi mai solidară! Nimeni nu poate rămâne insensibil la inegalităţile care încă există în lume! Fiecare, după propriile posibilităţi şi responsabilităţi, să ştie să ofere contribuţia sa pentru a pune capăt atâtor nedreptăţi sociale. Nu cultura egoismului, a individualismului, care adesea reglementează societatea noastră, este aceea care construieşte şi duce la o lume mai locuibilă; nu este aceasta, ci cultura solidarităţii; cultura solidarităţii înseamnă a nu vedea în celălalt un concurent sau un număr, ci un frate. Şi noi toţi suntem fraţi!
Doresc să încurajez eforturile pe care societatea braziliană le face pentru a integra toate părţile corpului său, chiar şi pe cele mai suferinde şi nevoiaşe, prin lupta împotriva foametei şi a mizeriei. Nici un efort de "împăciuire" nu va fi durabil, nu vor exista armonie şi fericire pentru o societate care ignoră, care pune la margini şi care abandonează în periferie o parte din ea însăşi. O astfel de societate pur şi simplu se sărăceşte pe ea însăşi, ba chiar pierde ceva esenţial pentru ea însăşi. Să nu lăsăm, să nu lăsăm să intre în inima noastră cultura rebutului! Să nu lăsăm să intre în inima noastră cultura rebutului, pentru că noi suntem fraţi. Nimeni nu este de "aruncat ca rebut". Să ne amintim mereu: numai când suntem capabili să împărtăşim ne îmbogăţim cu adevărat; tot ceea ce se împărtăşeşte se înmulţeşte! Să ne gândim la înmulţirea pâinilor de către Isus! Măsura măreţiei unei societăţi este dată de modul în care ea îl tratează pe cel care este mai nevoiaş, pe cel care nu are altceva decât sărăcia sa!
2. Aş vrea să vă spun şi că Biserica, "avocată a dreptăţii şi apărătoare a săracilor împotriva inegalităţilor sociale şi economice intolerabile care strigă către cer" (Documentul de la Aparecida, 395), doreşte să ofere colaborarea sa la orice iniţiativă care să poată însemna o adevărată dezvoltare a fiecărui om şi a omului întreg. Dragi prieteni, desigur este necesar a da pâine celui căruia îi este foame; este un act de dreptate. Dar există şi o foame mai profundă, foamea de o fericire pe care numai Dumnezeu o poate sătura. Foamea de demnitate. Nu există nici adevărată promovare a binelui comun, nici adevărată dezvoltare a omului atunci când se ignoră pilaştri fundamentali care susţin o naţiune, bunurile sale imateriale: viaţa, care este dar al lui Dumnezeu, valoare care trebuie tutelată şi promovată mereu; familia, fundament al convieţuirii şi remediu împotriva destrămării sociale; educaţia integrală, care nu se reduce la o simplă transmitere de informaţii cu scopul de a produce profit; sănătatea, care trebuie să caute binele integral al persoanei, chiar şi al dimensiunii spirituale, esenţială pentru echilibrul uman şi pentru o convieţuire sănătoase; siguranţa, având convingerea că violenţa poate fi învinsă numai pornind de la schimbarea inimii umane.
3. Un ultim lucru aş vrea să spun, un ultim lucru. Aici, ca în toată Brazilia, sunt atâţia tineri. Ehei, tinerilor! Voi, dragi tineri, aveţi o sensibilitate deosebită împotriva nedreptăţilor, dar adesea sunteţi dezamăgiţi de fapte care vorbesc despre corupţie, de persoane care, în loc să caute binele comun, caută propriul interes. Şi vouă şi tuturor repet: nu vă descurajaţi niciodată, nu pierdeţi încrederea, nu lăsaţi ca să se stingă speranţa. Realitatea se poate schimb, omul se poate schimba. Căutaţi voi cei dintâi să duceţi binele, să nu vă obişnuiţi cu răul, ci să-l învingeţi cu binele. Biserica vă însoţeşte, aducându-vă binele preţios al credinţei, al lui Isus Cristos, care a "venit pentru ca să aibă viaţa şi să o aibă din belşug" (In 10,10).
