"Duhovnicul nu este stăpânul, ci slujitorul iertării lui Dumnezeu. Celebrantul acestui sacrament are datoria de a se uni cu intenţia şi cu iubirea lui Cristos. Trebuie să aibă o cunoaştere verificată a comportamentului creştin, experienţa realităţilor omeneşti, respect şi delicateţe faţă de cel care a căzut, să iubească adevărul, să fie fidel Magisteriului Bisericii şi să-l călăuzească pe penitent cu răbdare spre vindecare şi spre maturitate deplină. Trebuie să se roage şi să facă pocăinţă pentru el, încredinţându-l îndurării Domnului." (Catehismul Bisericii Catolice 1466)
Aceasta trebuie să fie abordarea preotului față de cel care vine în scaunul de spovadă. Dar ce trebuie să facă cel care dorește să se mărturisească?
PREGĂTIRE PENTRU SFÂNTA SPOVADĂ
Pocăinţa este o taină prin care primim iertarea păcatelor atunci când, cu părere de rău adevărată şi hotărâre de îndreptare, le spovedim preotului orânduit. Fiecare creştin care vrea să-şi mântuiască sufletul e dator să-şi spovedească păcatele înaintea preotului, cel puţin o dată pe an, la Paşti. Însă, o dată pe an e foarte puţin, e ca şi cum ţi-ai spăla obrazul numai o dată pe an, încolo ai umbla în murdărie. Creştinul bun se spovedeşte de câte ori ştie că a făcut păcat de moarte.
Mărturisirea (Spovada) are mai multe părţi:
1. Mai întâi trebuie să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să putem cunoaşte toate păcatele prin care L-am vătămat. Ca să poţi vindeca o boală şi să prescrii medicamente, trebuie să cunoşti boala. Tot aşa şi cu păcatele, trebuie să le cunoşti. De aceea, trebuie să-ţi examinezi toate faptele cu atenţie, în lumina poruncilor dumnezeieşti şi a învăţăturilor Bisericii.
2. După ce ţi-ai cunoscut toate păcatele, trebuie să-ţi stârneşti în suflet părere de rău pentru ele, căci prin ele L-ai vătămat pe Dumnezeu, Care e nemărginit de bun şi vrednic de toată iubirea şi ascultarea noastră. Părerea de rău sau căinţa este durerea sufletului pentru păcatele făcute şi o ură faţă de ele în viitor. Trebuie să urăşti păcatul, din inimă, căci el este răul cel mare, deoarece ne desparte de Dumnezeu. Prin părere de rău adevărată, perfectă, primim iertarea păcatelor şi înainte de mărturisire, dar numai cu condiţia ca să le mărturisim preotului cât mai repede posibil.
3. După ce ţi-ai stârnit în suflet părere de rău, iei o hotărâre fermă că de acum înainte nu vei mai păcătui niciodată cu voia şi cu ştiinţa, că te vei feri de ocaziile ce te pot duce la păcat.
4. După ce am făcut toate acestea, mergem la preot şi-i spunem toate păcatele, fără să ascundem nici unul, iar el, în Numele lui Dumnezeu, ne dă iertare şi dezlegare de păcate. Cel ce ascunde vreun păcat de moarte cu voia face un păcat şi mai mare, numit sacrilegiu. Dacă se cuminecă, apoi, cu acest păcat, face alt sacrilegiu. Deci să fim sinceri la mărturisire. Trebuie să spunem toate păcatele de moarte; de asemenea, şi pe cele mai uşor iertătoare (veniale).
5. După ce le-am mărturisit, preotul ne dă dezlegare şi canon. Canonul trebuie să-l împlinim aşa cum ni l-a dat preotul. Canonul se dă ca să ni se ierte pedepsele vremelnice pe care ar trebui să le suferim aici pe pământ în urma păcatelor noastre.
Păcatul este călcarea poruncilor lui Dumnezeu sau ale Bisericii, cu ştiinţa şi voinţa. Faci păcat de moarte când calci, cu ştiinţa şi voinţa deplină, o poruncă însemnată; păcătuieşti uşor când calci o poruncă mai puţin însemnată, ori fără voinţă sau fără ştiinţă deplină. Poţi păcătui cu gândul, cu vorba, cu pofta şi cu fapta.
