O echipă de psihologi și experți americani în terapie conjugală, a elaborat o listă care conține cele 10 porunci ale cuplului. Acestea reprezintă o sursă de mare înțelepciune pentru viața și pentru fericirea cuplurilor.
1. Nu vă iritați niciodată în același timp
Evitați cu orice preț să explodați. Cu cât situația este mai complicată, cu atât mai mult este nevoie de calm. Trebuie să vă convingeți de faptul că dacă veți exploda, nu veți realiza nimic pozitiv. Toți suntem familiarizați cu avantajele unei explozii: doar dărâmături, moarte și tristețe. Așa că nu ar trebui să se permită ca explozia să se producă. Mons. Helder Camara spunea că: „există creaturi care sunt asemenea trestiei: chiar macerate și strivite complet, știu doar să dea dulceață...”.
2. Nu urlați niciodată unul la celălalt (cu excepția cazului în care casa nu a luat foc).
Cine are argumente bune nu are nevoie să urle. Cu cât o persoană urlă mai mult, cu atât mai puțin este ascultată. Urletul este tipic acelora care sunt din punct de vedere moral slabi și nu reușesc să se impună prin argumente.
3. Dacă cineva trebuie să câștige discuția, lăsați să fie celălalt
Pierderea unei discuții poate să fie un act de inteligență și de iubire. A dialoga nu însemnă a discuta, pentru simplul motiv că discuția presupune un câștigător și un pierzător, iar dialogul nu. Dacă din neglijența noastră dialogul se transformă într-o discuție, permiteți-i celuilalt să câștige, pentru ca discuția să se poată termina mai rapid.
În cadrul căsătoriei discuția este sinonim cu „războiul”, o luptă dezordonantă. „Victoria în război trebuie să fie comemorată ca o înmormântare”, spunea Lao Tse. Ce avantaj avem atunci când câștigăm o luptă împotriva aceluia care este propriul nostru trup? Cuplul trebuie să fie determinat să nu provoace discuții; nu putem uita faptul că este nevoie doar de un nor mic pentru a ascunde soarele. Uneori, o mică discuție ascunde pentru mai multe zile soarele bucuriei în familie.
4. Dacă corectarea este inevitabilă, faceți acest lucru cu iubire
Partenerul trebuie să înțeleagă faptul că critica este menită să adauge și nu să despartă. Are sens doar critica constructivă, iar aceasta este iubitoare, fără acuzații sau condamnări. Înainte de a se indica un defect, este întotdeauna recomandabil să se prezinte două calități ale celuilalt. Și rugați-vă unul pentru celălalt înainte de a înfrunta o problemă dificilă. Cereți Domnului și Fecioarei Maria să-i pregătească sufletul pentru a primi bine ceea ce trebuie să-i spuneți. Dumnezeu este primul interesat de armonia în cuplu.
5. Nu-l acuzați niciodată pe celălalt de greșelile din trecut
Persoana este întotdeauna mai mare decât greșelile sale, și nimănui nu-i place să fie caracterizat pentru propriile defecte.
Ori de câte ori acuzăm o persoană pentru propriile greșeli din trecut, le aducem înapoi la suprafață, iar pentru ea este greu să se elibereze. Categoric că nu dorim asta persoanei iubite. Trebuie să fim atenți ca acest lucru să nu se întâmple în momentele de discuție. În aceste cazuri este mai bine să se rămână în tăcere. Cine este mai calm, cine este mai controlat, trebuie să rămână tăcut și să îl lase pe celălalt să vorbească până când se calmează.
În perioada oribilă a „războiului rece”, când în lume pericolul unui război nuclear atârna ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor noastre, Papa Paul al VI-lea avertiza că: „pacea se exprimă numai cu pace, care nu este separată de cerințele dreptății, dar este alimentată de propriul sacrificiu, de bunăvoință, de îndurare și de iubire”. Dacă acest lucru este valabil pentru lume pentru a găsi pacea, este și mai valoros pentru toate cuplurile pentru a trăi bine.
Pentru ca în căsătorie să existe viață, trebuie să existe pace, iar acest lucru are un preț: maturitatea noastră.
6. Ușurința cu care o persoană este tolerabilă cu oricine, în afară de partenerul său
În viața în doi totul poate și trebuie să fie important, deoarece fericirea vine din lucruri mici. Lipsa de atenție față de partener este un lucru trist în viața de cuplu și demonstrează dispreț față de celălalt. Fiți atenți la ceea ce spune partenerul, la problemele și la aspirațiile sale.
7. Nu mergeți niciodată la culcare fără să fi ajuns la un acord
Dacă acest lucru nu se întâmplă, a doua zi problema va fi mult mai mare. Problemele nu pot fi lăsate să se adune fără a fi soluționate.
Ce se întâmplă dacă utilizați aceeași cană de lapte pe care ați utilizat-o cu o zi înainte, fără să fie spălată? Fără îndoială, laptele se va înăcri. Același lucru se întâmplă și atunci când ne trezim, fără a rezolva conflictele de ieri.
