Papa Francisc a promulgat astăzi, 17 august 2016, scrisoarea apostolică în formă de motu proprio ”Sedula Mater” prin care înființează Departamentul pentru Laici, Familie și Viață. Scrisoarea poartă data de 15 august 2016. ”Biserica, mamă grijulie”, se citește în scrisoarea apostolică a papei Francisc, ”a avut mereu grijă și atenție în decursul veacurilor față de laici, familie și viață, manifestând iubirea Mântuitorului milostiv față de omenire. Noi înșine, ținând bine cont de aceasta în virtutea oficiului nostru pastoral de Păstor al turmei Domnului, ne străduim cu promptitudine să dispunem toate lucrurile în așa fel încât bogăția lui Cristos Isus să se reverse în mod apropriat și cu îmbelșugare în rândul credincioșilor. În acest scop, dispunem cu solicitudine ca Departamentele Curiei Romane să fie conforme situațiilor timpului nostru și să se adapteze necesităților Bisericii universale. În particular, gândul nostru se îndreaptă spre credincioșii laici, familie și viață, cărora dorim să le oferim sprijin și ajutor, ca să fie mărturie activă a Evangheliei în timpul nostru și expresie a bunătății Răscumpărătorului. Drept care, după ce am evaluat toate cu grijă, cu autoritatea noastră apostolică înființăm Departamentul pentru Laici, Familie și Viață, care va fi disciplinat prin Statute speciale. Competențele și funcțiile care până acum au aparținut Consiliului Pontifical pentru Laici și Consiliului Pontifical pentru Familie, vor fi transferate acestui Departament începând cu 1 septembrie, odată cu încetarea definitivă a sus-numitelor Consilii Pontificale. Dorim ca cele stabilite să aibă valoare acum și în viitor, în ciuda tuturor celor care se împotrivesc. Dată la Roma, de la Sfântul Petru, cu inelul Pescarului, pe 15 august 2016, în solemnitatea Ridicării cu trupul și sufletul la cer a Fericitei Fecioare Maria, Jubileul Milostivirii, în al IV-lea an al pontificatului nostru”.
Pentru completarea informației trebuie adăugat că statutul noului Departament pentru Laici, Familie și Viață a fost publicat ”ad experimentum” pe 4 iunie 2016. Acesta prevede, printre altele, stabilirea unei relații directe între Departament și Institutul ”Ioan Paul II” pentru Studii despre Căsătorie și Familie. Statutul dispune ca actualele Consilii Pontificale pentru Laici și pentru Familie să fie încorporate în noul Departament, fiind abrogate articolele 131-134 și 139-141 din constituția apostolică ”Pastor Bonus” din 28 iunie 1988. Articolul 1 din statutul noului Departament precizează că acesta ”este competent în acela materii care sunt pertinente Scaunului Apostolic pentru promovarea vieții și apostolatului laicilor, pentru grija pastorală a familiei și a misiunii acesteia, după planul lui Dumnezeu și pentru tutelarea și sprijinirea vieții umane”. Noul Departament, se stabilește în articolul 2 al statutului, ”este prezidat de un prefect, co-adiuvat de un secretar, care poate fi laic, și de trei sub-secretari laici, și este dotat cu un număr adecvat de oficiali, clerici și laici, aleși, pe cât posibil, din diferite regiuni ale lumii, după normele în vigoare ale Curiei Romane”. Același articol precizează că Departamentul este articulat în trei secțiuni: pentru credincioșii laici, pentru familie și pentru viață, fiecare fiind prezidată de un sub-secretar. În fine, statutul noului departament a fost aprobat ”ad experimentum” și intră în vigoare de la 1 septembrie 2016.
Noul Departament este primul pas din reforma aparatului administrativ al Curiei Romane.
Sfântul Părinte l-a numit începând cu 15 august 2016 în oficiul de prefect al noului Departament pentru Laici, Familie și Viață pe mons. Kevin Joseph Farrell, până acum episcop de Dallas, în Statele Unite ale Americii. De asemenea, Sfântul Părinte l-a numit pe arhiepiscopul italian Vincenzo Paglia începând cu 15 august a.c. în oficiul de Mare Cancelar al Institutului Pontifical ”Ioan Paul II” pentru Studii despre Căsătorie și Familie, derogând de la articolul 6 din statutele aceluiași Institut, și președinte al Academiei Pontificale pentru Viață. Articolul 6 la care se face referință stabilește că Marele Cancelar al Institutului ”Ioan Paul II” este Marele Cancelar al Universității din Lateran, sub egida căreia funcționează Institutul amintit, oficiu deținut în prezent de cardinalul Agostino Vallini, vicarul Sanctității Sale pentru Dieceza Romei. Din aceeași dată, papa Francisc l-a numit președinte al Institutului Pontifical ”Ioan Paul II” pentru Studii despre Căsătorie și Familie, în conformitate cu articolul 8 din statutele aceluiași Institutul pe mons. Pierangelo Sequeri, în prezent președintele Facultății Teologice a Italiei de Nord cu sediul la Milano. Noul președinte îi succede în oficiu monseniorului Livio Melina.
Mai jos, textul în limba latină al documentului motu proprio ”Sedula Mater”:
LITTERAE APOSTOLICAE
MOTU PROPRIO DATAE
quibus Dicasterium pro Laicis, Familia et Vita constituitur
Sedula Mater laicis, familiis vitaeque semper annorum decursu curam et sollicitudinem adhibuit Ecclesia, miserentis Salvatoris demonstrans in homines dilectionem. Nos Ipsi pro Nostro Dominici gregis Pastoris munere haec ob oculos habentes, omnia disponere festinamus, ut commodius latiusque Christi Iesu divitiae in christifideles effundantur.
Quapropter alacriter operam damus ut Curiae Romanae Dicasteria ad nostri temporis condiciones accommodentur ipsaque ad universalis Ecclesiae necessitates aptentur. Nominatim de fidelibus laicis, de familia, de vita cogitamus, quibus subsidia adiumentaque ministrare cupimus, ut operosi nostrae aetatis Evangelii sint testes et ipsius Redemptoris ostendant bonitatem.
Itaque, cunctis perpensis diligenter rebus, Nostra Apostolica potestate Dicasterium pro Laicis, Familia et Vita constituimus, peculiaribus statutis moderandum. Munia officiaque quae hucusque ad Pontificium Consilium pro Laicis et Pontificium Consilium pro Familia pertinuerunt, ad hoc Dicasterium proximo die I mensis Septembris, illis Pontificiis Consiliis exstinctis deletis, transferentur.
Quod autem decrevimus, volumus et nunc et in posterum tempus vim habere, contrariis rebus quibuslibet non obstantibus.
Datum Romae, apud Sanctum Petrum, sub anulo Piscatoris, die XV mensis Augusti, in sollemnitate Assumptionis Beatae Mariae Virginis, anno MMXVI, Iubilaeo Misericordiae, Pontificatus Nostri quarto. Franciscus.
(rv - A. Dancă)