Creştinul este chemat să
fie curajos în propria slăbiciune, a subliniat Papa Francisc la Sfânta
Liturghie de marţi dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta din Vatican.
Papa a amintit că uneori trebuie
să recunoaştem că suntem slabi, fiind necesar să fugim de păcat fără nicio
nostalgie, fără să privim în urmă.
Inspirându-se din lecturile
zilei, Papa Francisc s-a oprit asupra unor posibile comportamente umane în
situaţii de dificultate şi de conflict, printre acestea numărându-se
încetineala de a acţiona, frica şi incapacitatea de a ne dezlipi de rău, de
păcat.
Pontiful a dat exemplul lui Lot
care este decis să părăsească oraşul înainte ca acesta să fie distrus, dar
acţionează încetul cu încetul. Îngerul îi spune să fugă însă persistă în el
„incapacitatea de a se rupe de rău, de păcat”. Asemenea lui Lot şi noi vrem să
ieşim din starea de păcat, suntem decişi să facem acest lucru, dar este ceva
„care ne trage înapoi”, încât Lot se apucă să negocieze până şi cu
îngerul:
• „Este destul de dificil să
ne rupem de o situaţie de păcat. Este dificil. Dar vocea lui Dumnezeu insistă
în a spune: `Fugi! Tu nu poţi lupta în acel loc, căci ploaia de sulf şi
foc te va ucide. Fugi!` Sfânta Tereza a Pruncului Isus ne învăţa că
uneori, în unele ispitiri, unica cale de a ne salva este fuga, iar în astfel de
cazuri nu trebuie să ne fie ruşine de fuga noastră; trebuie să recunoaştem că
suntem slabi şi că trebuie să fugim. Iar poporul nostru, în simpla sa
înţelepciune, spune un pic ironic: `Soldatul care fuge este folositor pentru un
alt război`. Tot astfel şi noi: să fugim, pentru a putea merge înainte pe calea
lui Isus”.
Îngerul i-a spus lui Lot „să nu
privească în urmă”, să fugă şi să privească înainte, sfătuindu-l astfel să
învingă nostalgia păcatului. Pontiful ne-a îndemnat să ne gândim la poporul lui
Dumnezeu în pustiu, subliniind: „Avea totul; avea promisiunile…”, şi totuşi
suferea de dorul cepei di Egipt, nostalgie care l-a făcut să uite „că mânca
acele cepe pe masa sclaviei”; însă poporul avea totuşi nostalgie, voia să se
întoarcă în Egipt.
Sfatul îngerului este unul înţelept: de a nu privi înapoi, ci înainte, iar noi
nu trebuie să facem precum soţia lui Lot, fiind necesar să ne rupem de orice
nostalgie a păcatului şi de tentaţia unei curiozităţi periculoase:
• „Să fugim fără nicio nostalgie
din faţa păcatului. În acest caz, curiozitatea nu serveşte la nimic. Într-o
lume atât de plină de păcat, curiozitatea face rău, de aceea trebuie fugit
fără să se privească în urmă, căci suntem cu toţii slabi şi trebuie să ne
apărăm.
O situaţie similară este cea din barcă, relatată în Evanghelia după Sfântul
Matei. Când în mare se iscă o mare furtună iar barca este acoperită de valuri,
ucenicii încep să strige: `Salvează-ne, Doamne, suntem, pierduţi`, căci
ucenicilor le era frică, frica fiind o altă tentaţie a diavolului: tentaţia de
a ne fi frică să mergem pe calea Domnului”.
Există deci şi ispitirea de a sta
pe loc, de a rămâne unde ne simţim în siguranţă, această situaţie fiind
asemănătoare cu sclavia din Egipt, după cum a atras atenţia Papa. Însă frica nu
este un bun sfătuitor, Isus spunând în mai multe rânduri: „Nu vă fie teamă!”.
Papa Francisc s-a oprit şi asupra unui alt comportament în faţa păcatului, a
ispitirii, a fricii, comportament pe care trebuie să-l aibă cine crede în Isus:
trebuie să ne adresăm Domnului.
• „A-l privi pe Domnul, a-l
contempla. Acest lucru ne dăruieşte stupoarea atât de frumoasă a unei noi
întâlniri cu Domnul căruia trebuie să-i spunem ceea ce ne ispiteşte, ceea
ce alimentează curiozitatea, ceea ce ne înspăimântă, şi să-i spunem:
„Salvează-ne Doamne, căci suntem pierduţi!”
Să avem stupoarea unei noi întâlniri cu Isus. Să nu fim creştini naivi, nici
călduţi, ci să fim valoroşi şi curajoşi.
Suntem slabi, dar trebuie să fim curajoşi în slăbiciunea noastră. Iar curajul
nostru trebuie să se exprime de multe ori prin fugă, fără să privească în urmă,
fără a cădea într-o nostalgie periculoasă. Să nu ne fie teamă şi să privim
mereu la Domnul!”