Astăzi vouă tuturor, îndeosebi locuitorilor din această comunitate din Varginha vă spun: nu sunteţi singuri, Biserica este cu voi, Papa este cu voi. Port pe fiecare dintre voi în inima mea şi îmi însuşesc intenţiile pe care le aveţi înlăuntrul vostru: mulţumirile pentru bucurii, cererile de ajutor în dificultăţi, dorinţa de consolare în momentele de durere şi de suferinţă. Încredinţez totul mijlocirii Stăpânei Noastre de la Aparecida, Mama tuturor săracilor din Brazilia, şi cu mare afect vă împart binecuvântarea mea. Mulţumesc!
ZMT: Întâlnirea cu tinerii argentinieni în catedrala San Sebastián
(Joi, 25 iulie 2013)
Mulţumesc..., mulţumesc pentru că sunteţi aici, mulţumesc că aţi venit... Mulţumesc celor care sunt înăuntru şi multe mulţumiri celor care au rămas afară. Celor treizeci de mii care, după cum îmi spun alţii, sunt afară. Îi salut de aici. Sunt sub ploaie... mulţumesc pentru acest gest de a se fi apropiat, mulţumesc că aţi venit la Ziua Tineretului. Îi sugerasem lui doctor Gasbarri, care este persoana care gestionează, care organizează călătoria, să găsească un locşor pentru o întâlnire cu voi şi la mijlocul zilei a aranjat totul. Vrea să-i mulţumesc public şi doctorului Gasbarri pentru ceea ce a reuşit să facă astăzi.
Doresc să vă spun ceea ce sper drept consecinţă a Zilei Tineretului: sper ca să fie gălăgie. Aici va fi gălăgie, va fi. Aici la Rio va fi gălăgie, va fi. Însă eu vreau ca să fie gălăgie în dieceze, vrea ca să se iasă afară, vreau ca Biserica să iasă pe străzi, vrea ca să ne apărăm de tot ceea ce este mondenitate, imobilism, de ceea ce este comoditate, de ceea ce este clericalism, de tot ceea ce este a fi închişi în noi înşine. Parohiile, şcolile, instituţiile sunt făcute pentru a ieşi afară..., dacă nu fac asta, devin o ONG şi Biserica nu poate să fie o ONG. Să mă ierte episcopii şi preoţii, dacă unii după aceea vă vor crea dezordine. Este sfatul. Mulţumesc pentru ceea ce puteţi face.
Uitaţi-vă, eu cred că în acest moment, această civilizaţie mondială a mers dincolo de limite, a mers dincolo de limite pentru că a creat un atare cult al zeului ban încât suntem în prezenţa unei filozofii şi a unei practici de excludere a celor doi poli ai vieţii care sunt promisiunile popoarelor. Excluderea bătrânilor, desigur. Cineva s-ar putea gândi că este un soi de eutanasie ascunsă, adică nu se are grijă de bătrâni; dar există şi o eutanasie culturală, pentru că nu sunt lăsaţi să vorbească, nu sunt lăsaţi să acţioneze. Şi excluderea tinerilor. Procentul pe care-l avem de tineri fără loc de muncă, fără serviciu, este foarte ridicat şi avem o generaţie care nu are experienţa demnităţii câştigate prin muncă. Adică această civilizaţie ne-a făcut să excludem cele două vârfuri care sunt viitorul nostru. Aşadar tinerii trebuie să iasă în evidenţă, trebuie să se impună; tinerii trebuie să iasă pentru a lupta pentru valori, pentru a lupta pentru aceste valori; şi bătrânii trebuie să deschidă gura, bătrânii trebuie să deschidă gura şi să ne înveţe! Transmiteţi-ne înţelepciunea popoarelor!
În poporul argentinian eu cer, din toată inima, bătrânilor: nu încetaţi să fiţi rezerva culturală a poporului nostru, rezervă care transmite dreptatea, care transmite istoria, care transmite valorile, care transmite memoria poporului. Şi voi, vă rog, nu fiţi împotriva bătrânilor: lăsaţi-i să vorbească, ascultaţi-i şi mergeţi înainte! Dar să ştiţi, să ştiţi că în acest moment voi, tinerilor, şi bătrânii, sunteţi condamnaţi la acelaşi destin: excluderea. Nu vă lăsaţi excluşi! Este clar! Pentru aceasta cred că trebuie să munciţi. Credinţa în Isus Cristos nu este o glumă, este un lucru foarte serios. Este un scandal că Dumnezeu a venit să se facă unul dintre noi. Este un scandal că a murit pe o cruce. Este un scandal: scandalul Crucii. Crucea continuă să provoace scandal. Dar este unicul drum sigur: cel al Crucii, cel al lui Isus, cel al Întrupării lui Isus. Vă rog, nu "bateţi" (aşa cum se bate crema, n.t.) credinţa în Isus Cristos. Există cremă de portocale, există cremă de mere, există cremă de banane, dar vă rog nu beţi "cremă" de credinţă.
