Dintre faptele de milostenie nu poate lipsi vizitarea și asistarea bolnavilor. Acestea au fost cuvintele papei Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 9 noiembrie 2016, cu tema „a-i vizita pe cei bolnavi și pe cei aflați în închisoare”. În pofida temperaturilor reci de dimineață, razele soarelui au încurajat miile de pelerini să umple Piața Sfântul Petru. La saluturile finale, pontiful a reamintit că astăzi se comemorează sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan în Lateran”, catedrala Romei.
Urmașul lui Petru a remarcat că viața publică a lui Isus a fost o întâlnire continuă cu lumea, un loc special ocupându-l bolnavii.
Papa Francisc: „Viața lui Isus, mai ales în cei trei ani ai activității sale publice, a fost o neîncetată întâlnire cu persoanele. Între acestea, un loc special l-au avut bolnavii. Câte pagini din Evanghelie nu ne vorbesc despre aceste întâlniri! Isus s-a făcut aproapele fiecăruia dintre ei și i-a vindecat cu prezența sa și cu puterea forței sale tămăduitoare. Prin urmare, nu poate lipsi, dintre faptele de milostenie, aceea de a vizita și asista persoanele bolnave. Împreună cu aceasta o putem insera și pe aceea de a fi aproape de persoanele care se află în închisoare. De fapt, atât bolnavii cât și deținuții trăiesc într-o condiție care limitează libertatea lor. Iar atunci când ne lipsește, ne dăm seama cât de prețioasă este libertatea. Isus ne-a dăruit posibilitatea să fim liberi în ciuda limitelor bolii și restricțiilor. Domnul ne oferă libertatea care vine din întâlnirea cu El și din sensul nou pe care această întâlnire îl aduce condiției noastre personale”.
Sfântul Părinte a subliniat că prin faptele de milostenie, Domnul ne invită la un „gest de mare omenie: împărtășirea”. Papa a spus că cei bolnavi se simt adeseori singuri, iar gesturile simple pot fi foarte importante pentru aceste persoane.
Papa Francisc: „Cine este bolnav, adeseori se simte singur. Nu putem ascunde că, mai ales în zilele noastre, tocmai în boală se trăiește pe viu sentimentul singurătății, care într-un anumit sens traversează cam jumătate din viața omului. O vizită poate face persoana bolnavă să se simtă mai puțin singură, iar puțină companie poate fi un adevărat medicament. Un zâmbet, o mângâiere, o strângere de mână, sunt gesturi simple, dar foarte importante pentru cine se simte abandonat. Câte persoane se dedică vizitării bolnavilor în spitale sau la casele lor. Este o operă de voluntariat de neprețuit. Iar când vine făcută în numele Domnului, atunci devine și expresie elocventă și eficace de milostivire”.
Vorbind despre cei aflați în închisori, Suveranul Pontif a observat că Domnul nu a uitat aceste persoane. Papa a reamintit că însuși Isus și apostolii au experimentat închisoarea, însă chiar și acolo s-au rugat și au evanghelizat. Episcopul Romei a pus în lumină episodul în care sfântul Paul se afla în închisoare și dorea să fie vizitat (2 Tim 4,9-15).
Papa Francisc: „În același fel, mă gândesc la cei care sunt în închisoare. Isus nu i-a uitat nici pe ei. Punând vizita la cei din închisoare între faptele de milostenie, Domnul a dorit, înainte de toate, să nu ne facem judecătorii nimănui. Bineînțeles, dacă unul este în închisoare este din cauză că a greșit, nu a respectat legea și conviețuirea socială. Pentru acest lucru, în închisoare își ispășește pedeapsa sa. Este foarte ușor să ne spălăm pe mâini afirmând că a greșit. Un creștin este chemat să se preocupe pentru ca cel care a greșit să înțeleagă răul făcut și să își revină. A vizita persoanele aflate în închisoare este o faptă de milostenie, care înainte de toate, mai ales astăzi, asumă o valoare particulară datorită formelor de justițialism la care suntem supuși. Nimeni să nu îl arate cu degetul pe celălalt. Toți, în schimb, să ne facem instrumente de milostivire, având o atitudine de respect și împărtășire. Câte lacrimi am văzut căzând pe obrajii deținuților care poate nu au plâns niciodată în viața lor; și acest lucru doar pentru că s-au simțit acceptați și iubiți”.
Primiți acum binecuvântarea de la finalul audienței generale de miercuri, 9 noiembrie, a cărei cateheză a fost dedicată temei „a-i vizita pe cei bolnavi și pe cei aflați în închisoare”.
(rv – I. Ursuleac)
