Ca şi cum ar fi frate şi soră. Este sentimentul pe care Karol Wojtyła şi Maica Tereza îl provocau în cei care-i priveau, împreună în multele întâlniri pe care cei doi sfinţi le-au avut în timpul pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea. Fie că erau printre săracii muribunzi la Calcutta sau în Palatul Apostolic, între cei doi exista mereu o sintonie extraordinară cimentată de iubirea faţă de Isus şi faţă de aproapele. Martor al multora dintre aceste întâlniri a fost Joaquin Navarro-Valls, timp de douăzeci de ani director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. La microfonul lui Alessandro Gisotti, Navarro-Valls se opreşte asupra acestei relaţii speciale, pornind reflecţia sa de la zâmbetul minunat care o caracteriza pe Maica Tereza:
R. - Acel zâmbet, aproape de copilă, pe care îl avea şi atunci când era foarte bătrână; acel zâmbet natural pe care-l avea! Apoi când am aflat - după moartea sa - din publicarea scrisorilor sale pe care le-a scris de-a lungul anilor directorilor săi spirituali, despre acea încercare care exista în sufletul său, despre o secetă, despre o noapte foarte întunecată, pe care ea a dus-o înainte timp de foarte mulţi ani... Acest contrast este extraordinar în această femeie!
Î. - Ioan Paul al II-lea şi Maica Tereza erau extraordinar de legaţi, "ca frate şi soră" au scris mulţi. Dumneavoastră ce amintiri aveţi despre acest raport aşa de special dintre cei doi sfinţi?
R. - Exista această unire extraordinară în aceste două personalităţi enorme din epoca noastră, care erau aşa de diferite una de alta prin formare, prin istorie, prin biografie: erau complet diferite! Exista o comunitate de intenţii şi de înţelegere extraordinară, care era evidentă când se vedeau în afara actelor oficiale, în cadrul intim din apartamentul papei, sau când în 1986, în prima călătorie în India a lui Ioan Paul al II-lea, l-a primit la Kaligath, în acele două mari camere legate cu un templu budist, în care ea aduna toate persoanele pe care le întâlnea pe străzile din Calcutta. Exista o mare comuniune: se vedea când erau împreună.
Î. - După vizita emoţionantă şi istorică la Calcutta, în India, Karol Wojtyła a voit ca Misionarele Carităţii să aibă casă şi în Vatican şi astfel s-a născut "Darul Mariei". Ce amintire aveţi despre această alegere a papei şi ce înseamnă, şi astăzi, această prezenţă în Sediul lui Petru?
R. - De fapt era ceva inedit: a reieşit în timpul unei conversaţii dintre ei doi în Vatican... Apoi când papa a mai reflectat un pic a spus: "Da faceţi! - Se poate face!". Desigur era surprinzător! Era inedit ca în interiorul Vaticanului - pentru că acel spaţiu era în interiorul Vaticanului - să poată fi primite aceste persoane care stăteau pe străzi, care dormeau pe străzi, care nu aveau familie, care erau bolnave... Şi astfel, s-a inaugurat în 1988: deci chiar după doi ani de la călătoria papei în India. Eu cred că Ioan Paul al II-lea s-a inspirat, într-un fel, din ceea ce el însuşi a văzut în India. Deci chiar dacă între oraşul Calcutta şi Roma există atâtea diferenţe, putem spune că se aseamănă în faptul că amândouă oraşele au atâtea persoane care suferă, care sunt bolnave, care nu au familie, care sunt fiinţe abandonate de toţi. Papa nu s-a îndoit niciun moment, conştient cum era de marea noutatea pe care decizia aceea avea s-o reprezinte pentru Vatican.
Î. - Canonizarea Maicii Tereza are loc din voinţa papei Francisc chiar în Jubileul Milostivirii: este un eveniment culminant. Ce mesaj vine - după părerea dumneavoastră - din acest dublu eveniment, din această legătură dintre Maica Tereza şi milostivirea?
R. - Eu cred, ba chiar sunt sigur că va fi evenimentul cel mai "corpolent" - ca să spunem aşa - mai numeros, cu mai multe reflexii în toată lumea din tot Anul Milostivirii. Despre asta n-am nicio îndoială! Mesajul este cel din totdeauna: în centrul vieţii Bisericii, deci al vieţii tuturor creştinilor, este caritatea. N-ar fi putut să fie altfel! Caritatea, ca element care formează toată personalitatea, care dă sens propriei existenţe şi care foloseşte pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Dar există un al doilea aspect pe care aş vrea să-l subliniez: când se vorbeşte - şi este logic să se vorbească - despre rolul femeii în Biserică, mie îmi vine mereu în minte Maica Tereza, care a făcut această mare operă, ajungând să devină - împotriva voinţei - un adevărat lider mondial; această femeie mică, această femeie care nu voia protagonisme personale: toate acestea le-a făcut ca femeie, cu sensibilitatea unei femei, a unei femei în Biserică, ce a inspirat viaţa şi activitatea atâtor episcopi, a atâtor preoţi, a atâtor cardinali în cadrul Bisericii. Acel mod clar, plin de afect de a trăit caritatea: o adevărată sfântă, a cărei viaţa a fost în întregime dedicată altora, dar cu sensibilitatea, cu profilul unei femei, al unei femei în Biserică.
(După Radio Vatican, 30 august 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
