Instituția Tribunalului în Biserica Greco-Catolică Română de-a lungul istoriei

Partea I.

De la Unirea cu Roma până la Sinodul Provincial I (1872)

Articolul de față se dorește a fi o scurtă introducere, deloc atotcuprinzătore, prin care încerc să  fac o incursiune în trecut pentru a înțelege de unde a plecat Biserica Greco-Catolică din Transilvania și unde a ajuns după mai bine de 300 de ani în ceea ce privește latura judiciară, legată de canone, norme bisericești și tribunale ecclesiastice. Materialul de față poate fi îmbogățit cu multe informații încă nestudiate și care așteaptă să fie scoase la lumină de către specialiști, mai ales din arhive și documente tipărite vechi. Această primă periadă pe care o prezint, scoate la iveală mai mult ceea ce se întămpla la Alba Iulia, apoi în eparhia de Blaj, rămânând neacoperite Eparhiile de Oradea (1777), iar mai târziu cele de Lugoj și Cluj-Gherla (1853).

Dincolo de limitele studiului, informațiile sunt culese personal și ținând cont că au caracter istoric, voi cita și proveniența acestora, dar am considerat că parte bună a acestui material poate fi bogația de informații, unele surprinzătoare chiar și pentru mine.

Un alt aspect interesant care se va putea observa de-alungul materialului, care are mai multe părți este faptul cum condițiile politice, perioadele istorice, aspirațiile umane, schimbările și evoluțiile sociale se întrepătrund cu viața religioasă a unui popor și o orientează spre o anumită direcție, cu unele „pierderi”, dar și cu mai multe câștiguri, atât pentru oameni ca și suflete, cât și pentru Biserică ca și „Instituție Divină” încredințată oamenilor vremelnici spre administrare, care încearcă să intuiască înainte de toate voința Divină, căci Biserica nu poate fi condusă ca și o firmă, concern, afacere de familie sau multinațională, ci ca pe un Bun care nu aparține celor care o cârmuiesc, pentru care trebuie să dea seamă înainte de toate de sufletele încredințate, care trebuiesc păstorite conform principiilor evanghelice, de multe ori fiind necesar sacrficiul celor care o administrează, în detrimentul unor comodități care pot părea absolut normale.

Aspectul juridico-canonic al Bisericii Greco-Catolice din Transilavania anilor 1700, va cunoaște schimbări atât de formă, cât și de conținut remarcabile și consistente. Tribunalele ca și instituții de soluționare a unor probleme religioase vor supraviețui ca și formă, dar vor cunoște modificări masive în ceea ce privește modul de funcționare și personalul acestora. Dispar divorțul și căsătoriile multiple, din practica religioasă a Bisericii și apare o nouă viziune asupra căsătoriei, și anume de indisolubilitate și unitate, care aduce cu sine o altă modalitate de rezolvare a problemelor matrimoniale.

Rolul foarte mare al protopopilor într-o anumită perioadă, ajunge cu timpul să cunoască modificări și reduceri ale sarcinilor, iar cu timpul vor dispărea cu totul din peisajul judiciar al tribunalelor ecclesiatice. Biserica Greco-Catolică din Transilvania pentru multă vreme majoritară, astăzi cuprinzând și alte teritorii, după 1918 devine o minoritate. Legislația bisericească în trecut și ea avea o sursă, mai târziu izvoare total diferite, însă toate acestea pot fi observate și descoperite parcurgând întreg materialul.