Credinţa este întreagă, nu se "bate". Este credinţa în Isus. Este credinţa în Fiul lui Dumnezeu făcut om, care m-a iubit şi a murit pentru mine. Aşadar: faceţi gălăgie; aveţi grijă de extremele populaţiei, care sunt bătrânii şi tinerii; nu vă lăsaţi excluşi şi să nu fie excluşi bătrânii. Al doilea: nu "bateţi" credinţa în Isus Cristos. Fericirile. Ce trebuie să facem, părinte? Uite, citeşte Fericirile care îţi vor face bine. Dacă vrei să ştii ce trebuie să faci în mod concret, citeşte Matei capitolul 25, care este protocolul cu care vom fi judecaţi. Cu aceste două lucruri aveţi Planul de acţiune: Fericirile şi Matei 25. Nu aveţi nevoie să citiţi altceva. Vă cer asta cu toată inima. Bine; vă mulţumesc pentru această apropiere. Îmi pare rău că sunteţi închişi în ţarc, însă vă spun un lucru. Eu, uneori, experimentez asta: ce lucru urât este a fi închişi în ţarc. Vă mărturisesc asta din inimă, dar să vedem... Vă înţeleg. Mi-ar fi plăcut să fiu mai aproape de voi, dar înţeleg că, din motive de siguranţă, nu se poate. Mulţumesc că aţi venit, mulţumesc că vă rugaţi pentru mine; vă cer asta din inimă, am nevoie. Am nevoie de rugăciunile voastre, am atâta nevoie. Mulţumesc pentru asta. Ei bine, vreau să vă dau Binecuvântarea şi după aceea vom binecuvânta imaginea Fecioarei care va străbate toată Republica... şi crucea sfântului Francisc, care vor călători în mod misionar. Dar nu uitaţi: faceţi gălăgie; aveţi grijă de cele două extreme ale vieţii, de cele două extreme ale istoriei popoarelor, care sunt bătrânii şi tinerii; şi nu "bateţi" credinţa. Şi acum să ne rugăm, pentru a binecuvânta imaginea Fecioarei şi apoi să vă dau Binecuvântarea.
Ne ridicăm în picioare pentru Binecuvântare, dar mai întâi vreau să mulţumesc pentru ceea ce a spus mons. Arancedo, deoarece ca un uituc autentic nu i-am mulţumit. Deci, mulţumesc pentru cuvintele tale!
RUGĂCIUNE
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Bucură-te, Marie...
Doamne, Tu ai lăsat-o în mijlocul nostru pe Mama ta pentru ca să ne însoţească.
Pentru ca să aibă grijă de noi şi să ne ocrotească în drumul nostru, în inima noastră, în credinţa noastră.
Pentru ca să ne facă discipoli aşa cum Ea a fost discipolă şi misionari aşa cum şi Ea a fost misionară.
Pentru ca să ne înveţe să ieşim pe străzi.
Pentru ca să ne înveţe să ieşim din noi înşine.
Binecuvântăm această imagine, Doamne, care va străbate ţara.
Pentru ca Ea, cu blândeţea sa, cu pacea sa, să ne indice drumul.
Doamne, Tu eşti un scandal. Tu eşti un scandal: scandalul Crucii. O Cruce care este umilinţă, blândeţe; o Cruce care ne vorbeşte despre apropierea lui Dumnezeu. Binecuvântăm şi această imagine a Crucii care va străbate ţara.
Multe mulţumiri, ne vedem în aceste zile. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru mine! Nu uitaţi asta!
Sărbătoarea de primire a tinerilor
Salutul şi omilia Sfântului Părinte Francisc
(Plaja Copacabana, Rio de Janeiro, joi, 25 iulie 2013)
SALUTUL
Preaiubiţi tineri, bună seara!
