De Edward McNamara LC
În prima intervenţie din noul an, părintele Edward McNamara LC, profesor de liturgică şi decan de teologie la Ateneul Pontifical Regina Apostolorum din Roma, răspunde la întrebarea din partea unui cititor nord-american.
Într-un articol din 2008 despre "Crucea procesională a papei", dumneavoastră aţi menţionat inelul pescăresc. Când eram tânăr, îmi amintesc că tatăl meu îmi spunea că inelul pescăresc este acelaşi inel pe care-l purta sfântul Petru şi pentru aceasta se numea aşa. Într-adevăr inelul papei a aparţinut apostolului Petru sau este vorba despre un alt inel care este dat fiecărui nou papă? - R.W., Evansville, Indiana (SUA)
Din nefericire, tatăl cititorului nostru nu era corect informat. Adică nu ne-a fost transmis niciun inel care să fi aparţinut apostolului Petru.
În afară de câteva dintre oasele sale, tradiţia vrea ca unele obiecte personale care au aparţinut primului pontif să mai fie păstrate la Roma. De exemplu, scaunul care se presupune că el l-a folosit a fost aşezat de Gian Lorenzo Bernini în interiorul Altarului Catedrei din Bazilica Vaticană. În afară de asta, câteva lanţuri care provin de la închiderea lui sunt păstrate în biserica "San Pietro in Vincoli" în Rione Monti la Roma. Şi actualul subsol al închisorii Mamertino (sau Tullian), în care au fost închişi atât sfântul Petru cât şi sfântul Paul, este astăzi o biserică. O parte dintr-o masă pe care sfântul Petru ar fi celebrat Euharistia se găseşte într-o capelă laterală din biserica "San Pudenziana", unul dintre cele mai vechi locuri de cult creştin din Roma (construită între 140 şi 155 d.C. pe situl unei biserici familiale). Restul mesei este încorporat în altarul de la "Sfântul Ioan din Lateran", catedrala din Roma. Totuşi, nu există nicio menţiune despre un inel al sfântului Petru.
Inelul papal a fost adoptat probabil ca urmare a practicii de a da tuturor episcopilor un inel. Primele indicaţii despre folosirea de inele episcopale dăinuie din anul 610 circa. Acestea erau adesea împreună cu cârja pastorală, ca simboluri ale funcţiei episcopale, şi a fost adesea văzut ca simbol al căsătoriei mistice a episcopului cu dieceza sa. Astfel, în decursul secolelor, ceremonia încredinţării inelului a devenit parte fixă a ritualului hirotonirii episcopale.
Probabil pe calea acestei simbologii matrimoniale, în afară de motive practice liturgice, a devenit ceva obişnuit să se poarte inelul în degetul al patrulea - numit şi "inelar". Din moment ce acest inele erau adesea purtate peste mănuşile episcopale, erau destul de largi sau înzestrate cu un mecanism de oprire în aşa fel încât să poată fi aranjate.
Istoric, inelul episcopal a constat, aproape întotdeauna, într-un inel destul de mare din aur, având încorporat un ametist. În timpuri mai recente inelele tind să fie mai simple, cu incizii de simboluri creştine. Unii episcopi folosesc un singur inel, în timp ce alţii îşi rezervă inelul mai elaborat pentru a-l folosi în timpul celebrărilor liturgice solemne. Cardinalii noi primesc un inel şi de la papa, care decide proiectarea sa în funcţie de caz.
Aşadar, inelul papei constă, în mod fundamental, într-un inel episcopal cu simboluri care reflectă funcţia specifică a papalităţii. De obicei prezintă o reprezentare a sfântului Petru care aruncă năvoadele sale - de aici numele "inel pescăresc" - plus numele ales de pontif.
Pentru fiecare papă este realizat un inel nou. În cursul perioadei istorice care începe prin 1250, inelul era folosit pentru a sigila documentele papale private, şi din 1400 circa şi scrisorile papale publice. Această practică a încetat în 1842, dar a fost la originea obiceiului de a distruge inelul pescarului în momentul morţii fiecărui pontif, în aşa fel încât să se prevină orice abuz. Acest obicei există încă, dar nu mai este efectuat cu un ciocan; mai degrabă, inelul este pur şi simplu stricat scrijelind o cruce pe el cu o daltă.
Fiecare papă foloseşte inelul pescăresc după propriile criterii. Cea mai mare parte a papilor nu l-a folosit zilnic. Unii, ca Pius al XII-lea, nu l-au purtat niciodată după ceremonia de încoronare, şi această practică a fost urmată de succesorii săi, între care sfântul Ioan Paul al II-lea. Aceşti papi purtau ori un inel pentru uzul zilnic care provenea de la un predecesor ori pe cel pe care-l folosiseră deja ca episcop.
Benedict al XVI-lea a decis să poarte propriul inel al pescarului zilnic. Papa Francisc în schimb s-a întors aproape complet la vechiul obicei de a purta un inel personal pe bază cotidiană, cu toate că foloseşte unul diferit pentru celebrările liturgice. Inelul său pescăresc a fost proiectat la origine pentru a fi folosit de Paul al VI-lea, dar n-a fost niciodată realizat.
(După Zenit, 10 ianuarie 2017)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
