Biserica o prezintă pe Sfânta Fecioară Maria ca un model de imitat, dar omul din zilele noastre nu mai are voința de a imita. La una din predicile prezentate la solemnitatea ”Adormirea Maicii Domnului”, Fericitul Paul al VI-lea sublinia această dificultate și oferea o cheie de lectură pentru depășirea ei. ”Noi”, spunea Fericitul la predica din 1966 la Castel Gandolfo, ”nici nu avem capacitatea de a ne închipui ceea ce înseamnă gloria de care se bucură în ceruri Preasfânta Fecioară Maria. (…) Știm însă că Domnul a vrut să anticipeze pentru ea ceea ce a făgăduit fiecăruia dintre noi, învierea, și i-a dat Maicii sale în paradis plinătatea de viață, în suflet și în trup, pe care Cristos o are la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Rămânem copleșiți și aproape orbiți de lumina supremă, necuprinsă. Cu toate acestea, este cu putință să primim câteva raze de edificare mângâietoare despre Fecioara Maria urmând linia trasată de Conciliul” Vatican II.
Pontiful făcea referință aici la constituția dogmatică ”Lumen Gentium”, despre care spunea că este ”cel mai important dintre toate documentele” conciliare. ”Conciliul o consideră în mod particular în raportul ei îndoit cu Cristos și cu Biserica”. Dar în chip deosebit, ”Conciliul s-a oprit să contemple exemplul Mariei, tipicitatea ei. Maria este un admirabil exemplu, model, oglindă. Ce anume oglindește ea? Desăvârșirea însăși a lui Dumnezeu. Fecioara Maria poate fi de noi contemplată, cinstită și cunoscută ca exemplu, cel mai înalt, complet, splendid de creatură, lucrare a lui Dumnezeu”. În același timp, Conciliul scoate în evidență faptul că Fecioara Maria poate fi imitată”. Acest lucru ”ne îndreptățește, mai mult, ne îndeamnă să vedem în Maria toate aspectele care o fac pentru noi învățătoare, și de noi imitabilă, în special – afirmă Conciliul – în credință, speranță și caritate, adică în acele virtuți care ne unesc cu Dumnezeu, în virtuțile teologale. Maria a fost desăvârșită în legătura pe care aceste virtuți fundamentale o stabilesc între Dumnezeu și suflete”. Dar ce se poate spune despre ”celelalte virtuți umane, care par modeste și mai accesibile pentru sărmanii noștri pași rătăcitori pe pământ? Le aflăm în Maria! Evanghelia, deși în linii simple și sumare, vorbește îndeajuns despre acestea pentru ca entuziasmul nostru și devoțiunea noastră, propunerea noastră de a o imita pe Maria să fi convinse, înflăcărate și aproape cuprinse în solemnitatea de astăzi. Vrem să fim cu toții urmași, învățăcei, fii, discipoli ai unei Mame atât de mari”.
Dar, continua Paul al VI-lea, ”dacă de la Fecioara Maria ne îndreptăm privirea spre noi, întâmpinăm pe acest plan de considerații o piedică, o obiecție, și anume: superioara pedagogie de a imita nu strânge, în general, consensul mentalității moderne. Astăzi nu există voința de a imita. Omul se declară și vrea să fie suficient sieși, plin de sine. Nu dorește să ceară de la alții cum trebuie să se exprime și cum să se comporte: pretinde să scoată din propria fire tot ceea ce poate alcătui obiectul aspirațiilor sale. Există o frază anume (…) care sintetizează acest fenomen: omul modern are cultul propriei personalități. Se declară egocentric și vrea să se dezvolte cu toate atitudinile proprii. De multe ori cu capricii, pasiuni, instincte și dorințe nepermise vrea să ajungă la o plinătate dobândită numai prin sine însuși, nu modelată, nu oglindită după vreun exemplu stabil care spune: aici se află omul desăvârșit, eroul, apostolul, sfântul. Dimpotrivă, omul persistă în a se considera satisfăcut numai de forțele proprii și de geniul de dezvoltare pe care îl crede cuprins în propria inimă”.
”Ce se poate spune în această privință? Mai întâi de toate”, afirma Fericitul Paul al VI-lea, ”e necesar să se declare realitatea: nu e adevărat că omul este mulțumit de sine însuși și nu mai are simțul, gustul, nevoia de a imita. Mai mult, trebuie să se adauge acest lucru, el simte acestea în mod excesiv. În timpurile noastre este fără îndoială în circulație o propagandă extinsă pentru dezvoltarea personalității dar, în același timp – și se poate observa, din nefericire, în marea parte a tinerilor noștri – există un gregarism, o frecvență de a imita, o auto-modelare după gusturile celorlalți, o cursă pentru urmarea celor care sunt proclamați ”divi” sau ”dive” și tendința de a se uniforma la exemplele pe care publicitatea, cu largă susținere populară, o propune, iar uneori în ce forme meschine și josnice, de a face să naufragieze orice veleitate de afirmare personală! Un trist spectacol! (…) Cu toate acestea, fenomenul inexplicabil există. Lumea merge în căutarea tipului, a modelului, a figurinei, a celui sau a celei care oricum întruchipează un stil de viață”.
”Ceea ce confirmă faptul că pedagogia Bisericii, care propune un ideal – și cât este de admirabil! – nu este o pedagogie anacronică, ruptă de vremuri sau inadecvată. Răspunde, în schimb, și pe deplin, la aspirațiile nemărginite și tot mai acute ale inimii moderne. Dacă s-ar pune tuturor tinerilor întrebarea: nu aveți voi dorința de frumusețe, măreție, demnitate morală, eroism, bunătate, interpretarea justă și completă a definiției omului? Da, da, ar fi răspunsul, noi ne propunem, vrem în continuare aceste idealuri. Și atunci, unde trebuie căutate? În fața așteptărilor incalculabile din inima omului, călăuzindu-i bine drama și frământarea, Biserica pune îndemnul de a privi spre Mamă, la Cea care întruchipează cu adevărat ideea originară, autentică a ceea ce înseamnă omul, chip al lui Dumnezeu. Privește la Maria – spune chemarea maternă – care este modelul Bisericii și, plină de har, cuprinde în sine tot ceea ce Biserica poate să dăruiască. Fii admiratorul, fii capabil de a scruta, cel puțin cu o fărâmă de simțământ, cu o nostalgie bună, acest ideal preacurat de umanitate care este Fecioara Maria, fii capabil să te înalți și să te îndrepți spre ea cu vreo rugăciune!”.
Fericitul pontif încheia predica de la Adormirea Maicii Domnului cu o amintire personală din copilărie. În curtea școlii pe care o frecventa micul Montini, după numele său de familie, Părinții Iezuiți au ridicat o statuie a Fecioarei Maria în dreptul peretelui principal, însoțită de o scurtă inscripție: ”Maria, de sus, privește la fiii săi”. Această frază frumoasă, încheia Paul al VI-lea, ne obișnuia să recunoaștem privirea pe care Maria o face să coboare asupra noastră. Cuvintele acelea, însă, pot fi nu doar primite, dar și transformate într-un răspuns de credință: ”Iar noi, de jos, privim spre Tine, o Marie!”.
(rv – A. Dancă)
