Profesorii buni au o bună cultură academică şi transmit cu siguranţă şi elocvenţă informaţiile în sala de clasă.
Profesorii fascinanţi depăşesc acest obiectiv. Ei caută să cunoască modul de funcţionare a minţii elevilor, pentru a-i educa mai bine. Pentru ei, fiecare elev este nu doar o persoană din sala de clasă, ci o fiinţă umană complexă, cu necesităţi unice.
Profesorii fascinanţi transformă informaţia în cunoaştere şi cunoaşterea în experienţă. Ei ştiu că doar experienţele se înregistrează într-un mod deosebit în memorie şi numai ele creează modificări masive, capabile să transforme personalitatea. De aceea, ei prezintă întotdeauna informaţiile în contextul experienţei de viaţă.
Mintea tinerilor de astăzi este diferită de cea a tinerilor din trecut. Fenomenele care se află în culisele minţii lor şi care generează gânduri sunt aceleaşi, dar actorii de pe scenă sunt diferiţi. Calitatea şi viteza gândirii s-au schimbat.
Trebuie să cunoaştem unele dintre funcţiile memoriei şi câteva domenii ale procesului de construire a inteligenţei, pentru a găsi instrumentele necesare care să poată dea o nouă întorsătură educaţiei.
Prima deprindere a unui profesor fascinant este aceea de a înţelege mintea elevului şi de a găsi răspunsuri deosebite, diferite de cele cu care elevul este obişnuit.
Sindromul SGA
Televiziunea prezintă mai mult de şaizeci de personaje pe oră, cu cele mai diferite caracteristici ale personalităţii. Poliţişti ireverenţioşi, bandiţi lipsiţi de teamă, oameni care se distrează.
Aceste imagini se înregistrează în memorie şi intră în competiţie cu imaginea părinţilor şi profesorilor.
Rezultatele inconştiente ale acestui fapt sunt grave. Educatorii pierd capacitatea de a influenţa lumea psihică a tinerilor. Gesturile şi cuvintele lor nu au impact emoţional şi, în consecinţă, nu sunt arhivate în mod privilegiat, astfel încât să producă mii de alte emoţii şi gânduri care să stimuleze dezvoltarea inteligenţei. Frecvent, educatorii trebuie să ţipe pentru a obţine un minimum de atenţie.
Cea mai mare consecinţă a excesului de stimuli de la televizor este contribuţia la apariţia sindromului gândirii accelerate, SGA. N-ar fi trebuit să umblăm niciodată în cutia neagră a inteligenţei, care înseamnă construcţia de gânduri, dar, din nefericire, am făcut-o. Viteza gândurilor nu poate fi crescută în mod permanent. Dacă am face-o, s-ar produce o diminuare a concentrării şi o creştere a anxietăţii. Este exact ceea ce se întâmplă cu tinerii.
Anxietatea din sindromul SGA generează nevoia de noi stimuli, într-o tentativă de a o calma. Deşi mai puţin intens, principiul este acelaşi cu cel din cazul dependentei psihologice de droguri. Dependenţii de droguri folosesc mereu alte doze încercând să diminueze anxietatea generată de dependenţă. Cu cât doza e mai mare, cu atât devin mai dependenţi.
Cei cu SGA capătă dependenţă de noi stimuli. Se agită pe scaun, au conversaţii paralele, nu se concentrează, îşi deranjează colegii. Aceste comportamente sunt tentative de a diminua anxietatea generată de SGA.
Educaţia merge spre faliment, violenţa şi înstrăinarea socială cresc, pentru că, fără să ne dăm seama, comitem o crimă contra minţii copiilor şi adolescenţilor. Am convingerea fundamentată pe studii ştiinţifice, că viteza gândirii tinerilor de acum un secol era mult mai mică decât cea actuală, şi, de aceea modelul educaţional al trecutului, deşi nu ideal, funcţiona.
Avem nevoie de un nou model educaţional.
În conferinţele mele, îi întreb frecvent pe profesorii cu mai mult de zece ani vechime dacă percep faptul că elevii actuali sunt mai agitaţi decât cei din trecut – şi răspunsul unanim este afirmativ. Avem nevoie de profesori deosebiţi, care să înţeleagă amfiteatrul minţii umane. De profesori obişnuiţi e plină lumea!
