Cinci gânduri despre artă, despre adevărata artă
“O pasăre a intrat odată prin fereastra atelierului meu. Și încerca să iasă bătând în geam și nu găsea ieșirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a așezat apoi să se odihnească. Și a încercat din nou și a ieșit. Sculptura este la fel: dacă găsești acea ieșire te ridici înspre cer, intri în împărăția cerurilor…”
“Aș vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri și grădini publice, să se joace copiii peste ele cum s-ar fi jucat peste pietre și monumente născute din pământ, nimeni să nu știe ce sunt și cine le-a făcut – dar toată lumea să simtă necesitatea și prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.”
“Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.”
“Ce definește, oare, civilizația noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul și spațiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poți parcurge o distanță… Și, uneori, este vorba de distanța care ne separă de moarte… Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morții, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă încât să rămână și o mărturie asupra epocii în care trăiește artistul.”
“Arta ar trebui să fie numai bucurie! De aceea, nu există “artiști”, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie. Să cânte, asemenea păsărilor!”
Constantin Brâncuși