Înainte de toate vreau să vă mulţumesc pentru mărturia de credinţă pe care o daţi lumii. Mereu am auzit spunându-se că la cariocas nu le plac frigul şi ploaia, dar voi arătaţi că credinţa voastră este mai puternică decât frigul şi decât ploaia. Felicitări! Sunteţi nişte adevăraţi eroi!
Văd în voi frumuseţea feţei tinere a lui Cristos şi inima mea se umple de bucurie! Îmi amintesc de prima Zi Mondială a Tineretului la nivel internaţional. A fost celebrată în 1987 în Argentina, în oraşul meu Buenos Aires. Păstrez vii în amintire aceste cuvinte ale fericitului Ioan Paul al II-lea adresate tinerilor: "Am atâta speranţă în voi! Îmi doresc mai ales ca să reînnoiţi fidelitatea voastră faţă de Isus Cristos şi faţă de crucea sa răscumpărătoare" (Discurs adresat tinerilor (11 aprilie 1987): Insegnamenti X/1 [1987], 1261).
Înainte de a continua, aş vrea să amintesc tragicul accident din Guyana franceză pe care l-au avut tinerii care veneau la această Zi. Acolo şi-a pierdut viaţa tânăra Sophie Morinière, şi alţi tineri au fost răniţi.
Vă invit să facem un moment de tăcere şi de rugăciune către Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru Sophie, pentru răniţi şi pentru rude.
Anul acesta, Ziua se întoarce, pentru a doua oară, în America Latină. Şi voi, tinerilor, aţi răspuns aşa de mulţi la invitaţia Papei Benedict al XVI-lea, care v-a convocat pentru a o celebra. Îi mulţumim din toată inima! Lui care ne-a convocat astăzi, aici, îi trimitem un salut şi aplauze puternice. Voi ştiţi că înainte de a veni în Brazilia am discutat cu el şi i-am cerut să mă însoţească în călătorie, cu rugăciunea. Şi el mi-a spus: vă însoţesc cu rugăciunea şi voi fi aproape la televizor. Astfel, în acest moment, ne priveşte. Privirea mea se extinde asupra acestei mari mulţimi: sunteţi aşa de mulţi! Veniţi din toate continentele! Sunteţi adesea departe unii de alţii nu numai geografic, ci şi din punctul de vedere existenţial, cultural, social, uman. Dar astăzi sunteţi aici, ba chiar astăzi suntem aici, împreună, uniţi pentru a împărtăşi credinţa şi bucuria întâlnirii cu Cristos, a faptului de a fi discipolii săi. Săptămâna aceasta, Rio devine centrul Bisericii, inima sa vie şi tânără, pentru că voi aţi răspuns cu generozitate şi curaj la invitaţia pe care Isus v-a adresat-o pentru a rămâne cu El, pentru a fi prietenii săi.
Trenul acestei Zile Mondiale a Tineretului a venit de departe şi a străbătut toată naţiunea braziliană urmând etapele proiectului "Bota fé - Pune credinţă". Astăzi a sosit la Rio de Janeiro. De pe Corcovado, Cristos Răscumpărătorul ne îmbrăţişează şi ne binecuvântează. Privind această mare, plaja şi pe voi toţi, îmi vine în minte momentul în care Isus i-a chemat pe primii discipoli ca să-l urmeze pe malul lacului Tiberiadei. Astăzi Isus ne întreabă iar: Vrei să fii discipolul meu? Vrei să fii prietenul meu? Vrei să fii martor al Evangheliei mele? În inima Anului Credinţei aceste întrebări ne invită să reînnoim angajamentul nostru de creştini. Familiile şi comunităţile voastre locale v-au transmis marele dar al credinţei, Cristos a crescut în voi. Astăzi doreşte să vină aici pentru a vă întări în această credinţă, credinţa în Cristos viu care locuieşte în voi, dar am venit şi eu pentru a fi întărit de entuziasmul credinţei voastre! Voi ştiţi că în viaţa unui episcop sunt atâtea probleme care cer să fie rezolvate. Şi cu aceste probleme şi dificultăţi, credinţa unui episcop se poate întrista. Ce urât este un episcop trist! Ce urât! Pentru ca să nu fie tristă credinţa mea am venit aici pentru a fi contagiat de entuziasmul vostru al tuturor!
