Toate „crucile” noastre, care apar constant la intersecția drumurilor, ne lasă doar două posibilități de urmat: a merge după Isus sau a alege căi care ne vor depărta de El. Crucea nu se alege, se primește sau nu, pur și simplu. Exemplul sfântului Petru ne poate ajuta pentru a pătrunde acest adevăr.
Când Petru se va lepăda de Domnul – spune mistica Adrienne von Speyr într-un text despre corifeul apostolilor – o va face în primul rând din cauza unei anxietăți care pune stăpânire cu totul asupra lui. Lui Petru îi este teamă – ca oricărui om – pentru el însuși. „El nu vede însă corect această realitate, iar sensibilitatea sa îl împiedică să simtă realitatea «pierderii vieții» de care vorbise Învățătorul. Petru are impresia că trebuie întotdeauna să înțeleagă și, de fiecare dată, când se confruntă cu ceva ce-i scapă, se descurajează” – continuă descrierea Adriennei von Speyr. El speră „cantitativ” – cum de altfel o facem și noi –, adică i se pare că Domnul va duce atât de mult din greutate, încât lui îi va rămâne foarte puțin de dus. Este dispus să facă totul pentru Domnul și să-l iubească, dar ar dori să aibă o certitudinea că va fi și protejat. Până la Cruce, apostolul încă nu oferise un „da” total, dincolo de sine. Doar după ce va trăi harul Crucii, va simți schimbarea și-i va putea confirma pe frații săi, așa cum îi profețise Isus înainte de Pătimire.
Portretul pe care Adrienne, condusă sufletește de Urs von Balthasar, îl face despre sfântul Petru este de fapt radiografia neobișnuită a inimii sale de apostol. El va cunoaște după Înviere că puternicul instinct de conservare pe care îl simțise până la momentul patimilor nu mai poate fi tolerat. Învață să simtă nu atât frica sa, ci ceva „din” patima înfricoșătoare sau neliniștile lui Isus. Devenim și noi într-adevăr oameni de credință atunci când în tulburările noastre îl lăsăm pe El să continue Pătimirea, acceptând să i le oferim deja, fiindcă l-am recunoscut acolo pe El însuși.
*
A merge după Isus – a fi creștin –, poartă în sine implicit riscul Crucii. Numai oferindu-i acele lucruri care ne consumă și pe care nu le putem evita, sila care o presupun și repulsia față de orice suferință în general, primim asemănarea cu Hristos. Nici măcar nu suntem obligați să rămânem, ci invitați să descoperim pas cu pas libertatea la ceasul încercării. Libertatea de a rămâne cu El, libertatea de a nu ne rușina de El.
+ MIHAI Frățilă, episcop
Duminica după Ziua Crucii – 2016
