În cadrul unei vizite de o săptămână la Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma, Preasfințitul Mihai Frățilă, responsabil al acestei instituții din partea Sinodului BRU, a ținut o conferință pentru studenții rezidenți și a celebrat Sfânta Liturghie în Sărbătoarea Sf. Mucenic Dumitru.
Prezentarea a avut ca fundal frământările și întrebările oricărui seminarist greco-catolic în fața provocărilor vieții. Ținta Preasfințitului este însă lumea interioară, acolo unde fiecare suflet este în fața unui Dumnezeu care nu întârzie să răsplătească generozitatea, golirea de sine, încredințarea filială. Pilda talanților este un posibil reper. Ea poate fi citită ca metaforă a timpului dat de Dumnezeu pentru a valorifica, da, diversele calități și charisme, dar în primul rând calitatea universală de fiu al lui Dumnezeu care trebuie să-l imite pe Hristos.
Timpul prezent este o invitație la creștere, la discernământ. Ceea ce pare un absurd istoric sau o nedreptate personală care cere dreptate, revoltă sau renunțare acră, apare uneori, în lumina lui Hristos care a dat sens absurdului, ca invitație divină la asceza așteptării, la reflecție, la convertire. Cineva spunea că, atunci când ești în întuneric și ai impresia că ai fost îngropat, în realitate Dumnezeu te-a plantat. Pentru a avea rădăcini, a crește și a da rod.
Toți avem calități, dar nimeni nu le are pe toate. Avem nevoie unii de alții, de comuniune, de a ști să ascultăm, să primim o critică, să fim disponibili. Dar acestea nu sunt posibile fără o imagine corectă despre Dumnezeu ca Tată îndurător, și nu ca tiran irațional. Frica de Dumnezeu înțeleasă prost duce la paralizia judecății, la pasivitate, izolare, ruperea comuniunii de ceilalți. Piere bucuria, piere spiritul transformării interioare; apare în schimb „Legea”, lucrul făcut de fațadă, viața „ca și cum”: ca și cum ar fi totul bine în relația de cuplu, ca și cum aș fi un seminarist „ok”, ca și cum eu sunt preot bun și fac tot ce îmi stă în putință.
Împărăția e un risc, crede episcopul Bucureștiului. Pentru a construi cu ecou în eternitate trebuie să îți asumi riscuri: materiale (renunțări de diverse tipuri), umane (pierderea unor prietenii, a „prestigiului”, a „reputației”), spirituale (cercetarea curajoasă a conștiinței, cu riscul de a scoate schelete din dulap; aventura cu Domnul, care e mereu în forma și spiritul Crucii; urcușul muntelui lăuntric, luptând tot mai dur cu propria condiție căzută).
A urmat un dialog cu studenții, în care biografiile individuale au fost puse în contextul unui drum comun, un drum ale cărui date se schimbă aproape de la an la an. Dar privirea îndreptată spre Împărăție aduce seninătate în fața a „ceea ce erau odată Colegiul și Biserica noastră.”
Alin Vara
