A devenit preot datorită ei - povestea lui este minunată!
Odată, am fost îndrăgostit!
S-a întâmplat cu mult timp în urmă, înainte de a fi preot, înainte de a intra în seminarul teologic. Numele ei era Valentina. Avea părul negru, lung până la umeri. Îl purta mereu prins, ori împodobit cu ceva. Imenșii ei ochii mari îi erau oglinda sufletului, în ei se dezvăluiau cele mai frumoase secrete. Dacă în exerior era frumoasă, în interior era superbă. Probabil de asta m-am îndrăgostit.
Îmi amintesc prima dată când am văzut-o, eram ministrant în parohia Sf. Iosif. Era o biserică mică, astfel ne cunoșteam între noi, iar cineva nou era normal să atragă atenția. Așa a apărut Valentina, cu tatăl și cu sora ei. Domnul Bernini, rămas văduv, se mutase în oraș cu cele două fiice ale sale. Nici astăzi nu pot descrie sentimentul pe care zâmbetul ei dulce și irezistibil l-a trezit în mine. Pot doar să spun că a fost suficient încât să mă distragă în timpul liturghiei, ceea ce m-a costat o spovadă bună. Aveam 15 ani.
Chiar dacă eram puțin deșirat, eram un copil bun. Cred că a văzut asta la mine, de aceea mi-a răspuns sentimentelor. Frumusețea Valentinei era o reflectare a frumuseții divine, alături de ea mă simțeam în Rai. Așadar, dacă ai întalnit pe cineva care te face să trăiești Raiul pe pămant, nu subestima asta.
Valentina a fost dragostea vieții mele! Permiteți-mi să explic, eram sigur că am alături de mine cea mai frumoasă fată din lume. Ea trăia zâmbind, iar eu am câștigat zâmbetul ei. Simțeam că, mai presus de toate, deveneam prieteni. Liturghie dimineața, rozarul după-masa, săruturi pe obraz, binecuvântarea Pr. George și a Domnului Bernini. Totul lucra în favoarea noastră. Un lucru era sigur: am trăit cea mai frumoasă vârstră de 15 ani din lume. Și totuși, mă simțeam incomplet și nu înțelegeam cum acest lucru poate fi posibil. Dacă Valentina nu era suficientă pentru a mă împlini, de ce aveam nevoie pentru a mă simți complet? De Dumnezeu! Puterea și apelul irezistibil a lui Dumnezeu au rezonat în mine și atunci am înțeles totul: El era idealul căruia trebuie să-i dedic întreaga mea viață. Singura realitate capabilă de a-mi potoli setea.
Îi voi fi mereu recunoscător Valentinei. Dumnezeu, prin ea, mi-a arătat că nici cea mai mare frumusețe din lume nu se compară cu El. Cu durere și lacrimi, ne-am despărțit. M-am înscris la Seminar. Mărturisesc ca o perioadă m-am gândit cum ar fi putut fi viitorul meu alături de ea: câți copii am fi avut, cum le-am fi pus numele, cum ar fi fost casa noastră, dacă ar mai fi râs la glumele mele proaste, sau dacă, la un moment dat, aș fi făcut ceva ce i-ar fi putut cauza lacrimi. Dar aceste gânduri s-au risipit repede atunci când am realizat cât de fericit sunt ca preot. Sunt preot de 19 ani, iar asta mă împlinește cu adevărat.
Ea la rândul ei a fost fericită. S-a căsătorit și a avut patru copii (unul a devenit seminarist), a fost o mamă extraordinară și a avut alături un soț nobil și devotat familiei.
Este 7:42. Mă pregătesc să părăsesc presbiteriul. Am fost trezit la 6:30 de un telefon care mi-a dat o veste proastă. Valentina murise. Ea a ales, după o luptă cu cancerul, să se odihnească.
Am scris aceste rânduri, cu teama și speranța că va lua cu ea, în drumul ei spre cer, amintirile unei prietenii divine. Datorită ei am devenit preot și sunt sigur că lucrarea mea preoțească, va fi consolidată prin mijocirea ei din cer.
Traducere: Orian Remus Anghel
