15 minciuni care stau la baza culturii noastre

O cultură este un amestec complex de maniere, ritualuri, limbaje, norme, idei şi obiceiuri ale unui popor. Acestea descriu ceea ce un popor consideră că este adevărat, sau cel puţin valabil. Cum acţionează una asupra celeilalte, cum construiesc, cum şi ce pedepsesc şi răsplătesc, cum privesc naşterea şi moartea – toate acestea alcătuiesc principiile unei anumite culturi.

Unii gânditori spun că adevărul sau falsitatea sunt relative la o cultură (multi-culturalism). Orice face sau susţine o cultură devine propriul său absolut în acel domeniu. Orice revelaţie sau filosofie din afară trebuie să se adapteze la cultură şi nu vice versa. Nu sunt recunoscute realităţi precum o lege naturală sau o filosofie universală, prin care cineva ar putea să judece conţinutul unei culturi.

Catolicismul susţine de mult timp că revelaţia sa esenţială este îndreptată către toate „culturile”. Orice este bun poate fi acceptat. Dacă se descoperă ceva care este străin revelaţiei, atunci acel ceva trebuie să fie modificat în lumina adevărurilor universale. Presupusa „neutralitate” sau autonomie a oricărei culturi, însă, face aproape imposibilă judecarea diferenţelor reale dintre bine şi rău, adevăr şi falsitate. Dacă aceste diferenţe nu există în mod obiectiv la fel în toate culturile, nu contează prea mult ce susţinem sau cărei culturi îi aparţinem. Practic, toate culturile – occidentală, musulmană, chineză, hindusă, bizantină, japoneză, africană, latino, modernă, antică – sunt fără sens.

Pentru cei care susţin principiile universale ale raţiunii şi revelaţiei, cultura occidentală actuală, din care face parte şi guvernarea americană, este, în multe aspecte fundamentale, bazată pe minciuni. Diavolul, destul de interesant, se spune că este „tatăl minciunilor”. Această atribuire indică faptul că diavolul îşi bazează propria viaţă pe minciuna despre propria lui valoare. Înseamnă de asemenea că poate convinge fiinţe umane – care îl pot imita – că minciunile după care trăiesc sunt „adevărate”. Ele nu trebuie să fie contestate sau respinse. Acest „regat al minciunilor” nu este divizat. O minciună urmează alteia. Toate converg spre negarea a ceea ce sunt omul şi creaţia.

Care sunt aceste „minciuni” pe care se bazează cultura noastră contemporană? Fiecare dintre acestea, analizată, neagă sau încalcă un principiu raţional sau un fapt ştiinţific. Dar sunt considerate cu înverşunare „adevărate” deoarece ne permit să facem ce vrem. Ne permit să evităm responsabilităţile pentru acţiunile pe care le alegem. Insistăm că sunt „drepturile”, „privilegiile” sau „libertăţile” noastre.

