Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cum să înfruntăm anul 2017 în patru etape

 
Cum să înfruntăm anul 2017 în patru etape
  • 06 Ian 2017
  • 3268

Semnul crucii se face unind trei degete de la mâna dreaptă, reprezentând Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, iar cele două degete se închid în palmă, simbolizând natura dumnezeiască şi natura omenească a Mântuitorului, căci El a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat într-o singură persoană. Aşadar, Sfânta Treime este un singur Dumnezeu în trei persoane.

Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei persoane.

Crucea este drapelul oricărui creştin care, însemnându-se pe frunte, la piept şi la umeri, mărturiseşte cele două mari mistere ale religiei noastre: misterul Sfintei Treimi şi misterul răscumpărării noastre.

ACC