Vă salut pe toţi cu afect. Voi aici prezenţi, veniţi din cele cinci continente şi, prin intermediul vostru, îi salut pe toţi tinerii din lume, îndeosebi pe cei care doreau să vină la Rio de Janeiră şi n-au putut veni. Celor care sunt în legătură prin intermediul radioului, televiziunii şi internetului, le spun tuturor: Bine aţi venit la această sărbătoare a credinţei! În diferite părţi ale lumii, chiar în acest moment, atâţia tineri s-au adunat pentru a trăi împreună cu noi acest moment: să ne simţim uniţi unii cu alţii în bucurie, în prietenie, în credinţă. Şi fiţi siguri: inima mea vă îmbrăţişează pe toţi cu afect universal. Pentru că lucrul cel mai important astăzi este această reuniune a voastră şi reuniunea tuturor tinerilor care ne urmăresc prin intermediul mijloacelor de comunicare. Cristos Răscumpărătorul, de pe vârful muntelui Corcovado, vă primeşte şi vă îmbrăţişează în acest oraş foarte frumos Rio!
Un salut deosebit adresez Preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Laici, iubitul şi neobositul cardinal Stanislaw Rylko, şi tuturor celor care lucrează cu el. Îi mulţumesc monseniorului Orani João Tempesta, Arhiepiscop de São Sebastião do Rio de Janeiro, pentru cordialitatea cu care m-a primit - şi doresc să spun aici că toţi cariocas ştiu să primească bine, ştiu să ofere o mare primire - şi îi mulţumesc pentru marea muncă pentru a realiza această Zi Mondială a Tineretului împreună cu episcopii săi auxiliari şi cu diferitele dieceze din această Brazilie imensă. Exprim mulţumirea mea tuturor autorităţilor naţionale, statale şi locale şi ce tuturor celorlalţi care au fost implicaţi pentru a face să devină realitate acest moment unic de celebrare a unităţii, a credinţei şi a fraternităţii. Mulţumesc fraţilor Episcopi, preoţilor, seminariştilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor laici care îi însoţesc pe tineri, din diferite părţi ale planetei noastre, în pelerinajul lor spre Isus. Tuturor şi fiecăruia o îmbrăţişare afectuoasă în Isus şi cu Isus.
Fraţi şi prieteni, bine aţi venit la a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului, în acest minunat oraş Rio de Janeiro!
OMILIA SFÂNTULUI PĂRINTE
Prieteni tineri,
"Ce bine ne este nouă aici!": a exclamat Petru, după ce l-a văzut pe Domnul Isus transfigurat, îmbrăcat în glorie. Putem repeta şi noi aceste cuvinte? Eu cred că da, deoarece pentru noi toţi, astăzi, este bine să fim aici împreună în jurul lui Isus! El e cel care ne primeşte şi se face prezent în mijlocul nostru, aici la Rio. Şi în Evanghelie am ascultat şi cuvintele lui Dumnezeu Tatăl: "Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!" (Lc 9,35). Aşadar, dacă, pe de o parte, Isus e cel care ne primeşte, pe de altă parte, şi noi vrem să-l primim, să ascultăm cuvântul său pentru că tocmai primindu-l pe Isus Cristos, Cuvânt întrupat, Duhul Sfânt ne transformă, luminează drumul viitorului şi face să crească în noi aripile speranţei pentru a merge cu bucurie (cf. Scrisoarea enciclică Lumen fidei, 7).
Dar ce anume putem să facem? "Bota fé - pune credinţă". Crucea Zilei Mondiale a Tineretului a strigat aceste cuvinte de-a lungul întregului său pelerinaj prin Brazilia. "Pune credinţă": ce înseamnă? Atunci când se pregăteşte o mâncare bună şi vezi că lipseşte sarea, atunci tu "pui" sare; lipseşte uleiul, atunci tu "pui" ulei... "A pune", adică a aşeza, a vărsa. Aşa este şi în viaţa noastră, dragi tineri: dacă vrem ca ea să aibă într-adevăr sens şi plinătate, aşa cum voi înşivă doriţi şi meritaţi, spun fiecăruia dintre voi: "pune credinţă" şi viaţa va avea un gust nou, viaţa va avea o busolă care indică direcţia; "pune speranţă" şi fiecare zi a ta va fi luminată şi orizontul tău nu va mai fi întunecat, ci luminos; "pune iubire" şi existenţa ta va fi ca o casă construită pe stâncă, drumul tău va fi bucuros, pentru că vei întâlni atâţia prieteni care merg cu tine. Pune credinţă, pune speranţă, pune iubire! Cu toţii uniţi: "pune credinţă", "pune speranţă", "pune iubire".
