Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne bincuvânteze,
Să strălucească asupra noastră chipul Său;
Ca să se cunoască pe pământ calea Ta,
Mântuirea Ta, între toate popoarele.
Să se bucure neamurile și să se veselească,
Pentru că Tu judeci popoarele cu dreptate,
Conduci neamurile pe pământ.
Să te laude popoarele Dumnezeule,
Să te laude toate popoarele!
Pământul a dat rodul său.
Să ne binecuvânteze Dumnezeu; Dumnezeul nostru,
Să ne binecuvânteze și să se teamă de El
Toate marginile pământului.
Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne bincuvânteze, să strălucească asupra noastră chipul Său. Sfântul Augustin spune: „Doamne, ai imprimat în noi imaginea Ta, ne-ai făcut după chipul și asemănarea Ta… nu e bine ca imaginea Ta să rămână ascunsă. Trimite o rază a înțelepciunii Tale, ca să strălucească în noi chipul Tău. O suflet răscumpărat de sângele Mielului neprihănit, gândește-Te cât de mult valorezi. Purtăm în noi imaginea chipului Tău: fă să apară și în exterior imaginea chipului Tău; și dacă apare oarecum deformată datorită păcatului meu, restaurează ceea ce Tu însuți ai plasmat”.
Pământul a dat rodul său. Psalmul 66 ne prezintă felul în care Dumnezeu binecuvântează cu roade bogate pe poporul Său, însă nu ne putem opri cu interpretarea la acest nivel natural deoarece adevăratul rod al vieții este fericirea veșnică oferită oamenilor prin Cristos Fiul Tatălui. În această lumină, pământul poate fi considerat Maica Sfântă care este din aceeași plămădeală cu noi, din același pământ iar prin Sfânta Fecioară Maria și nașterea sa minunată a Cuvântului, fructul pierdut al paradisului a fost regăsit.
Dumnezeul nostru, să ne binecuvânteze. Binecuvântarea este opusul blestemului, în special al alungării din Rai a primilor oameni. Invocarea binecuvântării lui Dumnezeu reprezintă dorința psalmistului și a oricărui credincios ca toate relele și toate neputințele să fie spulberate de manifestarea iubitoare a Mântuitorului Isus care binecuvântând îi recheamă pe cei ce ascultă glasul Său în casa părintească: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu” (Mt 25,34).
