De Francesco Peloso
Vizita făcută de papa la PAM, Programul Alimentar Mondial (World Food Program, WFP), a reaprins reflectoarele despre câteva mari teme legate între ele: denutriţia care loveşte milioane de persoane în ţările sărace, distribuirea resurselor, problemele legate de agricultură, irosirea mâncării, specula cu privire la produsele alimentare. Directoarea executivă a WFP, Ertharin Cousin, l-a primit pe papa ca pe un "apărător al demnităţii umanităţii". "Adevărul", a spus ea, "este că lumea are cunoaşterea, capacitatea şi abilităţile" pentru a înfrânge foametea şi malnutriţia. Ceea ce este nevoie, a subliniat ea, este voinţa publică şi politica mondială".
Privind datele difuzate de diferitele agenţii ONU despre această materie, FAO şi PAM, printre altele, reiese un cadru în care încă 795 de milioane de persoane îndură foamea. Totuşi trebuie spus că denutriţia absolută în lume se reduce, cu toate că problema rămâne uriaşă şi are incidenţă mai mult în anumite zone ale planetei faţă de altele. De fapt, faţă de 1990, numărul celor care n-au suficient de mâncat a scăzut cu circa 216 milioane, ceea ce oricum echivalează cu a spune că mai mult sau mai puţin o persoană din 9 suferă de foame.
Pe de altă parte, dacă foametea regresează, trebuie spus şi că asta nu are loc în mod uniform. Numerele spun că Asia rămâne continentul cu procentul cel mai ridicat de persoane care suferă de foame în lume în timp ce Africa Subsahariană este regiunea cu incidenţa cea mai ridicată (în procent faţă de populaţie) a foametei, de fapt o persoană din patru suferă de denutriţie. Apoi, foametea nu loveşte pe toţi în acelaşi mod, copilăria plăteşte un preţ mai mare: în ţările în curs de dezvoltare, un copil din şase (sunt circa 100 de milioane) este sub greutate, de asemenea, un copil din patru în lume suferă de deficit de dezvoltare. În ţările în curs de dezvoltare, acest procent poate să crească ajungând la un copil din trei, în timp ce 66 de milioane de copii la vârsta şcolară - 23 de milioane numai în Africa - frecventează orele cu stomacul gol.
Ştirea pozitivă este că, în orice caz, în perioada de 25 de ani, din 1990 până în 2015, în ţările în curs de dezvoltare, prevalenţa denutriţiei - care măsoară procentajul de persoane care nu sunt în măsură să consume mâncare suficientă pentru o viaţă activă şi sănătoasă - a scăzut la 12,9% din populaţie, o scădere de la 23,3%; asta relatează ultimul raport al Naţiunilor Unite despre nesiguranţa alimentară în lume. Apoi trebuie spus că majoritatea ţărilor monitorizate de FAO - 72 din 129 - au ajuns la "Obiectivul Mileniului" de a înjumătăţi prevalenţa denutriţiei până în 2015, în acelaşi timp ţările în curs de dezvoltare în ansamblul lor n-au ajuns la acest obiectiv doar de puţin. În afară de asta, 29 de ţări au ajuns la obiectivul mai ambiţios pus de Întâlnirea Mondială despre Alimentaţie din 1996 de a înjumătăţi numărul total al persoanelor nenutrite până în 2015. Obiectivul la care trebuie ajuns este acela, evocat şi de Papa, al "foamei zero".
Pe de altă parte, în acest cadru caracterizat de lumini şi umbre, trebuie subliniată şi povara crescândă pe care o au asupra disponibilităţii resurselor alimentare schimbarea climatică, problemele de mediu, înseşi catastrofele naturale şi conflictele. Este vorba despre un ansamblu de chestiuni ridicate de Papa Francisc în enciclica sa Laudato si', dedicată îngrijirii casei comune. Naţiunile Unite afirmă că evenimente meteorologice extreme, calamităţi naturale, instabilitate politică şi conflicte civile au contribuit şi ele la împiedicarea progresului economic şi social; sunt 24 de ţări africane care înfruntă crize alimentare, dublu faţă de 1990; circa o persoană din cinci care suferă de foame trăieşte în locuri de criză caracterizate de o guvernare slabă şi de o vulnerabilitate extremă în faţa bolilor şi a morţii.
Conform ONU, în cursul ultimilor 30 de ani, crizele au trecut de la evenimente catastrofale, de scurtă durată, intense şi foarte vizibile, la situaţii prelungite în timp cauzate de o combinaţie de factori, îndeosebi de înşiruirea de catastrofe naturale şi conflicte - cu schimbarea climatică şi crizele financiare şi ale preţurilor adesea între factorii de agravare. Nivelele denutriţiei şi ale foametei în ţările care suferă de crize prelungite sunt de trei ori mai mari decât în altă parte. În 2012, circa 366 milioane de persoane trăiau în situaţii de acest tip - dintre acestea 129 de milioane erau nehrăniţi - 19% din toate persoanele care suferă de nesiguranţă alimentară în lume.
În sfârşit, de importanţă deosebită este raportul dintre foamete şi agricultură: în acest domeniu FAO calculează că circa jumătate dintre înfometaţii din ţările în curs de dezvoltare - formată din 50% din familii de la ţară - supravieţuiesc în teritorii dezolate şi deosebit de vulnerabile în faţa dezastrelor naturale precum seceta sau inundaţiile. O persoană din cinci aparţine familiilor de agricultori fără pământ propriu ci dependenţi în întregime de munca pe ogoare. Circa 10% trăieşte în comunităţi legate de păstorit, de pescuit şi de resurse forestiere. Restul de 20% trăiesc în barăcile de la periferiile celor mai mari oraşe din ţările în curs de dezvoltare. Numărul înfometaţilor care locuiesc în oraşe creşte rapid, paralel cu creşterea populaţiei urbane în lume.
(După Vatican Insider, 15 iunie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
