Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Lecția fricii

 
Lecția fricii
  • 03 Ian 2016
  • 3915

Majoritatea evenimentelor vieţii survin pe neaşteptate. Frica nu opreşte moartea, ea este un obstacol în calea vieţii. Chiar dacă este dificil de recunoscut, noi consacrăm o mare parte din existenţa noastră în gestionarea angoaselor noastre şi a efectelor acestora. Frica este o umbră care blochează totul: viaţa noastră amoroasă, sentimentele adevărate, fericirea noastră, fiinţa noastră profundă.

Un copil, crescut într-o familie adoptivă, era victimă a maltratării. Serviciile sociale l-au anunţat că el va merge în curând într-o casă magnifică unde noii lui părinţi îl aşteptau, plini de afecţiune. Va avea propria lui cameră şi chiar un televizor. Cu toate acestea, aflând noutatea, copilul a început să plângă, pradă unei obsesii incontrolabile. El se obişnuise cu situaţia lui. Oricât de dureroasă era, situaţia i-a devenit familiară. Noua casă, pe de altă parte, era plină de pericole necunoscute. Trăise în nelinişte de atâta timp încât nu mai putea concepe viaţa fără aceasta.

Noi toţi suntem asemenea acestui copil. Crescuţi în angoasă, nu ne imaginăm decât un viitor marcat de teamă. Societatea noastră trăieşte din frică. Priviţi titlurile informaţiilor de seară de la televizor: „Elementele pe care le consumaţi sunt periculoase!”, „Îmbrăcămintea copilului vostru prezintă riscuri pentru sănătatea lui!”, „Vacanţele ar putea să vă fie fatale în acest an – un reportaj special la jurnalul de la orele 20!”

Cu toate acestea, dintre evenimentele de care ne temem, câte oare se vor produce în realitate? Adevărul este că corelaţia dintre ceea ce ne temem şi ceea ce ni se întâmplă efectiv este foarte slabă. Realitatea este că alimentaţia noastră este în general sănătoasă, că îmbrăcămintea copiilor noştri nu vor lua în mod subit foc, şi că vacanţele noastre vor fi în general foarte agreabile.

Cu toate acestea, existenţa noastră este în general guvernată de frică. Companiile de asigurări mizează pe faptul că majoritatea evenimentelor de care ne temem nu se întâmplă niciodată. Cu acest joc, ele câştigă în fiecare an milioane de dolari. Nu este vorba de a renunţa la asigurări. Problema este următoarea: există mari şanse să petreceţi momente minunate practicând sportul vostru favorit. Aveţi probabilităţi bune de a supravieţui în lumea afacerilor, şi chiar de a prospera, în pofida tuturor riscurilor şi a erorilor. Este foarte probabil să întâlniţi plin de oameni simpatici în cursul seratelor fermecătoare. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor trăiesc ca şi cum jocurile ar fi făcute dinainte contra lor. Una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facem faţă este de a încerca să surmontăm aceste temeri. Viaţa ne oferă nenumărate oportunităţi, şi nouă ne revine să beneficiem de un număr cât mai mare dintre ele.

Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler
LECONS DE VIE,
Traducerea în româneste Viorica Juncan.