Deși nu există o vârstă indicată pentru a intra în Biserică și a devenit creștin, Biserica Catolică are o lungă tradiție de a boteza copiii în primele săptămâni după naștere. Această practică este uneori contestată de cei care văd în această acțiune impunerea credinței unei persoane care nu își poate manifesta în mod voluntar dorința sau exprima credința.
Am auzit de mai multe ori următorul raționament: "Eu nu-mi botez copiii deoarece nu sunt conștienți. Vor decide ei mai târziu, în cazul în care doresc". Mi se pare un raționament nu tocmai bun din două motive:
1) Înscriem copiii la școală, chiar dacă ei nu ne-au cerut-o, crezând că educația dobândită le va face bine. Îi hrănim de mici chiar dacă ei nu cer de mâncare deoarece știm că astfel vor crește și vor trăi. Ca părinți, trebuie să ne întrebăm de ce nu am aplica același raționament și pentru botez, dacă o facem cu convingerea că prin botez se vor mântui.
2) Unii oameni văd botezul ca ceva ce încheie o etapă. Dar botezul este mai degrabă un punct de intrare în viața lui Cristos și a Bisericii. Niciodată nu este prea devreme pentru a începe. Doar astfel copiii vor avea toată viața lor să-și aprofundeze viața de credință susținuți de harurile baptismale. Botezul fiind „izvorul vieţii celei noi în Cristos, din care curge întreaga viaţă creştină” (CBC 1254).
În cele ce urmează, din dorința de a da mărturie despre credința care ne animă, propun pentru cei interesați câteva citate ale Sfintei Scripturi pe care se bazează practica străveche a Bisericii Catolice de a boteza copiii încă de mici.
Necesitatea botezului
Înainte de toate trebuie amintit că “a boteza (în greacă baptizein) înseamnă "a cufunda, a scufunda"; "cufundarea" în apă simbolizează înmormântarea catehumenului în moartea lui Cristos, de unde iese prin învierea împreună cu El ca făptură nouă" (2 Cor 5, 17; Gal 6, 15). Acest sacrament mai este numit "baia renaşterii şi înnoirii în Spiritul Sfânt" (Tit 3, 5), fiindcă simbolizează şi înfăptuieşte acea naştere din apă şi din Spirit fără de care "nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 5)”. (CBC 1214-1215)
Apostolul Pavel afirmă în epistola sa către Romani că: „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el”. Dacă citim Biblia în integralitatea sa, vom descoperi că: „nimeni nu e curat de întinăciune, chiar dacă viața lui ar fi o singură zi” (Iov 14, 4) și: „întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50,6), precum și: „Ceea ce este născut din trup, trup este” (Ioan 3,6). Fapt pentru care, pe bună dreptate Catehismul Bisericii Catolice afirmă că: “născându-se cu o natură umană decăzută şi întinată de păcatul strămoşesc, copiii au şi ei nevoie de naşterea cea nouă prin Botez ca să fie eliberaţi de puterea întunericului şi să fie strămutaţi în Împărăţia libertăţii fiilor lui Dumnezeu, la care toţi oamenii sunt chemaţi”. (CBC 1250)
În scrisoarea sa către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel compară botezul cu circumcizia: „În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi. Iar pe voi care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşelile” (Coloseni 2, 11-13). Așa cum circumcizia a fost realizată în a 8-a zi după naștere și a însemnat întrarea în legământ cu Dumnezeu, Botezul prin care se intră în legământ cu Cristos se acordă și copiilor.
Sfânta Scriptură și botezul copiilor
Întâi de toate trebuie menționat că nicăieri în Sfânta Scriptură nu este scris că botezul copiilor ar fi interzis, fapt pentru care cei care interzic acest lucru nu au un fundament biblic. E adevărat că nu sunt nici mențiuni explicite în care un copil e botezat, dar sunt nenumărate exemple de familii întregi, printre care și copii, care primesc Botezul. De aceea Biserica Catolică învață că „orice fiinţă umană încă nebotezată, şi numai ea, este capabilă să primească botezul (CBC 1246)”.
Iată câteva exemple. Petru botează toată casa sutașului Corneliu, fără a se face mențiunea ce apare deseori în Sfânta Scriptură: „în afară de femei și de copii” (Faptele Apostolilor 10, 44-48). Un alt exemplu este cazul Lidiei care s-a botezat în urma predicării lui Pavel împreună cu întreaga sa familie (Faptele Apostolilor 16, 14-15).
Temnicerul care-i păzea pe Pavel și pe Sila la Tiatira s-a botezat împreună cu toată casa lui (Faptele Apostolilor 16, 33); Crispus, mai-marele sinagogii din Corint, împreună cu toată casa sa (Faptele Apostolilor 18, 8); Pavel le scrie corintenilor că a botezat și casa lui Ştefana (1 Corinteni 1,16).