Dar cine ne poate dărui toate acestea? În Evanghelie auzim răspunsul: Cristos. "Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!". Isus ni-l aduce pe Dumnezeu şi ne duce la Dumnezeu, cu El toată viaţa noastră se transformă, se reînnoieşte şi noi putem privi realitatea cu ochi noi, din punctul de vedere al lui Isus, cu înşişi ochii săi (cf. Scrisoarea enciclică Lumen fidei, 18). Pentru aceasta astăzi vă spun, fiecăruia dintre voi: "pune-l pe Cristos" în viaţa ta şi vei găsi un prieten în care să ai încredere mereu; "pune-l pe Cristos" şi vei vedea crescând aripile speranţei pentru a parcurge cu bucurie viitorul; "pune-l pe Cristos" şi viaţa ta va fi plină de iubirea sa, va fi o viaţă rodnică. Pentru că noi toţi dorim să avem o viaţă rodnică, o viaţă care dăruieşte viaţă celorlalţi!
Astăzi, va face bine tuturor să ne întrebăm cu sinceritate: în cine ne punem încrederea noastră? În noi înşine, în lucruri sau în Isus? Cu toţii avem adesea ispita de a ne pune în centru, de a crede că suntem axa universului, de a crede că numai noi suntem cei care construim viaţa noastră sau de a crede că ea este făcută fericită de avere, de bani, de putere. Dar cu toţii ştim că nu este aşa! Desigur, averea, banii, puterea pot să dea un moment de beţie, iluzia de a fi fericiţi, dar, la sfârşit, acestea ne posedă şi ne determină să avem tot mai mult, să nu fim niciodată sătui. Şi ajungem să fim "umpluţi", dar nu hrăniţi, şi este foarte trist a vedea un tineret "umplut", dar slab. Tineretul trebuie să fie puternic, să se hrănească din credinţa sa şi nu să se umple cu alte lucruri! "Pune-l pe Cristos" în viaţa ta, pune-ţi în El încrederea ta şi nu vei fi dezamăgit niciodată! Vedeţi, dragi prieteni, credinţa face în viaţa noastră o revoluţie pe care am putea s-o numim copernicană: ne scoate din centru şi îl pune în centru pe Dumnezeu; credinţa ne scufundă în iubirea sa care ne dă siguranţă, forţă, speranţă. Aparent pare că nu se schimbă nimic, dar în adâncul nostru se schimbă totul. Când este Dumnezeu, în inima noastră locuieşte pacea, dulceaţa, duioşia, curajul, seninătatea şi bucuria, care sunt roadele Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22); atunci existenţa noastră se transformă, modul nostru de a gândi şi de a acţiona se reînnoieşte, devine modul de a gândi şi de a acţiona al lui Isus, al lui Dumnezeu. Dragi prieteni, credinţa este revoluţionară şi eu te întreb astăzi: eşti dispus, eşti dispusă să intri în acest val revoluţionar al credinţei? Numai intrând în acest val, viaţa ta tânără va căpăta sens şi astfel va fi rodnică!
Dragă tinere, dragă tânără: "pune-l pe Cristos" în viaţa ta! În aceste zile, El te aşteaptă: ascultă-l cu atenţie şi prezenţa sa va entuziasma inima ta; "pune-l pe Cristos": El te aşteaptă şi în Euharistie, Sacrament al prezenţei sale, al jertfei sale de iubire, şi te aşteaptă şi în omenitatea atâtor tineri care te vor îmbogăţi cu prietenia lor, te vor încuraja cu mărturia lor de credinţă, te vor învăţa limbajul iubirii, al bunătăţii, al slujirii. Şi tu, dragă tinere, dragă tânără, poţi să fii un martor bucuros al iubirii sale, un martor curajos al Evangheliei sale pentru a aduce în această lume a noastră un pic de lumină. Lasă-te iubit Isus, este un prieten care nu dezamăgeşte.
