Biserica Santa Maria in Via Lata și San Simone e Giuda Tadeo au fost gazdele celor două celebrări liturgice în care comunitatea Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, s-a rugat Tatălui Ceresc pentru darul unității creștinilor din zilele de vineri 22, respectiv sâmbătă 23 ianuarie 2016.
Comuniunea tuturor creștinilor este “visul Domnului” pentru întreaga omenire și mai ales pentru acei oameni care poartă numele răscumpărătorului Cristos. Rugăciunea pentru realizarea acesteia nu este o opțiune ci un imperativ sufletesc, mai ales în perioada istorică pe care o traversăm, plină de încercări și de provocări.
Dumnezeiasca Liturghie din seara zilei de vineri a fost celebrată de părintele rector Gabriel Buboi, împreună cu părintele Vincenzo Lai, spiritualul comunității, care a rostit și cuvântul de învățătură în care a evocat ca model, figurile ecumenice a două călugărițe din secolul al XX-lea.
La parohia San Simone e Giuda Tadeo, celebrarea liturgică a avut loc cu participarea părintelui paroh Mons. Luigi Storto și a trei vice-parohi ai bisericii. În ambele seri a slujit diaconul George Marius Nicoară, răspunsurile fiind date cu măiestrie de către studenții Colegiului.