”Tuturor celor care vor citi această scrisoare apostolică, milostivire și pace!”. La sfârșitul Sfintei Liturghii de încheiere a Jubileului extraordinar al milostivirii, duminică, 20 noiembrie 2016, papa Francisc a semnat în Piața Sfântul Petru scrisoarea apostolică ”Misericordia et misera” prin care trasează un bilanț al anului jubiliar și evidențiază liniile de acțiune prin care Biserica intenționează să folosească roadele acestei experiențe spirituale. Scrisoarea apostolică, înmânată de papa Francisc mai multor reprezentanți ai poporului lui Dumnezeu de pe toate continentele, a fost prezentată luni, 21 noiembrie a.c., la Sala de presă a Sf. Scaun de arhiepiscopul Rino Fisichella, președintele Consiliului pontifical pentru promovarea noii evanghelizări. Pe lângă numeroase recomandări, scrisoarea cuprinde și trei dispoziții obligatorii: două tranzitorii, referitoare la misionarii milostivirii și comunitatea levevbriană, și una permanentă, referitoare la păcatul avortului.
Titlul scrisorii apostolice ”Misericordia et misera” se inspiră din comentariul Sf. Augustin (In Joh 33,5) la pagina evangheliei după Ioan despre întâlnirea lui Isus cu femeia adulteră (8,1-11). Este pagina care, în timp ce luminează încheierea Jubileului extraordinar, arată calea pe care Biserica este chemată să o parcurgă în viitor. ”Acum când s-a încheiat acest Jubileu”, scrie pontiful, ”este timpul să privim înainte și să înțelegem cum să continuăm cu fidelitate, bucurie și entuziasm să experimentăm bogăția milostivirii divine” (nr. 5). ”Comunitățile noastre vor putea să rămână vii și dinamice în activitatea noii evanghelizări în măsura în care convertirea pastorală, pe care suntem chemați să o trăim (cf Evangelii gaudium, 27), va fi modelată zi de zi de forța înnoitoare a milostivirii. Să nu limităm acțiunea acesteia, să nu-l întristăm pe Duhul care arată mereu noi căi de parcurs pentru a duce tuturor Evanghelia care mântuiește”. În primul rând, notează papa Francisc, suntem chemați să celebrăm milostivirea în celebrarea liturgică și în viața sacramentală: ”în rugăciunea Bisericii, referința la milostivire, departe de a fi doar parenetică, este profund performativă, altfel spus, în timp ce o invocăm cu credință, ne este acordată; în timp ce o mărturisim vie și reală, cu adevărat ne transformă”.
O semnificație particulară dobândește, în acest context, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, începând cu proclamarea Cuvântului la celebrarea euharistică duminicală. De aici, importanța predicii: ”Recomand mult pregătirea omiliei și grija pentru predicare. Aceasta va fi cu atât mai rodnică, cu cât preotul a experimentat asupra sa bunătatea milostivă a Domnului” (nr. 6). În același timp, lectura Bibliei este o nouă oportunitate de a cunoaște ”minunile milostivirii lui Dumnezeu”. ”Ar fi oportun”, subliniază Sfântul Părinte, ”ca în fiecare comunitate, într-o duminică a anului liturgic, să se reînnoiască angajamentul pentru răspândirea, cunoașterea și aprofundarea Sfintei Scripturi: o duminică dedicată în întregime Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a înțelege bogăția inepuizabilă care provine din acel dialog constant al lui Dumnezeu cu poporul său” (nr. 8). Printre inițiativele care sprijină cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, papa Francisc evidențiază așa numita ”lectio divina”.
Celebrarea milostivirii are loc în mod cu totul special la sacramentul reconcilierii, ”momentul în care simțim îmbrățișarea Tatălui care vine în întâmpinarea noastră ca să ne restituie harul de a fi di nou fii ai săi”. În acest context, pontiful subliniază prima dispoziție obligatorie a scrisorii apostolice: slujirea extraordinară încredințată misionarilor milostivirii nu se încheie odată cu închiderea Porții Sfinte. ”Doresc să rămână mai departe, până la noi dispoziții” afirmă pontiful, ”ca semn concret că harul Jubileului continuă să fie viu și eficace” (nr. 9). Misionarii milostivirii vor fi coordonați în această perioadă post-jubiliară de Consiliul pontifical pentru promovarea noii evanghelizări. Pe de altă parte, papa Francisc recomandă tuturor preoților care îndeplinesc slujirea spovezii să fie ”primitori, martori ai blândeții paterne, dispuși să ajute, clari în afirmarea principiilor morale, disponibili să însoțească parcursul de pocăință, clarvăzători în discernământ și generoși în a împărți iertarea lui Dumnezeu (nr. 10). ”Sacramentul reconcilierii”, continuă pontiful, ”trebuie să regăsească locul său central în viața creștină”, iar una din ocaziile oportune pentru îndeplinirea acestei aspirații o reprezintă inițiativa intitulată ”24 de ore pentru Domnul”, de celebrat în apropierea celei de-a patra duminici a Postului Mare (nr. 11).
