Biblia şi Biserica ne vorbesc despre sfinţenia familiei.
Avem astăzi sărbătoarea Sfintei Familii: Isus, Maria şi Iosif. Biserica a ales să celebreze sărbătoarea Sfintei Familii în preajma Crăciunului pentru a ne arăta că, aşa cum originea şi dezvoltarea omenirii a început şi a continuat în familie; tot astfel mântuirea a început şi se desăvârşeşte tot în familie. Acum înţelegem mai bine şi de ce Dumnezeu a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur" (Gen 2,18), pentru că omul de unul singur nici nu se poate nici dezvolta şi nici nu se poate mântui.
Tot în acest context înţelegem mai bine şi de ce Dumnezeu a spus: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră" (Gen 1,26-27). Aşa cum persoanele divine ale Sfintei Treimi sunt constituite în comunitate de persoane care se iubesc şi se susţin reciproc, tot astfel Dumnezeu a voit familia să fie creată după chipul şi asemănarea sa, adică, să fie o comunitate de persoane care se iubesc şi se susţin reciproc.
Biblia ne arată că familia se poate dezvolta şi mântui numai respectând legile şi planul lui Dumnezeu cu ea. În funcţie de respectarea legilor şi a planului lui Dumnezeu, avem familii fericite şi mântuite, sau avem familii nefericite şi pierdute.
Prima familie fericită şi mântuită, prima familie care a respectat ordinea şi legea lui Dumnezeu, a fost Familia lui Isus, Maria şi Iosif. După ce Iosif şi Maria au părăsit modul de a gândi şi de a lucra al lumii pentru a urma planul şi modul de a gândi şi a lucra al lui Dumnezeu cf. Mt 1,19-24; Lc 1,28-38), mântuirea a început să se arate în această familie.
Viaţa Sfintei Familii de la Nazaret a fost mult diferită de familiile din zilele noastre. În Sfânta Familie viaţa a început cu prietenia, logodna şi căsătoria. Sfânta Familie nu a început cu păcatul trăirii împreună înainte de căsătorie, chiar dacă erau logodiţi (cf. Mt 1,25). Aici familia nu a început cu refuzul copiilor şi nici nu s-a sfârşit la tribunal şi cu divorţul. Aici familia a început în faţa lui Dumnezeu, cu acceptarea planului şi voinţei lui Dumnezeu (cf. Lc 1,38). Aici familia a început cu primirea copilului Isus, cu îngrijirea, cu educaţia religioasă în casă, la sinagogă şi la templu (cf. Lc 2,1-7.42); şi cu educaţia umană în bunele moravuri şi în spiritul muncii (cf. Mt 11,55). Aici, părinţi şi copil au fost ascultători de Dumnezeu până la sfârşit (cf. Fil 2,8) şi nu i-au încălcat legile, nici în sărăcie, nici în foame, nici în mijlocul răutăţii oamenilor, nici în ispite, nici în moarte.
Aici copilul nu a crescut nici în lene fizică, nici în lene spirituală. Aici copilul Isus era supus Tatălui ceresc şi părinţilor săi. Aici copilul nu s-a crezut mai deştept ca părinţii, ca profesorii şi ca cei mai în vârstă. Aici copilul de mic era prezent la rugăciune, la slujba de la sinagogă şi la slujirea de la templu (cf. Lc 2, 46.51). De aceea, Sfânta Familie a fost o familie fericită şi ne este astăzi prezentată ca model. De aceea, Dumnezeu, a ales această familie, ca începând de la ea să răscumpere păcatul început în prima familie, perpetuat apoi în toate celelalte familii, prin naşterea din ea a mântuitorul lumii, care este Isus.
Fericitul papă Paul al VI-lea spunea: "Familia din Nazaret este o şcoală unde începem să înţelegem viaţa lui Isus: este şcoala evangheliei. Aici, învăţăm mai întâi să privim, să ascultăm, să medităm şi să pătrundem semnificaţia atât de profundă şi de misterioasă a acestei manifestări atât de simple, atât de umile, atât de frumoase a Fiului lui Dumnezeu. Aici totul vorbeşte, totul are o semnificaţie. Aici învăţăm să imităm viaţa lor de credinţă".
Prima lectură (cf. Gen 15,1-6; 21,1-3), ne prezintă familia lui Abraham şi a Sarei, care au câştigat de la Dumnezeu binecuvântarea de a avea copii şi binecuvântarea aşteptată de lumea întreagă, prin credinţa lor tare în Dumnezeu. De când Abraham a lăsat toate ale sale şi a plecat după chemarea lui Dumnezeu (cf. Gen 12,1-4); de când Abraham a refuzat bogăţiile împăratului Sodomei (cf. Gen 14,21-23), de atunci Dumnezeu şi-a revărsat fără măsură darurile sale peste familia sa şi peste neamul celor drepţi.