Problemele din viața conjugală sunt normale și necesită din partea noastră atenție și curaj pentru a le putea face față și pentru a le rezolva, prin munca noastră și cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Atitudinea struțului, aceea a evadării, reprezintă lucrul cel mai rău care poate exista. Să căutăm soluția cu pace și perseverență.
8. Cel puțin o dată pe zi spuneți celuilalt un cuvânt afectuos
Mulți au rezerve uriașe de tandrețe, dar uită să le exprime cu voce tare. Nu ajunge să îl iubești pe celălalt, ci trebuie să-i și spui acest lucru. În special pentru femei are un efect aproape magic. Este un tonic care schimbă complet starea lor. Mulți bărbați întâmpină dificultate din acest punct de vedere - unii din cauza problemelor de educație, iar alții din cauza faptului că nu și-au dat încă seama de importanța sa.
Cât sunt de importante cuvintele de afecțiune care îl fac pe celălalt să crească: „Te iubesc!”, „Ești foarte important/ă pentru mine”, „Fără tine nu aș fi fost capabil să depășesc această problemă”, „Prezența ta este importantă pentru mine”, „Cuvintele tale mă ajută să trăiesc”...Spune-ți aceste cuvinte partenerului/partenerei cu sinceritate de fiecare dată când experimentați ajutorul său înălțător.
9. Atunci când faceți o greșeală să știți să o recunoașteți și să știți să vă cereți scuze
A admite o greșeală nu reprezintă o umilire. Persoana care își recunoaște propria greșeală demonstrează faptul că este sinceră cu sine însăși și cu alții. Atunci când greșim nu avem două alternative oneste, ci doar una: recunoașterea greșelii, cererea de scuze și încercarea de remediere a ceea ce am făcut greșit, cu propunerea de a nu mai repeta. Acest lucru înseamnă să fim umili. Procedând astfel, greșelile și căderile noastre vor fi pârghii pentru maturizarea și pentru creșterea noastră. Atunci când avem curajul să ne cerem scuze, învingându-ne orgoliul, eliminăm aproape definitiv cauza de conflict din relație și pacea se reîntoarce în inimi. A cere scuze este un lucru nobil!
10. Când unul din doi nu vrea, nu se discută
Înțelepciunea populară ne învață acest lucru. Va fi necesar ca cineva să ia inițiativa și să spargă ciclul dăunător care duce la discuție. Asumarea acestei inițiative va fi întotdeauna un gest de măreție, maturitate și iubire, iar modalitatea cea mai bună este aceea de a nu alimenta discuția. De multe ori, prin intermediul tăcerii unuia, calmul se întoarce în sufletul celuilalt. Alte ori soluția este dată de o îmbrățișare caldă sau de un cuvânt prietenos.
Toți avem nevoie de un „țap ispășitor” atunci când ni se întâmplă ceva negativ. Aproape inconștient ne aerisim durerile și tensiunile pe cineva. Acesta este un mecanism de compensare psihologică care acționează în noi toți în vremuri dificile, dar este un mare pericol pentru viața de familie. De câte ori nu ajungem să plătim prețul pentru persoane care nu au de-a face nimic cu problema noastră?
În aceste momente trebuie să fim atenți pentru a nu permite ca nervozitatea să genereze o serie de nedreptăți. Trebuie să găsim soluții la probleme prin dialog, cu delicatețe, credință și optimism.
Iubirea soților este aceea care generează iubirea de familie și produce „hrana” și „oxigenul” pentru fii. În Enciclica Redemptor Hominis, Papa Ioan Paul al II-lea a spus un lucru extrem de important: „Omul nu poate trăi fără iubire. Rămâne pentru el însuși o ființă de neînțeles, viața sa este fără sens dacă nu i se descoperă iubirea, dacă nu întâlnește iubirea, dacă nu are experiența ei și dacă nu și-o însușește, dacă nu participă intens la ea” (RH, 10).
Iubirea este mai puternică decât moartea și este capabilă să depășească toate obstacolele pentru al construi pe celălalt. Așa spune Cântarea Cântărilor:
„...că iubirea ca moartea e de tare...
săgețile ei sunt săgeți de foc,
o flacără a Domnului!
Marea nu poate stinge iubirea,
nici râurile să o potolească” (8, 6-7).
Există unele cupluri care se despart, deoarece susțin că iubirea dintre ei s-a terminat. Este adevărat?
Ar fi mai coerent să spună că între ei nu a existat o iubire „adevărată”. Nu a crescut și nu s-a maturizat; a fost arsă de soarele puternic al egoismului și sufocată de iubirea de sine a fiecăruia. Nu ar fi mai coerent să spună: „Am ucis iubirea noastră”?
Poetul creștin Paul Claudel a rezumat bine măreția vieții de cuplu: „Adevărata iubire este darul reciproc pe care două ființe fericite îl fac în mod liber de ei înșiși, de tot ceea ce sunt și de ceea ce au. Lui Dumnezeu i s-a părut un lucru atât de măreț, încât a făcut din acesta o Taină.
Traducere: Liviu Ursu