Rugăciuni Înainte de mărturisire
Rugăciune înainte de cercetarea cugetului
Spirite Sfinte, Dumnezeule, Cel ce eşti izvorul tuturor darurilor şi dătătorul îndurărilor, Care împlineşti tuturor cererile ce sunt spre mântuire, Ţie mă rog, auzi-mă în orice zi Te voi chema, dar mai ales în ceasul acesta când vreau să examinez şi cel mai ascuns loc al sufletului meu. Luminează cu spiritul înţelepciunii şi înţelegerii Tale mintea mea ca să-mi cunosc toate păcatele, că Tu ştii mulţimea greşelilor mele şi milostivirea Ta va învinge mulţimea acestora. Priveşte, Doamne, din înălţimea Ta cea sfântă spre mine care aştept multă îndurare de la Tine şi revarsă o rază de lumină prin darul Tău în întunecimea inimii mele, ca să-mi cunosc mulţimea fărădelegilor făcute cu gândul, cu cuvântul, cu fapta şi omisiunea.
Ajută-mă să mă apropii de scaunul mărturisirii bine pregătit, unde, înaintea preotului, cu ajutorul Tău, să pot descoperi toate tainele inimii mele, spre iertarea păcatelor şi dobândirea vieţii de veci. Amin.
Examinarea conştiinţei
Întâi te vei întreba când te-ai mărturisit ultima oară. Ţi-ai împlinit canonul? N-ai uitat ori n-ai ascuns vreun păcat de moarte la ultima mărturisire? Dacă l-ai uitat, spune-l acum, iar dacă l-ai ascuns atunci, trebuie repetată întreaga mărturisire trecută. Mai întreabă-te dacă ai avut părere de rău şi propunere de îndreptare, apoi treci la întrebările de mai jos:
I) Virtuţile dumnezeieşti
1. Credinţa. Cred adevărurile de credinţă trebuincioase pentru mântuire: existenţa lui Dumnezeu, viaţa şi răsplata viitoare, existenţa Cerului şi a Iadului, misterul Sfintei Treimi, întruparea Fiului lui Dumnezeu? Ştiu rugăciunile obişnuite? Cred adevărurile principale cuprinse în Simbolul Credinţei? Cred în puterea învăţătoare a Sfintei Biserici Catolice? M-am îndoit de vreun adevăr de credinţă descoperit de Dumnezeu şi propus de Sfânta Biserică? Despre care, cum şi de ce? Am vorbit, am negat, am criticat, am batjocorit în public sau privat vreun adevăr de credinţă? Am ascultat cu plăcere vorbele hulitoare despre credinţă şi religie ale cuiva? Am apărat credinţa adevărată când cineva o hulea? Mi-am lepădat credinţa când am fost întrebat în public de ea, de o persoană autorizată?
2. Speranţa. Ai avut speranţă în Dumnezeu că poate şi vrea să te ajute să faci binele şi să-ţi mântuieşti sufletul? Nu ţi-ai pus cumva prea mare încredere în lume şi în lucrurile ei? Ţi-ai dorit moartea, din laşitate sau din neplăcere? Ai cerut ajutorul lui Dumnezeu ca să-ţi reuşească un lucru rău sau păcătos? Ai dispreţuit ajutorul lui Dumnezeu? Ai cerut ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune?
