Miercuri, 26 iunie 2013, începând cu ora 13:00, a avut loc la Cosiliul Europei o audiere publică despre mișcarea socială care apără familia, drepturile copiilor și represiunile crescânde și îngrijorătoare din partea statului împotriva acestei mișcări, prezente în Franța.
Audierea a fost organizată la inițiativa deputatului Italian Luca Volontè, Președinte al grupului PPE din Parlamentul Europei, care în urmă cu două luni a sesizat Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei asupra felului în care guvernul francez a gestionat manifestațiile în favoarea familiei.
În prezența parlamentarilor care au dorit să participe și a Ludovinei de la Rochère, Președinta ”Manif pour Tous”, Béatrice Bourges, Președinta ”Printemps Français”, Madeleine Bazin și Jean-Baptiste Achard, de la ”Veilleurs”, reprezentând cele mai împortante mișcării din Franța, s-a întocmit un raport despre abuzurile poliției față de persoanele ce apără valorile familiei.
Raportul conține mai mult de o sută de mărturii ale victimelor agresate de poliție în timpul manifestațiilor ce apără familia și contestă legea ce permite cuplurilor homosexuale să se căsătorească şi să adopte copii. Mărturiile, prezentate în cea mai mare parte de avocații victimeleor, au putut fi regrupate și coraborate, în acest raport, atestând astfel șituația gravă și fără precedent (în ultimele secole) în care se află Franța. Raportul urmează să fie trimis organelor competente ale Consiliului Europei și ale Națiunilor Unite de la Geneva.