"Ce bine ne este nouă aici", a-l pune pe Cristos în viaţa noastră, a pune credinţa, speranţa, iubirea pe care El ne-o dăruieşte. Dragi prieteni, în această celebrare am primit imaginea Stăpânei Noastre de la Aparecida. Cu Maria, îi cerem ca să ne înveţe să-l urmăm pe Isus, să ne înveţe să fim discipoli şi misionari. Asemenea Ei, vrem să-i spunem "da" lui Dumnezeu. Să cerem inimii sale de Mamă să mijlocească pentru noi, pentru ca inimile noastre să fie disponibile să-l iubească pe Isus şi să-l facă să fie iubit. Dragi tineri, Isus ne aşteaptă! Isus se bazează pe noi! Amin.
ZMT (Rio de Janeiro): Angelus / Ora Mariei
(Din balconul arhiepiscopiei de Rio de Janeiro, vineri, 26 iulie 2013)
Iubiţi fraţi şi prieteni, bună ziua!
Aduc mulţumire Providenţei Divine pentru că a condus paşii mei până aici, în cetatea S?o Sebasti?o do Rio de Janeiro. Mulţumesc din toată inima monseniorului Orani şi vouă pentru primirea călduroasă, cu care manifestaţi afectul vostru faţă de Succesorul lui Petru. Aş vrea ca trecerea mea prin acest oraş Rio să reînnoiască în toţi iubirea faţă de Cristos şi faţă de Biserică, bucuria de a fi uniţi cu El şi de a aparţine Bisericii şi angajarea de a trăi şi de a mărturisi credinţa.
O foarte frumoasă exprimare populară a credinţei este rugăciunea Angelus [în Brazilia, Ora Mariei]. Este o rugăciune simplă care trebuie recitată în trei momente caracteristice ale zile care marchează ritmul activităţilor noastre zilnice: dimineaţa, la amiază şi la apus. Însă este o rugăciune importantă; îi invit pe toţi să o recite cu Bucură-te, Marie. Ne aminteşte un eveniment luminos care a transformat istoria: Întruparea, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om în Isus din Nazaret.
Astăzi Biserică îi celebrează pe părinţii Fecioarei Maria, bunicii lui Isus: sfinţii Ioachim şi Ana. În casa lor a venit pe lume Maria, aducând cu sine acel mister extraordinar al Neprihănitei Zămisliri; în casa lor a crescut însoţită de iubirea lor şi de credinţa lor; în casa lor a învăţat să-l asculte pe Domnul şi să urmeze voinţa sa. Sfinţii Ioachim şi Ana fac parte dintr-un lung lanţ care a transmis credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu, în căldura familiei, până la Maria care a primit în sânul ei pe Fiul lui Dumnezeu şi l-a dăruit lumii, ni l-a dăruit nouă. Valoarea preţioasă a familiei ca loc privilegiat pentru a transmite credinţa! Privind la ambientul familial, aş vrea să subliniez un lucru: astăzi, în această sărbătoare a sfinţilor Ioachim şi Ana în Brazilie, ca şi în alte ţări, se celebrează sărbătoare bunicilor. Cât sunt de importanţi în viaţa familiei pentru a comunica acel patrimoniu de umanitate şi de credinţă care este esenţial pentru orice societate! Şi cât de importantă este întâlnirea şi dialogul dintre generaţii, mai ales în interiorul familiei. Documentul de la Aparecida ne aminteşte acest lucru: "Copiii şi bătrânii construiesc viitorul popoarelor; copiii pentru că vor duce înainte istoria, bătrânii pentru că transmit experienţa şi înţelepciunea vieţii lor" (nr. 447). Acest raport, acest dialog dintre generaţii este o comoară care trebuie păstrată şi alimentată! În această Zi a Tineretului, tinerii vor să-i salute pe bunici. Îi salută cu mult afect. Bunicii. Să-i salutăm pe bunici! Ei, tinerii, îi salută pe bunicii lor cu mult afect şi le mulţumesc pentru mărturia de înţelepciune pe care ne-o oferă încontinuu.
Şi acum, în această piaţă, în străzile adiacente, în casele care trăiesc cu noi acest moment de rugăciune, să ne simţim ca o unică mare familie şi să ne adresăm Mariei pentru ca să păzească familiile noastre, să le facă sălaşuri de credinţă şi de iubire, în care să se simtă prezenţa Fiului său Isus.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:ercis.ro