3. Iubirea. Ţi-ai deşteptat iubirea faţă de Dumnezeu? Ai avut sentimente de ură faţă de Dumnezeu? Ai dorit să nu existe Dumnezeu sau I-ai dorit alt rău lui Dumnezeu? Te-ai bucurat când alţii L-au înjurat, ofensat sau vătămat? Ai urât lucrurile lui Dumnezeu: Biserica, preoţii, icoanele, slujbele sfinte? L-ai urât pe aproapele tău? I-ai dorit ceva rău? I-ai făcut rău în bunurile sufleteşti şi trupeşti sau ale onoarei? Te-ai bucurat de răul lui? Ai îndemnat pe altul să facă rău aproapelui? Ce rău, cât de mare? Ai reparat răul făcut cuiva, adică paguba, stricăciunea în onoare sau în alte bunuri ale lui? Ai purtat sau porţi mânie împotriva cuiva? Îi vorbeşti, îl saluţi, îi primeşti salutarea? De ce nu? Ai rămas multă vreme în ură şi mânie faţă de aproapele tău? Ai încercat să te împaci cu el? Dai pomană săracilor? Te-ai purtat dur şi nemilos cu cei săraci şi neputincioşi? I-ai batjocorit sau ai râs de cei săraci şi neputincioşi? Te-ai străduit să-l îndrepţi pe aproapele tău de păcatul lui când ai crezut că poţi şi eşti dator? Ai dat prilej de scandal şi de sminteală aproapelui tău? În lucru mare sau mic? Prin îmbrăcăminte necuviincioasă, prin dans sau priviri, prin vorbe urâte sau cu două înţelesuri? Ai ajutat, ai sfătuit, ai îndemnat pe altul la păcat? La ce păcate? Mari sau mici? Ai sfătuit pe altul cum să păcătuiască? Ai dat altuia cărţi, reviste, imagini rele, păcătoase? Ai oferit altora mâncare de dulce în timp de post? Ai tăcut, ai apărat păcatul altuia când erai dator să-l descoperi? Ai luat parte la vreun păcat al aproapelui tău?
II) Poruncile dumnezeieşti
Porunca I. Ţi-ai făcut rugăciunile la care eşti obligat? Te-ai rugat cu atenţia cuvenită? Ai cerut de la Dumnezeu lucruri rele, nepermise? Ai crezut în dumnezei străini (idoli), descântece, prorociri mincinoase, în vrăjitorii? Ai fost superstiţios, ai crezut în lucruri deşarte? Ai făcut farmece sau făcături împotriva altuia? A bunurilor lui? Ai luat parte la şedinţe de spiritism? Ai făcut sacrilegiu? Te-ai cuminecat cu nevrednicie? De câte ori? De ce? Ai păcătuit cu persoane sfinte? Ai luat sau reţinut ce era al Bisericii? Ţi-ai bătut joc de cele sfinte? Ai râs de preoţi sau de slujbele sfinte? Ai cumpărat sau ai vândut pentru bani, lucruri sau daruri sfinte?
Porunca a II-a. Ai rostit fără trebuinţă Numele lui Dumnezeu? Ai înjurat Numele lui Dumnezeu, al lui Isus Cristos, al sfinţilor sau al Bisericii? De câte ori? Ai spus hulă şi blesteme la adresa lui Dumnezeu? Ai înjurat? Ai cerut să ţi se întâmple ceva rău ţie sau aproapelui tău? Ai făcut făgăduinţă lui Dumnezeu şi n-ai împlinit-o? Ai jurat fără trebuinţă? Ai jurat strâmb în faţa legii? De câte ori? Ai întărit făgăduinţa cu jurământ şi n-ai împlinit-o?
Porunca a III-a. Ai lipsit duminica şi în sărbători de la Sfânta Liturghie? De ce? De câte ori? Ai venit târziu? De ce şi de câte ori? Ai avut purtare necuviincioasă în Biserică? Ai lucrat în zi de duminică sau sărbătoare? Ai pus pe alţii să lucreze? De ce? Cât timp?
Porunca a IV-a. Copiii să se întrebe: Ai arătat totdeauna cinstea şi respectul cuvenit părinţilor tăi? I-ai vătămat cu vorbe dure şi necuviincioase? I-ai înjurat? Le-ai dorit serios răul? I-ai lovit sau atins cu mânie sau ură? Ai ieşit din porunca părinţilor tăi? De câte ori? Ai fost îndărătnic şi neascultător? Ai ascuns părinţilor lucruri ce trebuiau să le ştie? I-ai minţit? I-ai furat? Ce şi cât? Te-ai rugat pentru părinţii tăi? Le-ai dat ajutor când au fost bolnavi sau lipsiţi? Le-ai făcut supărare prin purtarea ta? Ai avut ură faţă de fraţii tăi; surorile tale? I-ai bătut cu răutate? I-ai învăţat ceva rău? I-ai ajutat la nevoie? Cum te-ai purtat cu învăţătorii, profesorii, superiorii (mai marii) tăi? Le-ai dorit rău?
