Din ziua în care...
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în orice împrejurare
eram, mă găseam la locul potrivit, în momentul potrivit. Şi atunci,
m-am liniştit. – Astăzi ştiu că asta se cheamă STIMĂ DE SINE.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am priceput că neliniştea şi
suferinţa mea emoţională nu erau altceva decât un semnal că eram în
dezacord cu convingerile mele. – Astăzi, ştiu că asta se numeşte
AUTENTICITATE.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să vreau o viaţă
diferită şi am început să-mi dau seama că tot ceea ce mi se întâmplă, mă
ajută de fapt la creşterea mea ca persoană. – Astăzi, ştiu că asta se
numeşte MATURITATE.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez cât e de
absurdă forţarea unei situaţii sau a unei persoane, cu unicul scop de a
obţine ceea ce vreau, ştiind foarte bine că nici persoana respectivă şi
nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu e momentul. – Astăzi, ştiu
că asta se numeşte RESPECT.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot
ceea ce nu-mi era benefic, persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă
energia; raţiunea mea, la început, numea aceasta Egoism. – Astăzi, ştiu
că se cheamă IUBIRE DE SINE.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, a încetat să-mi mai fie frică de
timpul liber, am renunţat să fac planuri, am abandonat proiectele cele
mari pentru viitor. Astăzi fac ceea ce e corect, ceea ce îmi place, când
îmi place şi ţinând cont de ritmul meu. – Astăzi, ştiu că se numeşte
SIMPLITATE.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am
întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de fiecare dată când am greşit. –
Astăzi, ştiu că asta se cheamă UMILINŢĂ.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul
şi să mă preocup pentru viitor, trăind în prezent acolo unde viaţa se
desfăşoară. – Astăzi, trăiesc pe deplin fiecare zi şi ştiu că asta se
numeşte PLENITUDINE.
Din
ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că mintea poate să mă
înşele şi să mă dezamăgească, dar dacă o pun în slujba inimii devine un
aliat preţios. – Toate acestea înseamnă SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI.
NU TREBUIE SĂ NE FIE FRICĂ SĂ NE PUNEM ÎN DUBIU. DIN HAOS SE NASC STELELE.
Cele patru vârste ale omului
La
început Dumnezeu a creat măgarul şi a zis: „vei munci neobosit de la
răsărit până la apus, purtând greutăţi pe spinare şi vei trăi 50 de
ani”. Măgarul a răspuns: „voi fi măgar, dar să trăiesc până la 50 de ani
e prea mult, dă-mi doar 20 de ani!”. Şi Domnul l-a ascultat.
Dumnezeu
a creat câinele şi a zis: „vei apăra casa omului şi vei mânca ceea ce
îţi vor da, trăind pănă la 25 de ani”. Câinele a răspuns: „e prea mult
să trăiesc 25 de ani; dă-mi doar 10!”. Şi Domnul l-a ascultat.
Dumnezeu
a creat maimuţa şi a zis: „vei sări de pe o creangă pe alta, vei face
lumea să se simtă bine făcând giumbuşlucuri şi vei trăi 20 de ani”.
Maimuţa a răspuns: „să trăiesc 20 de ani e prea mult pentru mine, dă-mi
doar 10!”. Şi Domnul a ascultat-o.
În
cele din urmă Dumnezeu a creat omul şi i-a zis: „vei fi singura fiinţă
raţională de pe faţa pământului, îţi vei folosi inteligenţa pentru a
stăpâni peste animale şi vei trăi 20 de ani”. Omul a răspuns: „Doamne,
20 de ani e prea puţin; dă-mi cei 30 de ani pe care măgarul i-a refuzat,
cei 15 pe care câinele nu i-a vrut şi cei 10 pe care maimuţa nu i-a
dorit!”. Şi Domnul l-a ascultat.
Şi
de atunci omul trăieşte 20 de ani ca şi om, se căsătoreşte şi petrece
30 de ani ca şi măgar, muncind şi purtând toată greutatea pe umeri.
Apoi, când copiii pleacă, trăieşte 15 ani de câine, păzind casa şi
mâncând ce i se dă, pentru ca apoi să devină bătrân, să ajungă la pensie
şi să trăiască 10 ani ca o maimuţă, sărind din casă în casă, de la un
fiu la altul, făcând giumbuşlucuri pentru ca să-şi distreze nepoţii!