După unirea cu Roma de la 1700, referitor la aspectul judiciar al Bisericii Greco-Catolice din Transilvania și felul cum era organizat forul de judecată există următoarele informații:

De la unirea cu Roma și perioada imediat următoare după 1700:

1. Forul suprem de hotărâre la nivel de Biserică îl reprezenta Episcopul cu rang de Mitropolit de Bălgrad (Alba-Iulia), împreună cu toți protopopii, iar fiecare protopop trebuia să fie însoțit de încă doi preoți care cu toții se reuneau în Marele Sinod.
2. Forul competent disciplinar clerical îl reprezenta Episcopul care este ierarhic superior protopopului (Ex. Preoții care vin din alte eparhii și nu au acte de la protopopul lor, să nu fie primiți, iar protopopul care va face altfel va fi pedepsit pecuniar[1] - Canonul 3, Sinodul Alba-Iulia 1700).
3. Soborul eparhial sau protopopial - (Ex. Preoții care nu participă la Sinodul Eparhial anual convocat de protopop și cei doi preoți bătrâni, sunt pedepsiți pecuniar. Scutiți de acestă obligație sunt doar în caz de boală[2]  - Canonul 19, Sinodul Alba-Iulia 1700). Nu este precizat dacă la acest sinod (Soboru de eparchie) este prezent și episcopul sau doar protopopii și preoții.
4.  Forul matrimonial:

- 1. ( Ex. Protopopii să nu facă despărțenii (separări sau divorțuri) în afara teritoriului eparhiei sau țării, doar atunci când va fi ținut Sinodul cel Mare, altfel protopopului îi va fi redusă demnitatea și pedepsit pecuniar[3] - Canonul 4, Sinodul Alba-Iulia 1700). În concluzie, protopopii puteau efectua despărțiri sau divorțuri pe teritoriul unde aveau jurisdicție.

- 2. (Ex. Cine va face o logodnă fără preot, aceia să nu fie cununați înainte să fie informat protopopul sau episcopul[4] - Canonul 20, Sinodul Alba-Iulia 1700). Conform relatărilor lui Petru Maior ar mai fi fost adăugată la sfărșitul sinodului și următoarea prevedere: „ protopopii să facă despărțenii cu știrea episcopului”[5].

5. Forul judecătoresc laic și civil - (Ex. Când un preot este în litigiu cu un laic, atunci preotul să apeleze la forul stăpânirii sau civil, iar când un laic este în litigiu cu un preot, atunci să apeleze la forul protopopului sau să meargă la episcop[6] - Canonul 9, Sinodul Alba-Iulia 1700).

Dat fiind faptul că vreau să vorbesc în principal despre Tribunalul matrimonial, dar și despre celelate foruri, voi analiza succint acest for protopopial existent la acea vreme.

Termenul de protopop şi instituţia protopopiatului[7] nu se regăsesc în canoanele vechi ale bisericii orientale[8], acestea fiind ulterioare Reformei. În chestiunea forului protopopesc înţeles ca instanţă de judecată în cauze matrimoniale, nu a existat nici un echivalent în bisericile ortodoxe din Moldova şi Ţara Românească,[9] forma fiind preluată după modelul calvin care, a încercat suprimarea episcopatului orânduit prin tradiţie apostolică, iar formele de organizare cât şi instanţele canonice le-a eliminat. Acest for protopopesc avea dreptul de a judeca atât procese matrimoniale cât şi procese penale, inclusiv cele ale preoţilor şi ale poporului.[10]

Evoluția în timp a Forului Protopopial

1. Sinodul Episcopului de la 1702, Alba-Iulia. Acest organism judiciar condamna preoții care au emis divorțuri, deoarece această facultate era rezervată protopopilor și episcopului[11].
2. Pentru despărțire Sinodul Eparhial, Făgăraș 1725. Canonul 13 al acestui sinod citează Pravila cu glava 100, care reproduce canonul 102 al Sinodului local din Cartagina, conform căruia se poate da separarea soților în cazul în care cei doi nu vor să mai stea împreună, deoarece nu mai este posibil, dar să nu îi lase să se mai căsătorească a doua oară, pentru că ar comite adulter conform canonului 84 – de fapt 87 Trullan, și canoanelor: 9, 31, 35, 48 ale Sf. Vasile cel Mare. De aceea toate despățirile sunt oprite de către Sinod sub pedeapsa pierderii funcției celui care va face contrariul[12].
3. Sinodul eparhial de la Blaj 1742, a decis că protopopii trebuie să transfere cauzele matrimoniale  mai complexe competentului scaun episcopal[13].
4. Sinodul eparhial de la Blaj 1821, a stabilit rolul protopopului în eparhie, adică faptul că tot anul trebuie să se ocupe de vizitele pastorale luând satele pe rând, să verifice, corecteze, la nivel administrativ și finaciar, organizatoric, să dea sfaturi pastorale, iar protopopii și vice-protopopii vinovați că nu au respectat aceste instrucțiuni să fie judecați[14].
5. Sinodul eparhial de la Blaj 1833, a stabilit ca protopopii și vice-protopopii chemați pentru procese private să primească diurnă pentru munca lor conform Instrucției tabulare[15].

