Ascultă, Dumnezeule, strigarea mea,
Ia aminte la rugăciunea mea!
Te chem de pe marginea prăpastiei,
Când simt că mi se tulbură inima:
Călăuzește-mă Tu pe stânca care e prea înaltă pentru mine.
Tu ești nădejdea mea,
Un turn întărit în faţa vrăjmaşului.
Aș vrea să locuiesc în locașul Tău pe veci,
Aș vrea să mă refugiez sub acoperământul aripilor Tale.
Tu, Dumnezeule, ai ascultat făgăduințele mele,
Mi-ai dat moștenirea celor ce se tem de numele Tău.
Zilelor împăratului adaugă alte zile,
Să fie anii săi pentru multe generații!
Să domnească pe veci înaintea ochilor lui Dumnezeu;
Poruncește să păstreze dragostea și statornicia.
Astfel voi cânta numelui Tău în veacul veacului,
Împlinind zi de zi făgăduinţele mele.
Te chem de pe marginea prăpastiei, când simt că mi se tulbură inima. Scriitorul creștin Origen spune referitor la acest verset că: „orice suflet iubitor de Dumnezeu este încercat și se simte uneori slăbit, cât timp trăiește pe acest pământ. Este tulburată și neliniștită fiecare inimă apropiată de Domnul și din compasiune, văzând mulțimea celor ce se pierd”.
Tu ești nădejdea mea, un turn întărit în faţa vrăjmaşului În interpretarea sfinților părinți acest turn întărit este Cristos însuși, ajutorul celor ce se îndreaptă spre El cu încredere. Fiecare are nevoie de un protector în fața greutăților vieții și tentațiilor celui rău. Biserica la rândul ei este încercată din cele mai vechi timpuri, iar Sfântul Augustin ne împărtășește următoarele în cazul ei: „Biserica poate deci spune: eu strig peste tot, sufăr între tentații și scandal, precum grâul amestecat cu neghină. Însă nu sunt abandonată, dimpotrivă, sunt întemeiată pe stâncă. Cristos este turnul meu întărit de apărare. (…) La fiecare suferință, amintește-ți că a purtat-o mai înainte de tine Cristos și astfel intră în turnul tău: de acolo, aruncă asupra dușmanului cuvintele lui Dumnezeu”.
