Nepoata Maicii Tereza: Şi în familie, extraordinară în simplitate
În toată lumea, şi nu numai în Biserică, se trăieşte cu bucurie aşteptarea canonizării Maicii Tereza, o figură care - dincolo de orice distincţie de crez şi cultură - reprezintă binele şi angajarea pentru cel care suferă. Însă există unii care trăiesc în mod cu adevărat deosebit acest eveniment: doamna Agi Bojaxhiu, unica nepoată a Maicii Tereza, astăzi în vârstă de 70 de ani, care încă de tânără s-a mutat în Sicilia. În acest interviu exclusiv al lui Alessandro Gisotti, Agi - fiica fratelui Maicii Tereza - povesteşte cum era mătuşa sa aşa de specială în viaţa de familie:
R. - Maica Tereza făcea mult dar nu ieşea în evidenţă, iată; era foarte rezervată în tot ceea ce făcea. Venea totul aşa de spontan şi natural, chiar şi lucrurile cele mai obositoare... Eu am văzut-o făcând lucruri într-adevăr obositoare, cum ar fi spălarea cearşafurilor, ea care deja avea o anumită vârstă, aplecată asupra persoanelor atât de mult timp, ceea ce făcea şi pentru a îngriji persoane care aveau boli teribile... Ceea ce făcea Maica era un lucru aşa de extraordinar, a o vedea pe ea cum atingea acele răni, cum ajuta persoanele, cum a organizat tot acest lucru cu aceste surori care continuă munca sa, opera sa... Acesta este un lucru care mă lasă mereu foarte mulţumită, dintr-un anumit punct de vedere, dacă pot să spun un lucru aşa simplu...
Î. - Era aşa de simplă şi în întâlnirile familiale?
R. - Da, absolut: era foarte afectuoasă... era o persoană care emana un sentiment de pace. Eu, cel puţin, cu Maica, de fiecare dată când am vorbit, chiar singure, reuşeam să vorbesc într-o manieră în care n-am reuşit cu nimeni altcineva. Şi apoi îmi dădea această seninătate: aceşti ochi ai săi care te priveau chiar înăuntru... Dacă tu priveai în ochii Maicii simţeai că vedea înlăuntrul tău, inima ta. Şi apoi, în casă era foarte atentă: de exemplu, de vreme ce Ordinul lor era foarte sever şi ea adora ciocolata, însă nu mânca pentru că era un aliment de lux; şi ea spunea: "De vreme ce cea mai mare parte a persoanelor pe care eu le cunosc, cu care stau, nu au bani pentru a-şi cumpăra ciocolată, n-o mănânc nici eu". Iată, lucruri de felul acesta... Apoi, câteodată, marele lux era o bomboană - pentru că îi trimiteau cadouri încontinuu: bomboane, ciocolate pe care ea apoi le împărţea tuturor, practic; nu ţinea nimic pentru sine. Din toate cadourile pe care ea le-a avut în viaţa sa, a dăruit mereu totul altor persoane. Mie mi-a dăruit chiar o mandolină pe care i-o dăruiseră italo-americanii în America... Aşa era: era specială dar era în acelaşi timp normală, în sensul că nu te simţeai timid cu ea, aşa cum te poţi simţi cu anumite personalităţi mondiale care eventual te fac un pic de... nu spun timidă, dar oricum, te simţi incomodă, iată...
Î. - Era pur şi simplu extraordinară?
R. - Da: este expresia corectă. Pur şi simplu extraordinară. Îi punea pe toţi în largul lor, era disponibilă pentru toţi, ştia mereu să-ţi spună lucrul just în momentul just... Şi chiar cu noi, repet: era mătuşa mea însă nu era clasica mătuşă... "ah, este mătuşa!", ştii cum se spune... Era mătuşă şi era Maica Tereza: un amestec pe care unul nu-l poate defini. Era o personalitate deosebită, iată. Nu se poate spune că era o mătuşă normală, iată...
Î. - Toţi cei care au cunoscut-o şi chiar cei care au putut s-o vadă eventual chiar şi o singură dată, au rămas mereu uimiţi de modul în care Maica Tereza se ruga. Dumneavoastră aveţi vreo amintire în această privinţă?
R. - Ea continua să-mi spună să mă rog: familia trebuie să se roage împreună. Noi, câteodată am reuşit, nu întotdeauna; ea ţinea mult la asta: ţinea mult la familie şi un lucru îmi spunea mereu: "Tu trebuie... înainte de toate vine familia, familia ta, adică să-i urmezi pe copiii tăi, să-l urmezi pe soţul tău, să ai grijă de lucrurile din casă, să ai grijă de soţul tău, să ai grijă de copiii tăi, să-i urmezi, să ştii ce fac, ce nu fac. Apoi, când ai timp în plus, atunci dedică-te altora". Dar pentru ea familia venea înainte de toate; o considera cel mai important lucru.
Î. - În afară de zâmbet, era şi o simpatie, o veselie şi uneori şi o minunată ironie cu care răspundea...
R. - Da, cum să nu! Maica Tereza, toţi - mulţi - cred că era mereu cu acest aer aşa, hieratic, gânditor... şi în schimb era glumeaţă; avea şi glume nu spun sarcastice pentru că nu erau aşa, dar un pic ironice erau. Era o persoană care avea un frumos simţ al umorului, trebuie să spun adevărul; nu era o bigotă - pot spune asta?
Î. - Cred că da... este şi sensul feminităţii Maicii Tereza, nu-i aşa?
R. - Da, într-adevăr... De exemplu ea, când era tânără, când era încă în Albania, a studiat pianul, îi plăcea să cânte la pian, îi plăcea să facă excursii, organiza cu colegii săi de şcoală... a fost mereu o organizatoare, încă de tânără: asta îmi spunea şi tatăl meu...
(După Radio Vatican, 1 septembrie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
