Apleacă-Ți urechea, Dumnezeule, la rugăciunea mea,
Nu Te ascunde în fața implorărilor mele.
Ascultă-mă și răspunde-mi;
Mă frământ tulburat și sunt neliniștit
De strigătul dușmanului și de apăsarea răufăcătorului.
Varsă asupra mea răutatea
Și mă atacă cu mânie.
Mi se strânge inima,
Vine asupra mea frica morții.
Mă invadează frică și cutremur
Și mă acoperă spaima.
Mă întreb: „Cine-mi va da aripi ca de porumbel
Ca să zbor și să-mi găsesc odihnă?
Iată, hoinărind, aș fugi departe,
Aş locui în pustiu.
Degrabă mi-aș căuta un adăpost
De furia vântului, de vijelie”.
Împrăștie-i Doamne, amestecă-le limbile.
Am văzut violență și vrajbă în cetate.
Zi și noapte patrulează pe zidurile ei;
În mijlocul ei răutate și durere,
În mijlocul ei primejdii
Iar în piețele ei nu încetează abuzurile și înșelătoriile.
Dacă m-ar fi insultat un dușman
Aș fi suportat;
Dacă s-ar fi ridicat împotriva mea un adversar
M-aș fi ascuns de el.
Dar tu, colegul meu,
Prietenul meu bun,
Legat de mine prin dulce încredere.
Mergeam împreună spre casa Domnului.
Să-i surprindă moartea năpraznică,
Să coboare de vii în iad,
Pentru că în casele și în inimile lor locuiește răul.
Eu îl strig pe Dumnezeu
Și Domnul mă mântuiește.
Seara, dimineaţa şi la miezul zilei
Sunt tulburat și suspin;
Și El ascultă glasul meu;
În pace răscumpără viața mea
De cei ce se luptă cu mine:
Sunt numeroși potrivnicii mei.
Dumnezeu va asculta și îi va smeri,
El care domnește din totdeauna;
Ei nu se schimbă și nu se tem de Domnul.
Fiecare dintre ei a întins mâna împotriva prietenilor săi,
Încălcând înțelegerea.
Mai alunecos decât untul este gura lui,
Însă în inimă locuiește războiul;
Mai curgătoare decât uleiul sunt cuvintele lui,
Dar ele sunt pumnale deja scoase din teacă.
Încredințează Domnului greutățile tale
Și El te va susține,
Nu va îngădui să se clatine omul drept.
Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în groapa cea adâncă,
Pe vărsătorii de sânge şi pe vicleni:
Ei nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor.
Iar eu Doamne, mă încred în Tine.
Psalmul 54 este rugăciunea unui om drept care se simte amenințat în propria comunitate. În mijlocul încercărilor, psalmul este o ocazie să își reafirme încrederea în Dumnezeu.
Mă întreb: „Cine-mi va da aripi ca de porumbel ca să zbor și să-mi găsesc odihnă?” Sfântul Grigore di Nissa comentează astfel dorința celui drept de a se separa de răutatea care a copleșit comunitatea în care trăiește: „El cere aripile iuți și neobosite ale porumbelului ca să poată zbura până în înaltul cerului, ca să se poată opri și odihni în locul în care, departe de mâinile răufăcătorilor, se găsește bogăția harurilor dumnezeiești”.
Să-i surprindă moartea năpraznică, să coboare de vii în iad, pentru că în casele și în inimile lor locuiește răul. În interpretarea sfinților părinți, aceste versete dure nu fac altceva decât să descrie moartea care îi va ajunge pe cei care nu gustă cuvintele vieții veșnice, pe cei care nu se îndepărtează de păcate.
Încredințează Domnului greutățile tale și El te va susține În mijlocul încercărilor, omul îl are întotdeauna ocrotitor statornic pe Dumnezeu. Îndemnul psalmistului este acela de a-l chema pe Domnul în ajutor în orice dificultate iar ajutorul nu va întârzia să apară, pentru că sub paza Sa nimic rău nu se poate întâmpla omului credincios.