Părinţii:
Ai îngrijit cum se cuvine viaţa şi sănătatea copiilor tăi? I-ai învăţat rugăciunile? Le-ai dat exemplu rău prin vorbele sau purtarea ta? Ai spus sau ai făcut ceva necuviincios în faţa lor? Le-ai supravegheat prieteniile, cărţile din care au citit, distracţiile? Ai avut grijă de hrana, îmbrăcămintea, educaţia (creşterea) lor? N-ai fost prea aspru sau prea îngăduitor cu copiii?
Soţii:
Ai fost cu dragoste cuvenită faţă de soţ (soţie)? Ai tratat-o dur şi nemilos? Ai înjurat-o sau ai bătut-o? Motivat sau nemotivat? Ai risipit (prădat) averea comună a familiei prin beţie, desfrâu sau alte păcate? Te simţi vinovat cu ceva în folosirea sfintei căsătorii? Ai avut pofte îndreptate asupra altor persoane? Libere sau căsătorite? Ai încălcat jurământul sfânt al fidelităţii conjugale (al credinţei faţă de soţ/soţie)? De câte ori şi cu ce persoană; liberă sau căsătorită? L-ai ajutat cum se cuvine pe soţ (soţie) în caz de boală, necaz sau nefericire? Nu i-ai făcut traiul rău şi amar prin purtarea sau firea ta?
Superiorii:
Ai fost dur şi nemilos faţă de servitori şi servitoare, angajaţi sau subordonaţi? Le-ai sustras din salar? Le-ai dat plata sau simbria dreaptă? Te-ai îngrijit de sănătatea lor morală şi trupească? I-ai lăsat să-şi împlinească datoriile creştineşti? Le-ai poruncit să facă ceva rău şi păcătos?
Angajaţii:
Ai fost credincios faţă de superiorii tăi? Le-ai dorit rău? I-ai vorbit de rău? I-ai înşelat cu ceva? Le-ai făcut pagubă? Ai fost leneş?
Ţi-ai împlinit credincios datoriile funcţiei tale? Ai lenevit? Ai administrat conştiincios bunurile încredinţate grijii tale? Ai comis fraudă? I-ai înşelat pe alţii? Ai făcut pagubă în administraţia publică prin neglijenţa, incapacitatea, neputinţa ta?
Comercianţii, meseriaşii, industriaşii: Dacă au înşelat la cântar? Dacă au vândut materia sau stofa falsificată drept veritabilă? Dacă au dat salar corect? etc. În caz contrar sunt obligaţi la restituţie (despăgubire).
Porunca a V-a. Ţi-ai îngrijit sănătatea? Ţi-ai expus sănătatea sau viaţa prin fapte prea îndrăzneţe sau temerare? Ai făcut pagubă însemnată în sănătatea sau viaţa altuia? Ai făcut ceva cu gândul de a suprima (stinge) viaţa altuia? Ai împiedicat, ai oprit zămislirea copiilor? Ţi-ai ucis copiii prin avort? De câte ori? Ţi-ai pus în primejdie viaţa prin duel, operaţii nepermise, otrăvire? De câte ori?
Porunca a VI-a şi a IX-a. Ai vătămat curăţia sfântă cu gândul, cu pofta, cu vorba, cu fapta? Singur sau cu altă persoană? Căsătorită, necăsătorită, sfinţită, rudenie? Ai făcut astfel de fapte de necurăţie? Ce fel? De câte ori? Te-ai desfătat în lucruri urâte şi murdare? De câte ori? Ai citit cărţi aţâţătoare de pofte necurate? Ai privit filme, fotografii sau teatre necuviincioase? Ai păcătuit prin vorbe, cântece, atingeri necurate? De câte ori? Cu ce fel de persoană?
