Odată, Dumnezeu, supărat pe iudei, a dat Ierusalimul în mâinile dușmanilor lor. Astfel, au căzut chiar sub dominarea celor pe care ei îi urau și nu mai puteau să celebreze zilele de sărbătoare și să aducă jertfe. În același fel, Dumnezeu, supărat pe un suflet care îi calcă poruncile, îl lasă în mâinile dușmanilor săi, care, după ce l-au ispitit să facă răul, îl devastează complet.
O casă care nu mai este locuită de stăpân rămâne închisă și întunecoasă, căzând în părăsire; prin urmare, se umple de praf și de murdărie. În aceeași stare este sufletul care rămâne lipsit de Domnul său. Mai înainte era în întregime luminos de prezența sa și de bucuria îngerilor, apoi se afundă în întunericul păcatului, al sentimentelor păcătoase și al tuturor răutăților.
Sărmană este acea cale care nu este parcursă de nimeni și nu se aude pe ea nici un glas de om! Ea ajunge să fie locul preferat al tuturor felurilor de animale sălbatice. Sărman este acel suflet în care nu umblă Domnul, care cu glasul său să îndepărteze bestiile spirituale ale răutății! Vai de casa în care nu locuiește stăpânul! Vai de pământul lipsit de lucrătorul care să-l muncească! Vai de nava fără cârmaci! Lovită de valuri și răpusă de furtună, va eșua. Vai de sufletul care nu are în sine adevăratul cârmaci, pe Cristos! Învăluită de întunericul unei mări agitate și lovită de valurile sentimentelor păcătoase, zguduită de spiritele rele ca de un uragan de iarnă, va merge spre ruină.
Vai de sufletul lipsit de Cristos, unicul care poate să-l cultive cu grijă, ca să producă roadele bune ale Duhului! În realitate, odată părăsit, va fi năpădit de spini și de mărăcini și, în loc să producă roade, va ajunge în foc. Vai de acel suflet care nu-l va avea pe Cristos ca Domnul său! Lăsat singur, va începe să fie teren fertil pentru înclinații păcătoase și va ajunge să devină o cloacă de vicii.
Lucrătorul, atunci când merge să lucreze pământul, alege instrumentele cele mai potrivite și se îmbracă și cu haina cea mai potrivită tipului de muncă. Tot așa, și Cristos, regele ceresc și adevăratul agricultor, venind spre omenirea devastată de păcat, a luat un trup omenesc și, purtând crucea ca instrument de lucru, a desțelenit sufletul uscat și necultivat, a smuls spinii și mărăcinii spiritelor rele, a smuls neghina răului și a aruncat în foc toate paiele păcatului. A muncit-o astfel cu lemnul crucii și a plantat în ea grădina preafrumoasă a Duhului. Ea produce toate soiurile de roade bune și gustoase pentru Dumnezeu, care îi este stăpân.
Din Omiliile atribuite sfântului Macariu, episcop
Omil. 28: PG 34, 710-711:
Nefericit este sufletul care nu-l are pe Cristos locuind într-însul