Forul sobornicesc protopopial poate judeca preoții care nu își fac datoria în parohie, în plus este atașat și decretul imperial nr. 4953/1833 și împărăteasca poruncă nr. 843/1815 care împiedica orice cauză de despărțire matrimonială, oferind o modalitate de procedură de urmat conform Conciliului Tridentin (1545-1563)[16].

6. Instrucția emisa în 1857 de către Congregația De Propaganda Fide cu titlul „De indisolubilitate matrimonii in casu adulterii et perfidea desertionis”, pare să culeagă deja roadele deciziilor impuse anterior și deja aplicate, de Biserica Greco-Catolică din Transilvania, deoarece Sfânta Congregație apreciază că: „nu se poate spune câtă bucurie a simțit îndată ce a înțeles, că în fine prin osteneala, bărbăția și constanța venerabililor prezuli ai acestei Biserici de Alba Iulia și Făgăraș s-a înfăptuit, că abuzul acela învechit, prin care fără pedeapsă se dizolva căsătoria creștină sau pentru adulter sau din cauza părăsirii perfide a unuia dintre căsătoriți, a început nu numai a se întrecurma, ci a se smulge mai din rădăcini, ca nicicînd să nu mai producă surcele”[17]. Instrucția continuă cu argumentarea conform doctrinei catolice, căreia căsătoria este indisolubilă, iar Biserica Greco-Catolică din Transilvania, nu a făcut altceva decât să stârpească un abuz, lepădându-se de elementele eretice și schizmatice, (adică practicarea divorțului având ca și motive justificative adulterul sau părăsirea perfidă a celulalt soț) reîntorcându-se la unitatea Bisericii Catolice, fiind unica păstrătoare a adevărului.
7. Într-o altă instrucție emanată de aceeași congregație un an mai târziu, 1858 referitoare la „De matrimoniis mixtis” se impunea oprirea celebrării căsătoriilor mixte, acestea fiind descurajate, existând posibilitatea oficierii unei astfel de căsătorii doar respectând clauzele Conciliului Tridentin (Ex. copiii să fie botezați și educați în credința catolică; să fie făcute cele trei anunțuri premergătoare căsătoriei în biserică, în vederea aflării impedimentelor, dacă acestea ar fi existat; căsătoria să aibă loc în fața parohului catolic și cu doi martori, aceasta din urmă fiind forma impusă etc.)[18].
8. Sinodul eparhial de la Blaj 1869, (a fost convocat de Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa, după mult timp, adică după 36 de ani, ultimul sinod convocat fiind cel din 1833. Sinodul din 1850 a fost unul electiv, unde s-a decis alegerea lui Alexandru Șterca Șuluțiu ca Mitropolit), în canonul 29 s-au dispus mai multe directive printre care:

a). Preoțimea din fiecare eparhie trebuie să meargă anual la Adunarea protopopială aflată sub conducerea protopopului în conformitate cu legislația Sinodului de la 1700[19].

b).  Preoții care s-ar fi dedat la acte scandaloase de comportament moral neconforme statutului lor și nici după judecata scaunului protopopial nu s-ar îndrepta, să fie suspendați din oficiul preoțesc și pe timp mai îndelungat să fie ținuți la mitropolie sub canoane de penitență, făcând exerciții spirituale, iar de nu se vor îndrepta să fie șterși din rândul clerului conform Pravila can. 91, Sinod 1700, Sinod 1732[20].

Va Urma....

Pr. Alexandru Ploștinaru