Porunca a VII-a şi a X-a. Ai făcut pagubă în averea altuia? Mică sau mare? Ai înşelat la contract, la vindere? Ai dat salar corect? Ai restituit ce ai înşelat sau nedreptăţit pe altul? Ai împiedicat pe cineva cu mijloace nedrepte (calomnie, teroare, frică etc.) să ajungă la un drept al său (oficiu, moştenire etc.)? Ţi-ai îndeplinit obligaţiile testamentare sau succesorale către testatorii, părinţii, binefăcătorii tăi?
Porunca a VIII-a. Ai spus neadevăr sau minciună în mod intenţionat? Ai stricat bunul nume al altuia prin calomnie sau clevetire? Ai reparat onoarea altuia stricată de tine?
III) Poruncile Bisericii
(Porunca I şi a II-a bisericească s-au tratat la a III-a poruncă dumnezeiască).
Porunca a III-a. Ai ţinut posturile şi ajunurile Bisericii? (adică vinerile de peste an? Postul Crăciunului? Postul Mare? Postul Sfântului Petru? Postul Sfintei Maria? Ziua Crucii? Ajunul Crăciunului, al Botezului? Începutul Postului Mare, Vinerea Mare? N-ai avut dispensă de la Post?)
Porunca a IV-a. Ai rămas nemărturisit în vreun an? Din ce cauză?
Porunca a V-a. Ai luat parte la petreceri cu dans (cu joc) în timpuri oprite? (adică în posturi şi ajunuri). Ai dat exemplu rău altora? În ce privinţă?
IV) Examinează-te cu privire la virtuţile principale: Înţelepciunea, cumpătarea, dreptatea şi tăria
Ai încălcat înţelepciunea sau prudenţa? Ai fost necumpătat în mâncare şi băutură? Te-ai îmbătat greu? De câte ori? Ai dat prilej de scandal altora în această privinţă? Ai răbdat cu tărie necazurile vieţii? Ai murmurat împotriva Providenţei Divine? Ai răbdat cu tărie ocara ce ţi s-a adus fiindcă eşti creştin catolic?
V) Examinează-te cu privire la faptele
milei sufleteşti şi trupeşti
a) Cele sufleteşti sunt:
- A-i învăţa pe cei neînvăţaţi
- A-i sfătui pe cei lipsiţi de sfat
- A-i mângâia pe cei mâhniţi
- A-i îndrepta pe cei păcătoşi
- A-i ierta pe cei ce ne greşesc
- A-i suferi cu răbdare pe cei ce ne necăjesc. A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.
b) Faptele milei trupeşti
- A-i hrăni pe cei flămânzi
- A-i adăpa pe cei însetaţi
- A-i îmbrăca pe cei goi
- A-i primi pe cei călători
- A-i cerceta pe cei bolnavi
- A-i răscumpăra pe cei din robie
- A-i îngropa pe cei morţi.
Examinează-te apoi cu privire la păcatele speciale:
1. Păcatele capitale: Trufia sau mândria; zgârcenia; necurăţia (desfrâul); invidia sau pizma; lăcomia; mânia; lenea.
Ai fost trufaş sau îngâmfat? I-ai dispreţuit pe alţii ţinându-te mai bun, mai învăţat, mai iscusit ca ei? Ai fost zgârcit? Ai dat cu bucurie celui ce ţi-a cerut fiind în necesitate? Ai invidiat sau pizmuit pe altul când i-a reuşit ceva? Ai ţinut mânie? Acum ţii mânie pe cineva? Îi vorbeşti, îl saluţi? De ce nu? Ai fost leneş? Ţi-ai neglijat datoria din lene sau comoditate prea mare?
2. Păcatele împotriva Spiritului Sfânt: A păcătui, nădăjduind în îndurarea lui Dumnezeu, adică a face păcate peste păcate, crezând că Dumnezeu le va ierta; a dispera (a-şi pierde speranţa) în îndurarea lui Dumnezeu; a se împotrivi adevărului cunoscut; a-l invidia pe aproapele pentru darul lui Dumnezeu; a rămâne împietrit faţă de dojanele mântuitoare; nepocăinţa până la sfârşit (până la moarte).
