Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

13 sfaturi ale Papei Francisc pentru o căsătorie fericită

 
13 sfaturi ale Papei Francisc pentru o căsătorie fericită
  • 24 Sep 2016
  • 15370

          În Exortația Apostolică Amoris Laetitia, Papa Francisc a amintit „imnul carității” al Sfântului Apostol Pavel, din prima Scrisoare către Corinteni, pentru a oferi câteva sfaturi despre modul în care ar trebui să se susțină o căsătorie bună bazată pe iubire adevărată de-a lungul anilor.

1. Răbdare. Pentru Sfântul Părinte acest lucru nu înseamnă un tratament rău continuu sau tolerarea agresiunii fizice. Iubirea implică întotdeauna un sentiment de compasiune profundă, care duce la acceptarea celuilalt ca și parte a acestei lumi, chiar și atunci când acționează într-un mod diferit de ceea ce ne dorim noi.

2. Atitudine de bunăvoință. Papa a subliniat că Sfântul Apostol Pavel în Scrisoarea sa, insistă asupra faptului că iubirea nu este doar un sentiment, dar trebuie să fie înțeleasă în sensul pe care îl are verbul „a iubi” în ebraică, și anume: „a face binele”. Sfântul Ignațiu de Loyola spunea: „iubirea trebuie să fie pusă mai mult în fapte decât în cuvinte”. În acest mod își poate arăta toată rodnicia ei și ne permite să experimentăm bucuria de a dărui, noblețea și măreția dăruirii de sine, fără a aștepta recompense.

3. Vindecarea invidiei. În iubire nu există loc de neplăceri pentru binele celuilalt, a spus Papa, adăugând că invidia reprezintă o întristare pentru binele altora, care demonstrează că nu suntem interesați de fericirea lor, deoarece suntem exclusiv concentrați pe bunăstarea noastră. Adevărata iubire, în schimb, apreciază succesele altora, nu le simte ca o amenințare și se eliberează de gustul amar al invidiei. Acceptă faptul că fiecare are daruri și căi diferite în viață.

4. Fără lăudăroșenii și înfumurări. Cel care iubește nu numai că evită să vorbească prea mult despre sine însuși, ci și știe să se așeze la locul său, fără a avea pretenția să fie în centru, deoarece este concentrat pe celălalt. Unii se cred mari, deoarece pretind că știu mai mult decât alții, dar de fapt ceea ce îi face mari este iubirea care include sprijin și îngrijire pentru cei mai slabi.

5. Amabilitate. Iubirea implică și amabilitate, iar acest lucru înseamnă că iubirea nu funcționează într-o manieră brutală, nu acționează într-un mod nepoliticos și nu este dură. Manierele, cuvintele și gesturile sale sunt plăcute și nu sunt dure sau rigide. Detestă să îi facă pe alții să sufere.

6. Detașare generoasă. Spre deosebire de fraza populară pentru care „pentru a-i iubi pe alții trebuie să te iubești mai întâi pe tine”, Papa a amintit că în imnul carității al Sfântului Apostol Pavel se spune că „iubirea nu caută propriile interese”. Trebuie să se evite atribuirea priorității iubirii de sine însuși.

7. Fără violență interioară. În Exortația Apostolică Amoris Laetitia, Papa a îndemnat să se evite iritația care ne pune în defensivă în fața celorlalți, ca și cum ar fi niște dușmani enervanți pe care trebuie să-i evităm. Evanghelia ne invită să ne vedem bârna din propriul ochi. Dacă va trebui să luptăm împotriva unui rău, să o facem, dar să spunem întotdeauna „nu” violenței interioare.

8. Iertarea. Sfântul Părinte ne-a îndemnat să nu lăsăm spațiu acelei ranchiuni care se ascunde în inimă, ci să lucrăm pentru o iertare bazată pe o atitudine pozitivă, care încearcă să înțeleagă slăbiciunea altora și caută scuze pentru cealaltă persoană. Comuniunea familială, a afirmat Papa, „poate fi conservată și perfecționată doar printr-un mare spirit de sacrificiu. Aceasta cere o disponibilitate generoasă către înțelegere, toleranță, iertare și reconciliere din partea fiecăruia”.

9. Bucuria alături cu ceilalți. Atunci când o persoană iubește și vede că lucrurile merg bine pentru celălalt, le trăiește cu bucurie și prin aceasta aduce mărire lui Dumnezeu. Familia trebuie să fie acel loc în care oricine face ceva bun în viață, știe că acest lucru va fi sărbătorit de toți împreună cu el.

10. Totul scuză. Acest lucru, a explicat Papa, implică limitarea judecății și conține înclinația de a lansa o condamnare dură. „Nu judecați și nu veți fi judecați” (Lc 6, 37). Soții care se iubesc și aparțin unul altuia, vorbesc frumos unul de celălalt și încearcă să arate partea bună a celuilalt dincolo de slăbiciunile și de greșelile sale.

11. Încrederea. Nu este nevoie de a-l controla pe celălalt, de a-l urmări cu meticulozitate, pentru a preveni evadarea din brațele noastre. Iubirea are încredere, lasă în libertate, renunță să controleze totul, să posede sau să domine.

12. Speranța. Acesta nu înseamnă că totul se va schimba în această viață. Implică acceptarea faptului că anumite lucruri nu se petrec așa cum unul dorește, dar poate că Dumnezeu scrie drept pe liniile strâmbe ale acelei persoane și adună lucrurile bune din răul pe care acea persoană nu reușește să-l depășească aici pe pământ.

13. Totul se suportă. Papa a subliniat că acest lucru nu constă doar în tolerarea unor chestiuni de brutalitate, ci reprezintă o rezistență dinamică și constantă, capabilă de a depăși orice provocare. Iubirea nu se lasă dominată de ură, de dispreț față de persoane sau de dorința de a răni. Idealul creștin, mai ales în familie, este iubirea în ciuda a toate.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:it.aleteia.org