Să gândeşti e excelent, să gândeşti prea mult e foarte rău. Cel care gândeşte prea mult îi fură cortexului cerebral energia vitală şi simte o oboseală excesivă, chiar fără să fi făcut exerciţiu fizic. Acesta este unul dintre simptomele SGA.
Celelalte simptome sunt: somn insuficient, iritabilitate, suferinţă prin anticipare, uitare, deficit de concentrare, aversiune faţă de rutină şi, uneori, simptome psiho-somatice, cum ar fi dureri de cap, dureri musculare, tahicardie, gastrită.
De ce unul dintre simptome este uitarea? Deoarece creierul este mai înţelept decât noi şi blochează memoria, ca să gândim mai puţin şi să cheltuim mai puţină energie.
Mulţi specialişti nu-şi dau seama că SGA este principala cauză a crizei din educaţia mondială.
Este ceva colectiv, atinge mare parte din populaţia adultă şi tânără. Adulţii mai responsabili prezintă un SGA mai puternic şi, de aceea, sunt mai „stresaţi”. De ce? Pentru că au o activitate intelectuală mai intensă, gândesc mai mult, îşi fac mai multe griji.
SGA al elevilor face ca teoriile educaţionale şi psihologice ale trecutului aproape să nu mai funcţioneze – pentru că, în timp ce profesorii vorbesc, elevii sunt agitaţi, neliniştiţi, nu se concentrează şi, pe deasupra, sunt furaţi de gânduri. Profesorii sunt prezenţi în sala de clasă şi elevii sunt în alte lumi.
Cauzele SGA
Sindromul SGA generează o hiperactivitate de origine non-genetică. Încă de la începuturile omenirii, a existat întotdeauna hiperactivitatea genetică, caracterizată printr-o anxietate psiho-motorie, nelinişte şi agitaţie a gândirii pe fond metabolic. De aceea, unii oameni au fost întotdeauna mai neliniştiţi decât alţii, mai încăpăţânaţi şi cu o hiperactivitate a gândirii.
Dar astăzi există o hiperactivitate funcţională non-genetică – SGA.
Care sunt cauzele SGA?
Prima, aşa cum am spus, este excesul de stimuli vizuali şi sonori produşi de televizor, care atacă teritoriul emoţiei.
A se nota că nu vorbesc de calitatea conţinutului programelor de televiziune, ci de excesul de stimuli – fie buni, fie răi.
A doua este excesul de informaţie. În al treilea rând, paranoia politicii de consum şi a excesului de culori, care îngreunează interiorizarea.
Toate aceste cauze stimulează construcţia gândurilor şi generează o psihoadaptare la stimulii rutinei zilnice, adică, o pierdere a bucuriei izvorâte din lucrurile mici de fiecare zi. Cei cu SGA sunt mereu neliniştiţi, încercând să obţină vreun stimul care să-i calmeze.
În ce priveşte excesul de informaţie, este fundamental să se ştie că un copil de şapte ani din zilele noastre are mai multe informaţii în memorie decât o persoană de şaptezeci de ani, de acum un secol sau două.
Această avalanşă de informaţie excită într-un mod neadecvat cele patru mari fenomene care citesc memoria şi construiesc lanţuri de gânduri.
O persoană cu SGA nu reuşeşte să-şi administreze gândurile în totalitate şi să-şi liniştească mintea.
Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului modern nu este munca sa, nici competiţia, nici munca peste program sau presiunile sociale, ci excesul de gândire.
SGA compromite sănătatea psihică sub trei forme: amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut – ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie; preocupări şi griji legate de probleme existenţiale şi suferinţa prin anticipaţie.
Nu este suficient să fii elocvent. Ca să fii un profesor fascinant, trebuie să cunoşti sufletul uman pentru a descoperi instrumente pedagogice capabile să transforme sala de clasă într-o oază, şi nu într-o sursă de stres.
Este o chestiune de supravieţuire, căci, în caz contrar, elevii şi profesorii nu vor avea o viaţă aşa cum trebuie. Şi asta se întâmplă deja.