3. Păcatele strigătoare la cer: Uciderea de bună-voie şi nedreaptă; asuprirea săracilor, văduvelor şi orfanilor; sustragerea (oprirea) plăţii servitorilor şi lucrătorilor; păcatul necurat împotriva firii (adică sodomia).
4. Păcatele străine: A sfătui pe cineva la păcat; a porunci altuia să păcătuiască; a se înţelege cu altul la păcat; a îndemna pe altul la păcat; a lăuda păcatul altuia; a ascunde păcatul altuia; a nu pedepsi păcatul altuia; a ajuta pe altul la păcat; a apăra păcatul altuia.
Rugăciunea părerii de rău
(a Sfântului Alfons Maria de Liguori)
Mântuitorul meu, cum am fost eu până acum de orb încât, pentru plăceri trupeşti atât de trecătoare şi vrednice de compătimire, Te-am părăsit pe Tine, bunul fără margini şi izvorul tuturor mângâierilor. Mă mir de orbirea mea, dar mai mult mă mir de îndelunga Ta răbdare şi bunătate cu care m-ai suferit. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să-mi recunosc nebunia şi datoria de a Te iubi. Te iubesc, Isuse al meu, din toată inima şi doresc să Te iubesc mai mult. Curăţă-mi inima de înclinări spre plăcerea trupului care mă împiedică să Te iubesc precum aş dori, că nu de mine depinde ca inima mea să se aprindă pentru Tine şi să nu iubească altceva. Îndurarea Ta o poate face, căci ea toate le poate face. Scapă-mă, alungă din inima mea orice înclinare care nu e îndreptată spre Tine şi fă să fiu în întregime al Tău. Pentru toate durerile câte Ţi le-am cauzat, simt mai mare durere decât pentru orice nefericire şi îmi propun ca tot restul vieţii mele să-l închin de aici înainte iubirii Tale.
Marie, Mama lui Dumnezeu, iată la picioarele tale un prizonier nefericit al iadului, care se roagă pentru milă. Cu adevărat că eu nu sunt vrednic de nici un bine. Tu însă eşti Mama Îndurării şi eşti compătimitoare şi faţă de cel nevrednic. Toată lumea te numeşte scăparea şi mântuirea păcătoşilor; fii şi scăparea şi mântuirea mea. Eu sunt oaia cea pierdută. Cuvântul cel fără de început S-a coborât din Ceruri şi S-a făcut Fiul Tău ca să mântuiască oile pierdute; şi El voieşte ca eu să mă îndrept spre tine şi tu să-mi ajuţi prin mijlocirea ta. Preasfântă Marie, Mama lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii. Roagă-te pentru mine Fiului tău. Spune-I că te cinstesc şi că tu eşti scutul meu. Spune-I că toată speranţa în tine mi-am pus-o. Spune-I să mă ierte, pentru că îmi pare rău de toate păcatele pe care le-am făcut. Marie, speranţa mea, în tine mă încred, îndură-te spre mine. Amin.
