Pe 1 septembrie a început Noul An bisericesc. Semnificaţia simbolică a acestei date se leagă de Sfânta Tradiţie, potrivit căreia, în această zi s-a început crearea lumii, şi tot în această zi, Mântuitorul Isus şi-ar fi început activitatea publică. Această dată reprezintă un “reziduu juridic” formulat în Imperiul Bizantin, pe baza calculării timpului practicat în Imperiul Roman. Aşa-numitele “Indicturi”, reprezentau, iniţial, epoci ciclice fiscale, acest sistem fiind introdus de împăratul Iulius Cezar în anul 46 î. Cr. În perioada de glorie a Imperiului Bizantin, noul “Indict” se respecta cu multă solemnitate, ocazie cu care Patriarhul Constantinopolului celebra un oficiu liturgic cu totul deosebit în catedrala Sfânta Sofia.
Totodată, cu luna Tisri, adică cu septembrie, începe şi calendarul evreiesc, ocazie cu care în cea dintâi zi evreii aveau zi de odihnă, aducând Domnului jertfe de ardere de tot.
Odată cu începerea Noului An bisericesc, se cuvine subliniat faptul că, în Biserica Răsăriteană, Anul are o conotaţie mariană. Dacă cea dintâi sărbătoare a Anului liturgic este Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe 8 septembrie, ultimul mare praznic este Adormirea Maicii Domnului pe 15 august. Biserica doreşte, în felul acesta, să îşi manifeste cultul de “preacinstire” adus Maicii Preacurate, Cea care L-a purtat în sânul Său feciorelnic şi pe braţele Sale pe Cuvântul Întrupat, Mântuitorul lumii Isus Cristos.
„Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi (…) de la Domnul să cerem”.
DCC
