Dosarul privind virtuțile eroice ale Cardinalul József Mindszenty a fost depus pe data de 2 decembrie 2016 la Congregatia Cauzele Sfinților. Prelatul maghiar (1892-1975) s-a opus în mod repetat fascismului și comunismului din Ungaria.
Tânăr preot fiind, a fost mai întâi arestat în 1919 de regimul comunist al lui Bela Kun. Consacrat episcop în 1944, a fost din nou închis de către regimul fascist maghiar și eliberat în 1945.
Numit primat al Ungariei în 1945, Episcopul Mindszenty a fost creat cardinal de Papa Pius al XII-lea în 1946. "Vreau să fiu un bun păstor, a spus el la 8 decembrie 1945, un păstor gata să-și dea viața pentru turma sa." A fondat parohii, a organizat pelerinaje - până la 100.000 de persoane se adunau pe vremea sa la altarul național al țării.
Torturat și condamnat la închisoare pe viață
În 1948, regimul comunist ungar îl arestează și îl acuză de trădarea și conspirație. Timp de 39 de zile a fost aspru torturat și în cele din urmă a semnat mărturisiri forțate. În anul 1949 a fost condamnat la închisoare pe viață. Papa Pius al XII-lea i-a excomunicat pe toți cei care au fost implicați în procesul și condamnarea lui.
Eliberat în 1956, a participat la revolta împotriva regimului și apoi se refugiază în Ambasada SUA de la Budapesta, unde va rămâne timp de 15 ani în azil politic. Aici a dus o viață de rugăciune și tăcere. Papa Paul al VI-lea va ridica excomunicarea din 1949, fapt ce-i va permite să părăsească Ungaria și să se stabilească la Viena.
Cauza lui de beatificare a fost deschis în 1996. Dosarul de beatificare depus la Congregatia Cauzele Sfinților reunește toate elementele anchetei diecezane asupra virtuților sale, urmând să fie examinate de către experți. Următorul pas fiind declarea sa ca "venerabil".
(Cath.ch/imedia/bh)
Traducere: ACC