1. Prima şi cea mai evidentă minciună încorporată în cultura noastră este aceea că avortul nu ucide o fiinţă umană concretă, reală. Toate mărturiile arată că aceasta este cu adevărat o ucidere. Pentru a menţine minciuna în sufletele noastre, trebuie şi îl numim un „drept” sau o „alegere”, ceea ce ne permite să pretindem că nu ştim ceea ce facem.
2. Următoarea minciună – căsătoria nu constă în mod neapărat necesar în legătura permanentă, legală dintre acest bărbat şi această femeie care formează un singur trup, un cămin în care ei vor da naştere şi îşi vor creşte copiii. Orice legislaţie care defineşte căsătoria drept un simplu contract civil între persoane de acelaşi sex sau alte aranjamente se bazează pe minciună. Neagă ceea ce se datorează copilului, atât o mamă cât şi un tată.
3. A treia minciună este că eutanasia este un „drept” la a ne sinucide sau la a pune pe alţii să o facă pentru noi. Este legitimată de legea civilă. Eutanasia este sinucidere, şi nu un act de compasiune sau de autonomie faţă de ceilalţi.
4. A patra minciună este că războiul este întotdeauna imoral şi că nu are niciodată justificare legitimă. Războiul nu este niciodată lipsit de relele lui, dar a nu permite niciodată legitimitatea războiului în nici o circumstanţă ar însemna perpetuarea tiraniei şi ignorarea nevoii de apărare a bunăstării şi demnităţii omului împotriva celor care le-ar distruge.
5. A cincea minciună este generalizarea că săracii sunt săraci pentru că bogaţii sunt bogaţi; că singurul mod în care cineva poate să nu mai fie sărac este să înveţe de la cei care au învăţat să producă bogăţie suficientă pentru nevoile omeneşti şi pentru bunăstare.
6. A şasea minciună este că omul însuşi este ameninţarea supremă pentru bunăstarea planetei Pământ. Prezenţa omului pe Pământ este cel puţin la fel de naturală ca şi a oricărei alte fiinţe. Bunăstarea planetei nu este mai importantă decât bunăstarea omului. Scopul planetei este de a furniza această bunăstare, o bunăstare care cunoaşte ce este şi de ce are nevoie Pământul.
7. A şaptea minciună este că Pământul este suprapopulat şi că trebuie să reducem în mod drastic populaţia lui cu milioane sau chiar miliarde. Pământul, datorită inteligenţei şi spiritului întreprinzător al omului, poate să aibă grijă de populaţia lui. Bunăstarea umană este de fapt mult mai ameninţată de scăderea populaţiei decât de supra-populare.
8. A opta minciună este că nu există adevăr. Totul este relativ la preferinţele noastre individuale. Relativismul se contrazice întotdeauna pe sine. Este o minciună să susţii că omul nu poate cunoaşte nici un adevăr despre sine însuşi, cosmos sau Dumnezeu.
9. A noua minciună este că democraţia este întotdeauna cea mai bună formă de guvernământ. Democraţia este acea formă de guvernământ bazată pe un concept despre libertate care permite omului să facă orice vrea. În general devine o formă de tiranie a majorităţii, în care ceea ce doreşte poporul este lege şi este identificat cu ceea ce este drept.
10. A zecea minciună este că scopul guvernării este protejarea „drepturilor” omului. Aşa cum sunt folosite, „drepturile” nu sunt o descriere a ceea ce i se cuvine omului. Îşi trag mai degrabă rădăcinile din afirmaţia lui Hobbes că putem face tot ceea ce vrem pentru a ne menţine în viaţă şi pentru a proteja ceea ce revendicăm.”Drepturi” devin ceea ce afirmă şi impune statul. Nu există nici un motiv pentru care aceste drepturi nu ar putea deveni mâine opusul a ceea ce sunt astăzi.
11. Minciuna numărul unsprezece este că Islamul este doar o religie a păcii. Islamul s-a extins însă cel mai mult prin război. Cei care mor în războaiele sale sunt consideraţi martiri. Este considerată blasfemie negarea oricărui element din cartea sfântă a Islamului sau din tradiţia islamică. Islamul nu tolerează lucrurile în care nu crede. Sfânta Treime şi Întruparea sunt negate în mod special în Coran.
12. Minciuna numărul doisprezece este că Isus Cristos nu este cine a spus El că este, adică Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu. Toate presupusele dovezi care ar nega acest adevăr nu rezistă la o examinare mai atentă.
13. Minciuna numărul treisprezece – creştinismul este o altă religie ca toate celelalte. El are de fapt baze raţionale pentru adevărurile sale. „Religia” este, tehnic vorbind, un aspect al virtuţii dreptăţii. Caută să definească ce anume, folosind doar puterile sale naturale, datorează omul lui Dumnezeu. Creştinismul este o revelaţie făcută de o Persoană divină despre cine este Dumnezeu şi despre ce anume este necesar pentru mântuire. Conţinutul său se adresează raţiunii umane şi nu este în contradicţie cu aceasta.
14. Minciuna numărul paisprezece este că păcatul nu există, că poate fi explicat de psihologie, determinism, sociologie sau mit. Nu are nevoie să fie iertat. Consecinţele păcatului există însă, indiferent dacă ne place sau nu. Devin prezente atât în vieţile păcătoşilor, cât şi în ale celor împotriva cărora au păcătuit. Păcatul este adesea un aspect major al culturii, care îi determină structura.
15. Minciuna numărul cincisprezece este aceea că nu este posibilă nici o judecată finală. Aceasta înseamnă că nimic din ceea ce facem nu are în ultimă instanţă vreo importanţă. Vieţile noastre sunt astfel fără sens şi fără nici o valoare. Dar adevărul este că există o judecată finală. De vreme ce suntem liberi şi inteligenţi, trebuie să dăm socoteală şi să fim judecaţi pentru modul în care am folosit aceste daruri.

Sugerând că aceste cincisprezece minciuni stau la baza culturii, nu vreau să sugerez că nu mai sunt şi altele, sau că nu ar exista în cultură şi aspecte ale virtuţii şi binelui. Mulţi oameni recunosc şi caută să contracareze fiecare dintre aceste minciuni. Dar punându-le împreună, minciunile acestea sunt legate unele de altele. Una va duce la cealaltă dacă alegem să trăim potrivit uneia sau alteia. Ne vom descoperi „conduşi”, indiferent dacă ne place sau nu.

Totuşi, nu trebuie să acceptăm aceste minciuni. Eric Vogelin a remarcat cu înţelepciune că „nimeni nu trebuie să participe la aberaţiile acestui timp”. Dar ispita de a o face, de a fi corect din punct de vedere politic şi cultural – şi este o ispită – este foarte mare. Aşa cum arăta C.S. Lewis în „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr„, îndepărtarea noastră de la bine de obicei nu începe cu aberaţii mari, ci cu unele mici.

Josef Pieper ne-a spus pe bună dreptate că nu „minciuna” stă cu adevărat la baza culturii noastre, ci „repausul”. Repausul este cuvântul aristotelian care descrie ceea ce facem atunci când tot ceea ce „trebuie” să facem este încheiat. Aceasta implică faptul că lucrurile economice sau politice nu sunt cele mai importante pentru a trăi sau a nu trăi bine. Dar pentru a trăi bine, trebuie să ne gândim la ceea ce este important, la ceea ce nu am făcut. Lucrurile care sunt au propria lor ordine pe care o descoperim doar dacă nu ne amăgim pe noi înşine şi vedem numai ceea ce dorim să vedem. Citim în lucrarea „Timaeus” a lui Platon: „Acum, în timp ce este adevărat că orice este legat poate fi dezlegat, totuşi numai cineva rău ar consimţi la distrugerea a ceea ce a fost bine făcut” (41b).

„Minciunile” de bază din cultura noastră înseamnă, de fapt, „stricarea a ceea ce a fost bine făcut”. Nu recunoaştem această dezordine deoarece de prea multe ori „consimţim” la „stricarea” a ceea ce suntem şi trebuie să fim.

Traducere: Liliana Chelcan