Bate din picioare, plânge, ba chiar se tăvălește pe jos… Sunt mai multe cauze care pot duce la ceea ce de obicei catalogăm la copil drept o „criză de personalitate”.
Unii copii au, într-adevăr, crize de personalitate care se datorează dorinței de a-și impune voința cu orice preț sau de a fi în centrul atenției.
Dar aceleași simptome apar și la copiii care sunt doar copleșiți de prea multe senzații venite din lumea înconjurătoare. Aceasta li se întâmplă adesea copiilor cu probleme de procesare a senzațiilor sau celor prea mici ca să fi învățat autocontrolul.
Dar să le luăm pe rând. Dacă reușești să deosebești aceste situații, vei putea răspunde mai adecvat la ele. Amanda Morin, specialist american în educație, ne explică mai jos în ce fel pot fi abordate aceste situații.
Criza de temperament
Apare atunci când copilul încearcă să obțină ceva. Copiii cu probleme de învățare și de concentrare sunt mai predispuși la astfel de crize. Unii pot fi impulsivi și nu-și pot controla emoțiile. De aceea, la ei, mânia sau frustrarea apar foarte ușor.
Poate nu a primit întâietate la jocul preferat. Sau poate i s-a părut că i-ai arătat mai multă atenție surioarei. Dar nu îi este imposibil să-și controleze acest comportament. Ba din contră, la un moment dat chiar s-ar putea să ia o pauză din izbucnirea de țipete și plânsete, ca să se asigure că îl vezi. Dacă vede că îl privești, o ia de la capăt. Iar criza se va opri în momentul în care a obținut ceea ce își dorea – sau dimpotrivă, când își va da seama că aceasta nu îl va face să obțină ceea ce își dorea.
Suprastimularea
Unii copii, când au prea multe impresii și senzații de procesat, fac crize foarte similare. Acestea însă se datorează supraîncărcării emoționale și/sau intelectuale: prea multe emoții sau gânduri deodată.
De exemplu, agitația dintr-un parc de distracții le poate declanșa o astfel de criză. Sau stresul dinaintea începerii școlii.
Ca să-ți faci o idee despre ce înseamnă ca un copil să fie copleșit din punct de vedere emoțional, imaginează-ți cum este să umpli un recipient cu gura îngustă. Te poți concentra să lași să curgă în el apa puțin câte puțin. Dar, uneori, timp de câteva secunde, apa ar putea să curgă prea repede și prea mult, iar atunci va da pe afară înainte să apuci să te oprești din turnat.
Aceasta este metafora perfectă pentru senzația de copleșire emoțională: creierul copilului este inundat de prea multe senzații și prea mulți stimuli, ceea ce împiedică procesarea lor simultană.
Experții cred că aceasta declanșează reacția de stres, de „luptă sau fugi” a copilului. Iar acest exces de senzații se concretizează într-un exces de simptome și reacții: copilul țipă, plânge sau chiar fuge.
Strategii de abordare diferite
Cauzele diferite cer reacții și strategii de abordare diferite din partea părinților.
Cea mai importantă diferență este că, în cazul unei crize de personalitate, copilul are de obicei un scop. Așteaptă o reacție de la părinți. Când obține ce vrea sau este recompensat ca să se poarte frumos, se oprește. Însă, în cazul în care copilul este suprastimulat, factorii cauzatori sunt în afara controlului acestuia. Copilul nici măcar nu are un scop, nu știe ce vrea, așa încât e greu să-i identifici „butonul de oprire”.
Fie se va opri din criză atunci când va obosi, fie se poate lucra pentru reducerea factorilor declanșatori ai suprastimulării. De exemplu, copilul s-ar putea calma dacă plecați cu el de la mall, unde muzica e prea tare și lumea prea multă și agitată.
Sfaturi