Rugăciunea lui Manase,
Împăratul Iudeilor
Doamne atotputernice, Dumnezeul Părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isac şi al lui Iacob şi al seminţiei lor cea dreaptă; Care ai făcut cerul şi pământul cu toată frumuseţea lor, Cel ce ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Cel ce ai închis adâncul şi l-ai pecetluit cu înfricoşătorul şi măritul Tău Nume de care toate se tem şi se cutremură de faţa puterii Tale; că nespusă este cuviinţa măririi Tale şi nerăbdată mânia ameninţării Tale asupra păcătoşilor, dar nemăsurată şi necurmată mila Ta, Domnul cel preaînalt, îndurător, îndelung răbdător şi mult îndurător şi căruia Îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce greşesc şi, cu mulţimea îndurărilor Tale, ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Tu dar, Doamne Dumnezeul puterilor, n-ai pus pocăinţă drepţilor, lui Avraam, lui Isac şi lui Iacob, ci ai pus pocăinţă asupra mea, a păcătosului, pentru că am greşit mai mult decât numărul nisipului mării. Înmulţitu-s-au fărădelegile mele, Doamne, înmulţitu-s-au fărădelegile mele şi nu sunt vrednic să privesc şi să văd înălţimea cerului pentru mulţimea nedreptăţilor mele. Împilat sunt de multă legătură de fier, cât nu-mi pot înălţa capul şi nu am uşurare. Pentru că am întărâtat mânia Ta şi rău înaintea Ta am făcut, nefăcând voia Ta şi nepăzind poruncile Tale. Şi acum plec genunchii inimii, trebuindu-mi bunătate de la Tine. Greşit-am, Doamne, greşit-am şi fărădelegile mele eu le ştiu; ci mă smeresc rugându-mă. Slăbeşte-mi apăsarea, Doamne, şi nu mă pierde cu fărădelegile mele; nici nu ţine veşnic mânie din pricina răutăţilor mele, nici să nu mă osândeşti întru cele de jos ale pământului; pentru că Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc şi în mine să arăţi toată bunătatea Ta, pentru ca, nevrednic fiind, să mă mântuieşti după îndurarea Ta cea multă şi Te voi lăuda totdeauna în zilele vieţii mele. Că pe Tine Te laudă toate puterile Îngerilor şi a Ta este mărirea în vecii vecilor. Amin.
Alte rugăciuni înainte de mărturisire
Dumnezeule preasfânt, Care iubeşti numai binele, iar răul îl urăşti, nu Te uita, Te rog, la mulţimea fărădelegilor mele, ci Te uită la fiul tău cel rătăcit, care îşi cunoaşte vina şi vine la Tine, mâhnit şi ruşinat, ca să ceară iertare. Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Nu am linişte, nu am odihnă în sufletul meu, fiindcă m-am pus în slujba răului , iar pe Tine, Părintele meu cel bun, Te-am vătămat amar. Aceasta, ca o piatră grea, apasă sufletul meu şi mă chinuieşte. Am greşit. Iartă-mă. Nu mai îndrăzneam să vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-ai fi întărit cu cuvintele Tale când ai zis: Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Aceste cuvinte mă îndeamnă să merg acuma înaintea preotului care stă, în locul lui Dumnezeu, în scaunul mărturisirii şi să-i spun lui toată vina mea. Luminează mintea mea şi deschide, Doamne, buzele mele, ca să spun numai adevărul. Nu lăsa, Doamne, ca, din ruşine, să ascund vreun păcat, ci dă-mi tărie să le recunosc înaintea preotului, cu umilinţă şi căinţă, ca astfel să fiu iertat şi eu, cum au fost iertaţi atâţia păcătoşi care acum se veselesc în raiul desfătării de nemărginita frumuseţe a feţei Tale. Vreau să fac astăzi o mărturisire bună, ca şi când ar fi ceasul din urmă al vieţii mele, pentru că eu nu ştiu - ci numai Tu singur - dacă voi avea încă vreme şi prilej să mă mai mărturisesc vreodată sau cu aceasta am să merg înaintea Ta, Judecătorule Drept. Din toată inima doresc să mă întorc la Tine, Părintele meu cel vătămat, însă cu puterile mele slabe nu sunt în stare să fac aceasta dacă nu mă vei ajuta Tu, Părintele îndurărilor. Fie-Ţi milă de mine şi ajută-mă.
Isuse Cristoase, Mântuitorul meu, Care ai venit în lume să-i chemi pe cei păcătoşi la pocăinţă, cheamă-mă şi pe mine şi mă primeşte; mă arunc în genunchi înaintea Crucii Tale; pentru pătimirile şi moartea Ta care a dat iertare şi duşmanilor Tăi.
Spirite Sfânt, Dumnezeule, împărţitorul tuturor bunătăţilor, vino şi la mine şi mă împărtăşeşte cu darurile Tale cele bogate, ca să mă mântuiesc.