În aceste texte citim cum toți cei din casă sunt botezați. După cum cuvântul "casă" înseamnă o familie sau chiar o realitate puțin mai mare, este mai mult ca sigur că și sugarii au fost botezați.
Condiții premergătoare botezului
În unele pasaje biblice, putem vedea cum credința unui adult este îndeajuns pentru mântuirea întregii sale familii. Temnicerul care-i păzea pe Pavel și pe Sila la Tiatira îi întreabă pe aceștia: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta (...) și s-a botezat el şi toţi ai lui îndată” (Faptele Apostolilor 16, 30-33). Deci, un copil poate fi botezat (și salvat) prin credința părinților săi, până când el ar putea să înțeleagă. Astfel conştiinţa şi libertatea copilului vor putea, începând cu trezirea lor, să dispună de forţele revărsate în suflet prin harul baptismal.
Credința și pocăința ca și condiții premergătoare botezului se cer numai adulților, nu și copiilor, pentru aceștia putând fi mărturisită de o persoană adultă, de nașii lor. Sfânta Scriptură este presărată de nenumărate exemple de reversibilitate a credinței: pentru credința unora au primit ajutor alții. “Pe când Isus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca” (Matei 8,5). Femeii cananeence Isus îi îndeplinește cererea de a-i salva fica: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela” (Matei 15, 28).
Gratuitatea harului lui Dumnezeu
Mântuitorul nostru Isus Cristos și-a manifestat intervenția sa salvatoare și față de persoane care nu au cerut sau și-au exprimat credința în prealabil. Un exemplu în acest sens este vindecarea soacrei lui Petru, care primid harul vindecării a început să-i slujească Domnului: „Şi venind Isus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui” (Matei 8,14-15). Acest exemplu de gratuitate a Mântuitorului dă mărturie despre faptul că Isus Cristos nu ne cheamă pentru ceea ce suntem ci pentru ceea ce el vrea să facă din noi.
Apostolul Pavel exprimă gratuitatea harului lui Dumnezeu, care s-a împăcat cu noi din iubire. El ne amintește că „cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși” (Romani 5,7-8). Acel Dumnezeu care în imensa Sa iubire ne-a creat, și care tot din iubire ne-a destinat pentru comuniunea deplină cu El prin Botez.
„Pura gratuitate a harului mântuirii se arată în chip deosebit în Botezul copiilor”, învață Catehismul Bisericii Catolice. (CBC 1250) „Înţeleasă astfel, - afirmă Instrucţiunea cu privire la Botezul copiilor, redactat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi aprobat de Papa Ioan Paul al II-lea - practica Botezului copiilor este autentic evanghelică, pentru că are valoare de mărturie; manifestă de fapt iniţiativa lui Dumnezeu cu privire la noi şi gratuitatea iubirii Sale, care cuprinde întreaga noastră viaţă: „Nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit… Noi iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi” [1In 4,10.19]. Şi în cazul adultului, exigenţele legate de primirea Botezului nu trebuie să ne facă să uităm că Dumnezeu „ne-a mântuit nu prin faptele pe care le-am făcut noi în dreptate, ci după îndurare, prin baia renaşterii şi reînnoirii Spiritului Sfânt” [Tit 3,5]”.
Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi
Părinții creștini sunt invitați să răspundă, fără a se împotrivi în vreun fel, cuvintelor lui Isus din evanghelia de la Matei capitolul 19, 14: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor".
Sfinții Părinți ai Bisericii, înțelegând invitația Domnului, ne dau mărturii depre practica bisericii primare în privința botezului copiilor. Astfel, Sfântul Irineu al Lyonului zice: „Isus a venit să mântuiască prin sine pe toți, adică pe cei ce se renasc prin El pentru Dumnezeu: pe copii, pe tineri și pe bătrâni”; Origen afirmă cu tărie: „Biserica a primit de la Apostoli tradiția de a împărtăși și pruncilor botezul”; iar Sfântul Augustin spune că Biserica a administrat totdeauna botezul copiilor. O hotărâre a sinodului de la Cartagina (418) condamnă pe cei care neagă necesitatea botezului copiilor nou născuți.
Iată de ce Biserica Catolică în Catehismul ei învață că: „Biserica şi părinţii l-ar priva pe copil de harul inestimabil de a deveni fiu al lui Dumnezeu dacă nu i-ar conferi Botezul la puțin timp după naştere.
Părinţii creştini vor recunoaşte că această practică este în concordanţă şi cu rolul de hrănitori ai vieţii pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o” (CBC 1250-1251).
Părinții buni întotdeauna doresc să comunice copiilor lor marile valori ale vieții, prin Botez copiii primesc însăși Viața; iată de ce ne botezăm copiii.
ACC
