De Andrea Palmieri
subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor
În anul abia trecut, dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă dus înainte de Comisia mixtă internaţională a continuat să se concentreze asupra studierii chestiunii cruciale a raportului dintre primat şi sinodalitate în viaţa Bisericii.
Dificultatea de a ajunge la publicarea unui nou document comun care să exprime o viziune împărtăşită de catolici şi ortodocşi cu privire la modul în care primatul şi sinodalitatea trebuie să se articuleze concret în viaţa Bisericii, mai ales la nivel universal, chestiune ridicată deja de documentul aprobat la Ravenna în 2007, "consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii. Comuniunea eclezială, conciliaritatea şi autoritatea", este legată îndeosebi de doi factori.
Înainte de toate, tematica în studiu este chiar în inima contenciosului istoric dintre catolici şi ortodocşi, mai ales pentru modul în care s-a dezvoltat în al doilea mileniu. Lucrarea Comisiei mixte internaţionale este într-un fel condiţionată de secole de dispute şi polemici despre chestiunea primatului episcopului de Roma, în cursul cărora poziţiile s-au radicalizat ajungând să apară aproape inconciliabile. Aceste poziţii radicale sunt încă adesea vii în conştiinţa unei părţi dintre păstori şi credincioşi, care, pentru acest motiv, privesc cu mare suspiciune lucrarea Comisiei mixte internaţionale.
Un alt motiv este de ordin metodologic. Într-un prim moment, Comisia a examinat tema raportului dintre primat şi sinodalitate la nivelul Bisericii universale cu o abordare de tip istorice, încercând să descrie, prin analizarea atentă a izvoarelor istorice, patristice şi canonice, care era rolul episcopului de Roma în comuniunea Bisericii în timpul primului mileniu. Imposibilitatea de a ajunge la o interpretare comună a izvoarelor analizate i-a determinat pe unii membrii ai Comisiei să propună renunţarea la o metodologie istorică şi recurgerea la o abordare mai teologico-speculativă pentru a arăta cum necesitatea primatului şi a sinodalităţii la nivel universal, precum şi corelaţia lor reciprocă, este întemeiată pe principii teologice şi ecleziologice solide şi numai pe o simplă oportunitate practică ce are ca scop buna funcţionare a instituţiilor ecleziastice. O schiţă a documentului inspirată din acest tip de abordare a fost criticată de unii membrii ai Comisiei în timpul sesiunii plenare ţinute la Amman în septembrie 2014, deoarece ei considerau incorect să se facă să depindă dezvoltarea tuturor instituţiilor din viaţa Bisericii la orice nivel al său direct de un model teologic. În realitate, contrapoziţia dintre metodologia istorică şi teologică este numai teoretică. Dacă este adevărat că primatul aparţine fiinţei Bisericii aşa cum a fost voită de Dumnezeu, este la fel de adevărat că dezvoltarea istorică a instituţiilor ecleziastice nu este lipsită de valoare teologică. Deoarece, pentru noi creştinii, faptul că Dumnezeu se revelează în istorie este o realitate de credinţă, trebuie să ştim să percepem semnele prezenţei sale şi ale acţiunii sale în istoria Bisericii. Numai integrând cele două abordări va fi posibil să se găsească, în practica după care primatul Bisericii din Roma era exercitat în primul mileniu, câteva elemente nu numai inspiratoare ci normative cu privire la modalitatea de exercitare a unui primat universal care să poată fi acceptat astăzi atât de catolici cât şi de ortodocşi.
Conştient de aceste dificultăţi, în timpul sesiunii plenare de la Amman, Comisia a decis să întocmească un nou document. Totuşi, schiţa pregătită în acea şedinţă a fost considerată încă insuficientă pentru publicare deoarece era lipsită de o aprofundare teologică suficientă. Pentru acest motiv, membrii Comisiei mixte internaţionale au încredinţat Comitetului de coordonare mandatul de a revizui şi de a completa textul elaborat la Amman.
În acest scop, de la 25 la 27 iunie, a avut loc la Roma o reuniune a unui Grup de redactare, compus din patru membri catolici şi din tot atâţia membri ortodocşi (Patriarhia ecumenică, Patriarhia de Moscova, Patriarhia de România, Biserica din Cipru), care a îmbogăţit schiţa documentului, cu contribuţii trimise anterior celor doi co-secretari de membrii Comisiei prezente la adunarea plecară de mai sus.
După aceea, de la 14 la 19 septembrie, tot la Roma s-a ţinut reuniunea Comitetului mixt de coordonare compus din nouă membri catolici şi din tot atâţia ortodocşi sub preşedinţia cardinalului Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi a mitropolitului de Pergam, Ioannis Zizioulas, din Patriarhia ecumenică. Comitetul de coordonare a completat studierea schiţei de document care trebuie supus Adunării plenare a Comisiei mixte internaţionale, care se va reuni în luna septembrie pentru a evalua dacă dificultăţile citate anterior au fost depăşite şi se va putea trece în sfârşit la publicarea textului.
