Julie Kemp își amintește perfect toate cele întâmplate. Într-un accident de mașină nu doar că și-a pierdut soțul ci, de asemenea, și-a văzut fiul, Landon, într-o stare foarte critică. Acesta s-a aflat într-o stare atât de severă încât a fost declarat mort de trei ori.
Landon s-a aflat în comă indusă, iar medicii de la Centrul Medical Carolina (Carolina de Nord, SUA) nu au crezut că vor fi capabili să-l salveze. Mama sa, deși disperată pentru pierderea soțului și pentru starea critică a fiului ei, a avut puterea să se roage și să-i ceară lui Dumnezeu să-i salveze viața fiului său.
Apoi, au avut loc două evenimente uimitoare care i-au lăsat pe toți fără cuvinte. În primul rând, împotriva tuturor pronosticurilor medicale, Landon a ieșit din comă după două săptămâni lungi și dureroase. Acest lucru a pus-o pe Julie în fața unei situații foarte dificile: cum să-i explice fiului că tatăl său a murit?
În fața tuturor acestora a avut loc al doilea eveniment extraordinar. Când a aflat despre tragedie, Landon i-a spus mamei sale: „Da, știu unde este. L-am văzut în cer”.
Băiețelul a povestit că a văzut și alte două rude decedate tot în accidente de circulație, precum și pe un prieten al tatălui său, care a murit cu o lună înaintea acestuia. De asemenea, Landon a afirmat că Isus i-a spus că este un bun creștin și că va trebui să povestească tuturor despre El.
Acest caz a avut loc în anul 1997. Landon este acum un adult, care se declară un adept și prieten al lui Isus.
Traducere: Liviu Ursu