De Jean-Marc Le Droff
Cu siguranță un preot neobișnuit Michel Jaouen, iezuit, mort cu o lună în urmă la Paris la vârsta de 95 de ani. Iubirea pentru mare și pentru navigație l-au determinat să facă din aceasta o rațiune de viață, să învețe – echipajele sale formate din foști deținuți, toxicomani căiți, șomeri – dificultatea și cu ea motivarea reintegrării în societate. Îl numeau „farul”, „preotul mărilor”, dar era înainte de toate un prieten. „Le Monde” în 16 martie a dedicat un articol în amintirea părintelui, text pe care-l redăm mai jos.
Părintele Jaouen, mort luni 7 martie la Paris la vârsta de 95 de ani, era o figură emblematică în reintegrarea socială și în lumea mării. Un bătrân marinar care și-a dedicat întreagă sa viață să dăruiască o rută miilor de tineri și celor mai puțin tineri. Fie că s-au îndepărtat de societate fie că erau pur și simplu în căutarea unui loc, le propunea să se îmbarce pentru traversarea Atlanticului și să descopere meseria mării la bordul ambarcațiunilor sale cu vele, în echipaje inteligent formate. Amestecând generații și personalități diferite Michel Jaouen, numit de mulți „farul”, le conducea sufletele aflate în derivă către un port sigur. Șomeri, toxicomani căiți, foști deținuți, pensionari, tineri din orașe, invalizi. Cee ce conta pentru el era doar motivația. La bord, nu erau pasageri. Doar stagiari, veniți să experimenteze viața de ”temniță” la bordul ambarcațiunilor pe care le reparau foarte bine înainte de plecarea în larg. Lucrau toți împreună în șantier la repararea navelor asociației părintelui Jaouen, Prietenii de joi-duminică (Ajd). Lângă dune, „barăcile” asociației și a insulei Stagadon primesc zeci de tineri. Dar și bătrâni în trecere, veniți să dea o mână de ajutor sau să prezinte fiii născuți din uniunile create – și uneori celebrate- pe timpul traversării. „Era mereu discret în ce privește religia; nu o impunea și vorbea de iubire mai degrabă decât de Dumnezeu”, precizează Zykton, nepotul său, stâlp al ascociației împreună cu soția sa Marie-Anne: „Nu suporta ca cineva să trândăvească fără să facă nimic: era un adevărat motor”. Născut la Ouessant (Finistere) în 6 octombrie 1920, Michel Jaouen trăiește la Kerlouan, cu tatăl său medic, mama sa și cei 14 frați și surori, înainte să intre în colegiul „Bon-Secours” din Brest, condus de ordinul iezuiților. Un ordin pe care nu-l va abandona niciodată. La 19 ani intra în seminar. Dar războiul încurcă planurile sale. Refractar Serviciului de muncă obligatorie (STO), intră în Rezistență. „Partea cea mai frumoasă a vieții mele: fără documente, mă simțeam liber”, povestea Chantal Loiselet, nepoata sa, care i-a dedicat o carte (Demerdez-vous pour être heureux! Le ”Bel Espoir” du Pere Jaouen, Glenat, 2011). O dorință de libertate care va rămâne intactă până la sfârșitul vieții sale. Hirotonit preot în 1951, creează o asociație a sa, l'Aumônerie des jeunes délinquents, care devine în scurt timp Prietenii de joi-duminică. Vara îi ducea pe tinerii săi pe coastele Finistere care l-au văzut crescând. În 1954 devine capelanul minorilor la închisoarea din Fresnes (Val-de-Marne). Un loc care-l dezgustă. „Închisoarea e o adevărată școală a criminalității”, zicea enervat. În 1964 fondează Foyer des Epinettes, lângă poarta Clichy la Paris. Primește tineri delicvenți la ieșirea lor din închisoare. Dar nu ajunge: părintele Jaouen vrea să le deschidă acestora alte orizonturi. Ajd achiziționează un teren pe țărmurile Aber-Wranc'h și organizează primele ieșiri pe mare. În cursul anilor, mulțumită donațiilor, Michel Jaouen formează o adevărată flotă. „Era un personaj atipic: un iezuit foarte isteț, un rebel distractiv. Dar era în același timp și un bun marinar ale cărui metode au funcționat”, mărturisește prietenul său Georges Pernoud, prezentator al emisiunii Thalassa. „Străduiți-vă să fiți fericiți, deoarece ceilalți au nevoie de fericirea voastră”, repeta mereu Michel Jaouen. Un crez care-i va supravețui. „Ne vom strădui”, confirmă Zykton.
Traducere: AMR