Deosebit de importantă, noua dispoziție obligatorie permanentă cu privire la avort menționată de papa Francisc la nr. 12 al scrisorii apostolice. ”În virtutea acestei exigențe, pentru ca nicio piedică să nu intervină între cererea de împăcare și iertarea lui Dumnezeu, acord de acum înainte tuturor preoților, în virtutea slujirii lor, facultatea de a da dezlegare celor care au procurat păcatul avortului”. Ceea ce era acordat în mod limitat pe timpul Jubileului ”este acum extins în timp, în ciudat oricărui lucru contrar”. Desigur, notează pontiful cu amărăciune, ”avortul este un păcat grav, pentru că pune capăt unei vieți nevinovate”, dar cu toate acestea, ”nu există niciun păcat pe care milostivirea lui Dumnezeu nu poate să-l ajungă și să-l distrugă când găsește o inimă căită care cere să se împace cu Tatăl”.
În același număr al scrisorii apostolice Sfântul Părinte își îndreaptă atenția spre situația Fraternității Sfântul Pius al X-lea și evidențiază o nouă dispoziție tranzitorie referitoare la comunitățile lefevbriene (nr. 12). ”În anul jubiliar”, scrie pontiful, ”am acordat credincioșilor care, din diferite motive, frecventează bisericile oficiate de preoți ai Fraternității Sf. Pius X să primească în mod valid și licit dezlegarea sacramentală a păcatelor. Pentru binele pastoral al acestor credincioși și încrezător în bună voința preoților lor, pentru ca să se poată recupera, cu ajutorul lui Dumnezeu, comuniunea deplină în Biserica catolică, dispun, printr-o decizie personală, extinderea acestei facultăți dincolo de perioada jubiliară, până la noi dispoziții în această privință, pentru ca nimănui să nu-i lipsească semnul sacramental al reconcilierii prin iertarea Bisericii”.
Scrisoarea apostolică ”Misericordia et misera” continuă cu una din fețele milostivirii, mângâierea, subliniind că ”milostivirea se exprimă și prin apropiere, afecțiune și sprijinul pe care mulți frați și surori le pot oferi când ajung zile de tristețe și încercare. A șterge lacrimile este o acțiune concretă care frânge cercul de solitudine în care deseori suntem închiși” (nr. 13). În această privință, chiar și tăcerea poate fi de mare ajutor: ”Nu este adevărat că tăcerea ar fi un gest de capitulare, dimpotrivă, este un moment de forță și de iubire. Chiar și tăcerea face parte din limbajul nostru de mângâiere pentru că se transformă într-un gest concret de împărtășire și participare la suferința fratelui”.
Printre destinatarii privilegiați ai consolării, Sfântul Părinte menționează familia: ”Acest an jubiliar nu poate să ducă la pierderea din vedere a complexității actualei realități familiale. Experiența milostivirii ne face capabili să privim la toate dificultățile umane cu atitudinea iubirii lui Dumnezeu, care nu obosește să primească și însoțească” (nr. 14). ”Aceasta cere, mai ales din partea preotului, un discernământ spiritual atent, profund și clarvăzător, pentru ca toți, fără nicio excepție, oricare ar fi situația în care trăiește, să se poată simți în mod concret primit de Dumnezeu, să participe activ la viața comunității și să fie integrat în Poporul lui Dumnezeu”. Unul din momentele în care mângâierea devine mai necesară ca oricând este momentul morții, notează mai departe papa Francisc. ”Biserica a trăit întotdeauna această trecere dramatică în lumina învierii lui Cristos care a deschis calea pentru certitudinea vieții viitoare” (nr. 15). ”Noi trăim experiența înmormântării ca rugăciune încărcată cu speranță pentru sufletul celui răposat și pentru a da mângâiere celor care suferă desprinderea de persoana iubită”.