Papa Francisc a exprimat sprijinul său muncii Comisiei mixte internaţionale într-un discurs rostit la 27 iunie, cu ocazia tradiţionalei vizite la Roma a unei delegaţii a Patriarhiei ecumenice pentru sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul: "Problemele care se pot întâlni în cursul dialogului teologic nu trebuie să inducă la descurajare sau resemnare. Examinarea atentă a modului în care se articulează în viaţa Bisericii principiul sinodalităţii şi slujirea celui care prezidează va oferi o contribuţie semnificativă progresului relaţiilor dintre Bisericile noastre".
Sfântul Părinte a vorbit apoi din nou despre raportul dintre sinodalitate şi primat, intervenind la comemorarea celei de-a cincizecea aniversări a instituirii Sinodului Episcopilor, la 17 octombrie, cu câteva consideraţii pregnante: "Sunt convins că, într-o Biserică sinodală, şi exercitarea primatului petrin va putea primi lumină mai mare. Papa nu stă, singur, deasupra Bisericii; ci înlăuntrul ei ca botezat între botezaţi şi înlăuntrul colegiului episcopal ca episcop între episcopi, chemat în acelaşi timp - ca Succesor al apostolului Petru - să conducă Biserica din Roma care prezidează în iubire toate Bisericile".
Dialogul teologic dintre Biserica catolică şi Biserica ortodoxă a avut un ulterior motiv de încurajare în comemorarea celei de-a cincizecea aniversării a înlăturării din amintire şi din mijlocul Bisericii a sentinţelor de excomunicare date reciproc de Biserica din Roma şi de Biserica din Constantinopol în 1054, aniversar care era la data de 7 decembrie. Acest eveniment semnificativ, care poate fi considerat pe bună dreptate ca o piatră de hotar a aşa-numitului dialog al carităţii, a fost amintit în mesajele Papei Francisc şi al Patriarhului ecumenic Bartolomeu în timpul vizitei la Fanar a delegaţiei Sfântului Scaun pentru sărbătoarea sfântului Andrei, patron al Bisericii din Constantinopol, la 30 noiembrie.
Comemorând curajosul gest făcut de fericitul Paul al VI-lea şi de patriarhul Atenagora, cu care legica antagonismului, a neîncrederii şi a ostilităţii, simbolizată de excomunicările reciproce, a fost înlocuită de logica iubirii şi a fraternităţii, reprezentată de îmbrăţişarea noastră fraternă, Sfântul Părinte afirma că "restabilind o relaţie de iubire şi fraternitate, într-un spirit de încredere reciprocă, de respect şi de caritate, nu mai există niciun impediment în calea împărtăşirii euharistice care să nu poată fi depăşit prin rugăciune, prin purificarea inimilor, prin dialog şi prin afirmarea adevărului".
La rândul său, patriarhul Bartolomeu, după ce a subliniat importanţa dialogului iubirii tot mai intens dintre catolici şi ortodocşi, se exprima astfel cu privire la dialogul adevărului: "Recunoaştem şi admitem dificultăţile pe care le străbate acest dialog, în special în faza sa actuală, în care sunt examinate chestiuni spinoase cum ar fi primatul în Biserică; totuşi, suntem încurajaţi de constatarea că deja au fost puse temelii solide şi adecvate pentru a rezolva chestiunea cu extraordinarul text comun de la Ravenna, care creează contextul şi condiţiile pentru exercitarea primatului în Biserică, un primat de slujire, înrădăcinat în însăşi natura Bisericii şi extrem de necesar pentru desfăşurarea slujirii sale în lume".
În timp de dialogul teologic continuă munca sa, este motiv de mare speranţă faptul că merg deja împreună catolicii şi ortodocşii în oferirea unei mărturii comune de angajare în favoarea îngrijirii creaţiei. Din acest punct de vedere, are o importanţă ecumenică extraordinară faptul că, în enciclica Laudato si', Papa Francisc a voit să amintească, drept exemplară, angajarea patriarhului ecumenic Bartolomeu pentru îngrijirea creaţiei (cf. Laudato si', nr. 8-9). În afară de asta, Sfântul Părinte, cu o scrisoare adresată, în afară de cardinalul Koch, cardinalului Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, la 6 august, a instituit Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei de celebrat în fiecare an la 1 septembrie, aşa cum se întâmplă în Patriarhia ecumenică deja de mulţi ani.
În pofida dificultăţilor descrise mai sus, rămâne, aşadar, vie speranţa că acest dialog va aduce, la timpul său şi cu modalităţile sale, roade îmbelşugate pe drumul spre unitatea deplină şi vizibilă a tuturor creştinilor.
(După L'Osservatore Romano, 17 ianuarie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
