O poveste înțeleaptă și bine-cunoscută spune că, odată în trecut, un sultan a visat că a pierdut toți dinții lui.
După ce s-a trezit, el a chemat un ghicitor pentru a-i interpreta visul.
Spune ghicitorul:
– Ce păcat, domnule! Fiecare dinte căzut reprezintă pierderea unei rude a maiestății voastre.
– Ce tupeu! Cum îndrăznești să-mi spui așa ceva? Luați-l de aici! – Strigă sultanul înfuriat.
El a chemat gardienii și le-a ordonat să-i dea 100 de lovituri de bici. Apoi a dat ordin să-i aducă un alt ghicitor care să-i dezlege visul. Acesta a ascultat cu atenție sultanul și după ce a terminat i-a spus:
– Preaînaltule doamne! Îți este rezervată o mare fericire. Visul înseamnă că vei trăi mai mult decât toate rudele tale.
Fizionomia sultanului s-a schimbat și se aprinse un zâmbet și a poruncit să i se dea 100 de monede de aur pentru deslușirea visului. Când a plecat de la palat, unul dintre curteni i-a spus cu admirație:
– Cum este posibil! Interpretarea ta a fost la fel ca a colegului dinainte. Nu înțeleg de ce pe el l-a pedepist cu 100 de biciuri și pe tine cu 100 de monede de aur…
A spus ghicitorul:
– Amintește-ți, prietenul meu, că totul depinde de modul de a spune. Una dintre provocările cu care se confruntă umanitatea este de a învăța arta de a comunica. De comunicare depinde de multe ori, fericirea sau nenorocirea, pacea sau războiul. Adevărul trebuie să fie spus, în orice situație, fără îndoială. Dar modul în care este comunicat provoacă, în anumite cazuri, probleme majore.
Adevărul poate fi asemănat cu o piatră prețioasă. În cazul în care este lăsată pe mâna cuiva, se poate răni, provocând durere. Cu toate acestea, în cazul în care este ambalată delicat, și oferită cu duioșie, acesta va fi cu siguranță acceptate cu bucurie.