Familia lui Abraham şi a lui Sara este doar începutul exemplelor de familii, care, în dificultate fiind, au obţinut binecuvântările lui Dumnezeu. Astfel Biblia ne mai vorbeşte şi despre: familia lui Noe care a câştigat binecuvântarea lui Dumnezeu de a scăpa de la distrugerea potopului, prin ascultarea de a construi o arcă în deşertul uscat şi ars de soare (cf. Gen 6,8-9; Evr 11,7); familia din Sunem a obţinut binecuvântarea naşterii unui copil la bătrâneţe şi apoi învierea lui prin ospitalitatea arătată slujitorilor lui Dumnezeu, Eliseu şi Gheazi (cf. 2Rg 4,8-37); familia lui Manoah, familia lui Elcana, şi apoi familia lui Zaharia, au obţinut binecuvântarea naşterilor de copii, din femei sterile, acceptând panul lui Dumnezeu (cf. Jud 13,1-25; 1Sam 1,19-28; Lc 1,5-25); familia lui Iosue a obţinut întâietatea în Israel, prin slujirea devotată a Domnului: "Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului" (Ios 24,15); Boaz şi Ruth, au obţinut binecuvântarea unei familii fericite, din care s-a născut bunicul lui David, prin fidelitatea faţă de legea Domnului (cf. Rut 4,1-17; Mt 1,5-6); familia încercată a lui Iov a obţinut binecuvântarea refacerii după distrugere, prin răbdarea în suferinţe (cf. Iov 1,1-22);
Dacă până aici am vorbit de familii care în dificultate fiind au dobândit binecuvântarea; acum, o să vedem nişte exemple de familii care au pierdut binecuvântarea, ca noi să nu facem ca ele. Astfel: familia lui Lot a pierdut binecuvântarea prin amestecarea cu lumea păgână (cf. Gen 18,1-38); familia lui Elimelec a pierdut binecuvântarea prin repetate alegeri greşite contra voinţei lui Dumnezeu (cf. Rut 1,1-22); familia lui Nabal a pierdut binecuvântarea prin robia la lucrurile materiale şi prin uitarea lucrurilor de sus (cf. 1Sam 25,1-35); familia preotului Eli a pierdut binecuvântarea prin lipsa disciplinării copiilor după voinţa lui Dumnezeu (cf. 1Sam 2,12-36); familia lui Osea a pierdut binecuvântarea prin trăirea în păcatul infidelităţii conjugale (cf. Os 2,1-23); familiile leviţilor Core, Datan şi Abiram au pierdut binecuvântarea prin repetata cârtire împotriva lui Dumnezeu şi a slujitorilor săi preoţi (cf. Num 16,1-40); familia lui Acan a pierdut binecuvântarea prin lăcomie după avere (cf. Ios 7,1-26); familia lui Anania şi Safira a pierdut binecuvântarea prin minciună şi prefăcătorie (cf. Fap 4,32-5,11) etc.
Apoi Biblia ne dă câteva exemple de cum trebuie pregătită o viaţa de familie binecuvântată: să biruie ispitele necurate ca Iosif şi Suzana (cf. Gen 39,1-20; Dan 13,1-64) şi să nu cedeze poftei necurate asemenea lui Amon (cf. 2Sam 13,1-22); să refuze de a trăi după mentalitatea lumii, ca Daniel şi cei trei tineri din Babilon (cf. Dan 1,1-21); să nu se lase dus de pofta de avere ca tânărul bogat din evanghelie (cf. Mc 10,17-27); să-şi câştige demnitatea prin fidelitate faţă de Dumnezeu, ca David (cf. 1Sam 16,1-18,36), şi nu prin dispreţuirea autorităţii, ca Absalon (cf. 2Sam 15,1-12); să fugă de viaţa de huzur a lui Samson (cf. Jud 14,1-20) şi să renunţe la prieteniile rele prin care a căzut fiul risipitor (cf. Lc 15,11-32).