Mama îndurărilor şi scăparea păcătoşilor, mijloceşte pentru Mine de la Fiul Tău darul ca să pot face o mărturisire bună. Mamă fără pată, fie-ţi milă de mine care, cu urâte gânduri, vorbe şi fapte, aşa de mult am păcătuit. În tine îmi pun toată speranţa că nu mă vei lăsa să pier, ci mă vei ajuta ca o mamă milostivă. Nu mă lăsa fără ajutor, căci tu, până acum, pe nimeni nu ai părăsit, ci roagă-te pentru mântuirea mea, acum şi în ceasul morţii mele. Amin.
Sfinte înger, sub a ta pază e sufletul meu, ai grijă de el. Roagă-te să nu piară, ca să-l poţi conduce cândva în fericirea de veci. Amin.
(Se poate spune una dintre aceste rugăciuni:)
Acum trezeşte-ţi încă o dată părerea de rău pentru toate păcatele ce le ai şi, apropiindu-te, îngenunchează înaintea preotului, care este acolo în locul lui Dumnezeu, şi spune:
În numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt. Amin. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi ţie, Părinte, că, de la ultima mea mărturisire (Aici spui când te-ai mărturisit ultima dată), am făcut aceste păcate: (Mărturiseşte-ţi toate păcatele după cum le-ai aflat din examinarea conştiinţei când te-ai pregătit şi ştii că le-ai făcut. Ascultă bine ce sfaturi îţi dă preotul, ce întrebări îţi pune şi ce canon îţi dă).
Apoi zi:
Îmi pare rău din adâncul inimii pentru toate păcatele ce le-am făcut, pentru că prin ele L-am vătămat pe Dumnezeu, bunul cel mai mare şi cel mai vrednic de iubire; îmi propun cu tărie că în viitor nu voi mai păcătui şi mă voi feri de toate păcatele şi împrejurările ce m-ar putea duce la păcat. Te rog, deci, Părinte, să-mi dai canon de pocăinţă şi dezlegare de păcate.
Rugăciune după mărturisire
Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai aşteptat şi m-ai ajutat să mă pot întoarce la Tine prin mărturisire. Îţi mulţumesc că m-ai întărit, dându-mi putere să mărturisesc toate păcatele şi, prin căinţa mea sprijinită cu darul Tău, m-ai făcut iarăşi moştenitor al raiului pierdut prin fărădelegile mele cele multe.
Îţi mulţumesc că, după ce Te-am vătămat, mi-ai dat acest mijloc de mântuire. O, Doamne, cât de nespusă este bunătatea Ta. Tu nu-mi vei mai pomeni păcatele trecutului în veci Tu Ţi-ai întors faţa de la ele şi iarăşi Te uiţi cu blândeţe şi cu dragoste la mine care la Tine am scăpat. Bunătatea Ta nemăsurată a întrecut mulţimea fărădelegilor mele. Umblat-ai după mine, ca după o oaie, până ce m-ai aflat şi m-ai scăpat de primejdia pieirii şi acum iarăşi cu dragoste mă strângi la sânul Tău de Tată. De acum iarăşi Te voi putea mărturisi de Tată, iar pe Fecioara Maria de Mamă. Cu ce Îţi voi mulţumi pentru această bunătate şi dragoste? Cu aceea, Doamne, că Îţi voi fi de acum înainte fiu ascultător şi credincios. Urăsc păcatul din toată inima, cu amăgirile lui, şi numai pe Tine Te iubesc. Îţi promit că nu voi uita de dragostea cu care m-ai primit şi voi înconjura păcatul, precum şi prilejurile ce m-ar putea duce la păcat. Dă-mi ajutorul Tău puternic să pot face aceasta şi să nu mai păcătuiesc în veci. Dă-mi tărie să împlinesc cu dragoste toate poruncile Tale pe pământ, ca să mă fac vrednic de răsplata vieţii de veci. Amin.
(Acum împlineşte-ţi canonul ce ţi l-a dat preotul)
Sursa: http://www.greco-catolic.ro/ Pr. Goția
