Vasile Hossu s-a născut la Târgu Mureș în data de 30 ianuarie 1866, părinții săi fiind Vasile Hossu, protopop. A fost văr primar cu Ioan Hossu, preotul din Milaș, tatăl viitorului episcop cardinal Iuliu Hossu, martir al Bisericii Române Unite cu Roma.
Vasile Hossu a urmat școala la Reghin și Târgu Mureș, de unde, ca elev în clasa a VII-a, a fost trimis de către mitropolitul Ioan Vancea la Roma, în toamna anului 1882. A studiat ca bursier al Colegiului grecesc Sfântul Atanasie și a fost student al Colegiului „De Propaganda Fide”. La 6 august 1884, a fost promovat doctor în filosofie. După obținerea doctoratului în filosofie, iar la 13 noiembrie 1887 a fost promovat doctor în teologie.
A fost hirotonit preot la 27 august 1888, în Catedrala din Blaj, de către mitropolitul Ioan Vancea. În ziua următoare, 28 august, a fost numit profesor de Teologie Dogmatică la Seminarul Teologic din Blaj. La procesul Memorandumului, 1894, profesorul de Teologie dr. Vasile Hossu, participant din partea săptămânalului „Unirea”, a fost numit președintele Comitetului internațional de presă, fiind cunoscător al mai multor limbi străine de mare circulație, pentru a putea conversa cu reprezentanții ziarelor europene.
Încredințându-i-se în 1891 catedra de filosofie a clasei a VIII-a de liceu (azi clasa a XII-a), a scris și tipărit Manualul de Psihologie și Logică pentru clasa a VIII-a gimnazială, editată la Blaj în 1898. În același an 1898 a fost ales canonic și confirmat odată cu Augustin Bunea - care fusese numit mai înainte - și Victor Smighelschi.
În 1900 a participat la Conciliul al III-lea provincial, ca delegat al Capitulului arhidiecezan și a fost desemnat prim secretar. În 1901 a primit de la papa Leon al XIII-lea titlul de „prelat domestic”.
Prin decretul imperial de la Viena, din 16 mai 1903, canonicul Vasile Hossu a fost numit episcop al Lugojului, în scaunul rămas vacant prin transferul Episcopului Demetriu Radu de la Lugoj la Oradea. La 25 mai al aceluiași an, a fost confirmat de Sfântul Scaun Apostolic, iar la 21 septembrie a fost consacrat episcop în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihaly de Apșa, care era asistat de Episcopul Demetriu Radu de la Oradea. La 27 septembrie 1903, a fost întronizat la Lugoj cu mare solemnitate.
La 15 noiembrie 1911 a fost transferat, printr-un alt decret imperial, la Gherla. La 10 decembrie al aceluiași an, transferul a fost confirmat de Sfântul Scaun Apostolic. Prin venirea Episcopului Vasile Hossu, a fost o mare bucurie în eparhia Gherlei, după arhipăstorirea unui ierarh, Ioan Sabo, care era imobilizat la pat, pe motiv de boală, de mulți ani. Toate ziarele și revistele românești din Transilvania au consemnat această veste. La sosirea în Gherla, în ziua de 6 august 1912, a fost întâmpinat cu mare căldură. Întronizarea solemnă a fost făcută în ziua de duminică 11 august 1912.
Începutul păstoririi și-l face prin acte de disciplină spirituală, înființând Reuniunea de Misiuni Sfinte. A luat măsuri pentru organizarea și ținerea exercițiilor spirituale pentru preoți, pe centre, la care participau preoți din protopopiatele mai apropiate. Așa s-au ținut astfel de exerciții spirituale la Dej, Bistrița, Șomcuta Mare, Baia Mare, Șimleu, Sighetu Marmației etc. A început să facă vizitații canonice și sfințiri de biserici, să participe la întrunirile învățătorilor. A editat în 1914 Șematismul în limba română, precum și o ediție în limba latină.
Și-a continuat vizitațiile canonice în toate părțile diecezei, iar la izbucnirea războiului mondial în 1914, a luat cele mai potrivite măsuri de ajutorate a familiilor celor mobilizați, dând dispensă arhierească de a se putea face clăci, în duminici și sărbători, în pentru ajutorarea familiilor cu bărbați duși pe câmpul de luptă. Noaptea de Ajun a anului 1915 a petrecut-o în mijlocul răniților veniți de pe diferite fronturi și cazați în Institutul corector, transformat în spital de campanie, azi închisoare. Dragostea față de învățământ și-a arătat-o și prin înființarea unei noi școli preparandiale pentru fete, pe care a așezat-o la început, în incinta reședinței episcopale, în care episcopul și-a restrâns propriul său spațiu de locuit. Alături de seminarul teologic și preparandia pentru băieți, preparandia pentru fete va fi un alt focar de cultură și educație creștinească românească, la Gherla.
Visul Episcopului Vasile Hossu era să aibă în Gherla un complex de edificii mărețe, un mic Vatican Românesc pe care, deși l-a început, n-a reușit să-l continue din cauza primului război mondial, rămânând în urma lui doar fundațiile.
Îmbolnăvindu-se de inimă, a plecat să-și caute sănătatea la Budapesta, dar la 13 ianuarie 1916, a încetat din viață, în casa medicului Gheorghe Bilașcu. Ori de câte ori mergea în capitala Ungariei, în casa doctorului Bilașcu își avea reședința și o capelă. Osemintele i-au fost aduse la Gherla și îngropate în cripta catedralei. Ar fi dorit să fie înhumat la Mănăstirea Nicula, însă nu apucase să-și pregătească locul de veci.
Sursa: Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești de la origini și până în zilele noastre, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994, p. 291. V. Bojor, Episcopii Diecezei greco-catolice române din Cluj-Gherla, Târgu Mureș, 1939, p. 554.