Ultima parte a scrisorii apostolice (nr. 16-22) este dedicată raportului dintre milostivire și caritate. ”Poarta Sfântă prin care am trecut în acest an jubiliar”, scrie papa Francisc, ”ne-a pus pe calea carității, pe care suntem chemați să o parcurgem zi de zi cu fidelitate și bucurie”. Cine vrea să fie aproape de Cristos trebuie să se facă aproape pentru frații săi ”pentru că nimic nu este mai plăcut Tatălui decât un semn concret de milostivire”. Prin însăși natura sa, milostivirea se face vizibilă și tangibilă printr-o acțiune concretă și dinamică. Așa numitele ”Vineri ale milostivirii”, a recunoscut Sfântul Părinte, au scos la iveală binele care este prezent în lume, un bine care deseori este necunoscut pentru că se realizează zilnic de o manieră discretă și tăcută (nr. 17). Dar timpul în care trăim are nevoie de ”fantezia milostivirii” față de cei care suferă de foame și de sete, sunt în lipsuri materiale și spirituale, constrânși să emigreze dintr-o țară în alta ori se află la închisoare. Și aceasta, fără a uita de formele spirituale și intelectuale de sărăcie, precum analfabetismul și necunoașterea lui Dumnezeu, care ”pentru mulți rămâne astăzi un necunoscut”, ceea ce reprezintă ”cea mai mare sărăcie” și ”cel mai mare obstacol în recunoașterea demnității inviolabile a vieții umane” (nr. 18).
Deși în timpul Anului Sfânt s-au realizat numeroase semne concrete de milostivire, ”lumea continuă să genereze noi forme de sărăcie spirituală și materială care atentează la demnitatea persoanelor. De aceea, Biserica trebuie să fie mereu vigilentă și gata să găsească noi fapte de milostivire și să le pună în practică cu generozitate și entuziasm” (nr. 19). Este necesar, prin urmare, ”a depune orice efort pentru a da forme concrete carității și, în același timp, a da inteligență faptelor de milostivire”, ”a da o nouă față faptelor de milostivire”. De exemplu, se menționează în scrisoarea apostolică, a îmbrăca pe cel gol înseamnă, în zilele noastre, a-i reda demnitate celui care lipsit de strictul necesar pentru viața de fiecare zi. Cu alte cuvinte, milostivirea are și un ”caracter social”. În această privință, ”suntem chemați să facem să crească o cultură a milostivirii”, bazată pe redescoperirea întâlnirii cu ceilalți. Multiplele forme de suferință a fraților arată, pe de altă parte, că ”faptele de milostivire sunt artizanale: niciuna dintre acestea nu este la fel ca celelalte; mâinile noastre pot să le modeleze în mii de feluri și, chiar dacă unul singur este Dumnezeul care le inspiră și una singură, materia din care sunt făcute, adică milostivirea însăși, fiecare dobândește o formă diversă”. Faptele de milostivire ating întreaga viață a unei persoane. Acesta este motivul pentru care ”putem da viață unei adevărate revoluții culturale” pornind de la simplitatea acestor gesturi care ating trupul și sufletul, pentru a ieși din indiferență și individualismul în care suntem tentați să ne închidem pentru a conduce un trai liniștit și fără probleme. Cu toate acestea, ”cultura milostivirii se formează în rugăciune stăruitoare, în deschiderea docilă la lucrarea Duhului, în familiaritatea cu viața sfinților și în apropierea concretă față de cei săraci”.
”Acesta este timpul milostivirii”, afirmă papa Francisc la finalul scrisorii sale apostolice (nr. 21-22), este timpul milostivirii ”pentru toți și pentru fiecare, pentru ca nimeni să nu creadă că este străin de apropierea lui Dumnezeu și de puterea blândeții sale. Este timpul milostivirii pentru cei slabi și lipsiți de apărare, pentru cei săraci dar și pentru cei păcătoși, asupra cărora sunt mereu îndreptați ”ochii cei milostivi ai Sfintei Maici a lui Dumnezeu”, cu ajutorul căreia întreaga Biserică nu încetează să-și îndrepte privirea spre Isus, ”chipul radiant al milostivirii lui Dumnezeu”.
(rv – A. Dancă)