Celor care nu se mulţumesc numai cu plăcerea vieţii de aici, dar vor să ajungă la mântuirea vieţii veşnice, Dumnezeu le arată în Biblie câteva din marile rele de evitat: căsătoria numai pentru plăcerile trupului care îl aruncă pe om în ghearele satanei ca pe cei şapte pretendenţi la mâna Sarei, din cartea lui Tobia (cf. Tob 3,8); căsătoria după pofta trupului cu parteneri străini de credinţă, fără a ţine cont de cerinţele lui Dumnezeu (cf. Dt 7,1-11; 2Cor 6,14-18), asemenea carnalilor: Samson care s-a căsătorit cu o femeie păgână din ţara păgână a filistenilor (cf. Jud 14,1-3); Solomon care s-a căsătorit din interes pământesc cu fata păgână a lui Faraon (cf. 1Rg 3,1; 7.8) şi apoi cu multe alte femei păgâne (cf. 1Rg 11,1-10); Ahab care s-a căsătorit cu păgâna Isabela (cf. 1Rg 16,31-33); infidelitatea conjugală care duce la ruinarea familiei şi a vieţii, ca pe Samson (cf. Jud 16,1; 19,1-30); slujirea lui Dumnezeu şi idolilor lumi, ca Esau (cf. Gen 26,34-35; Mt 10,37); ruperea legământului căsătoriei care ucide fizic şi spiritual pe partenerul lăsat (cf. Mt 19,8-9; 1Cor 7,1-16; Mal 2,10-16).
Apoi, Biblia, spre fericirea familiei, ne vorbeşte despre importanţa comunicării în familie (cf. Ef 4,29-5,4; Col 3,16); modul creştin de a depăşi dificultăţile din familie (cf. Col 3,13; 1Rg 17,8-24); importanţa rugăciunii în familie (cf. 1Sam 1,1-28; Mt 18,19); importanţa şi obligaţia citirii Bibliei în familie (cf. 2Tim 1,1-14; 2Tim 3,14-17; Ios 1,8-9).
Apoi, Biblia, tot spre fericirea şi mântuirea familiei, trasează responsabilităţile fiecărui membru din familie. Astfel ne vorbeşte despre responsabilităţile soţului (cf. Ef 5,19-33); despre responsabilităţile soţiei (cf. Prov 31,10-31; 1Pt 3,1-4); despre responsabilităţile copiilor (cf. Ef 6,1-4; 1Sam 3,1-21); despre responsabilităţile familiei în ansamblul ei (cf. 1Cor 11,1-16).
După ce am făcut o incursiune spirituală prin Biblie, vom merge acum la Cartea Vieţilor Sfinţilor şi vom selecta din ea câteva exemple de trăire ideală în familie, trăire ideală dorită şi de Biserică.
Exemple de parteneri ideali, care s-au încurajat reciproc în credinţa lui Isus şi în primirea martiriului. Avem soţii sfinţi: Andronic şi Iulia care au trăit la Roma în jurul anului 58 d.C; Filemon şi Appia (sec I); Valerian şi Cecilia (sec. II); Crisant şi Daria (sec. III); Marius şi Marta (sec. IV). Toţi aceşti şi mulţi alţii s-au încurajat unul pe altul în credinţa şi în primirea martiriului, deşi unii erau veniţi la creştinism de curând.
Exemple de trăiri ideale ale soţilor, care s-au încurajat reciproc în credinţa lui Isus şi în viaţa de continenţă în familie: Sfântul Giusto (sec. IV), senator din Clairmont (Franţa), s-a căsătorit iosefinic cu sfânta Scolastica, trăind în cea mai perfectă curăţie. Când Scolastica a murit, după ce i-a aşezat trupul în mormânt şi înainte de a-i închide sicriul, el s-a rugat astfel: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că pot pune în mâinile tale această comoară tot aşa de curată cum am primit-o de la tine". Scolastica din sicriu a surâs şi i-a spus: "De ce vorbeşti neîntrebat?" Locuitorii din Clairmont obişnuiesc, până azi, să le arate străinilor mormântul "soţilor îndrăgostiţi", pe care nici moartea nu i-a despărţit. Asemenea lor s-au mai încurajat reciproc şi în continenţă şi sfinţii soţi: sfântul Eric II şi sfânta Cunegunda (sec. X); sfântul Eleazar şi fericita Delfina (sec. XIII) etc.
Exemple de familii ideale, unde bunici, părinţi şi copii au fost sfinţi şi s-au încurajat reciproc şi au mers împreună pe calea sfinţeniei. Astfel, avem: sfinţii Ioachim şi Ana, fiica lor Fecioarei Maria căsătorită cu sfântul Iosif, şi Isus, Sfântul tuturor sfinţilor (sec. I); Zaharia şi Elisabeta şi fiul lor sfântul Ioan Botezătorul (sec. I); Filet şi Lydia şi fiii lor: Teoprepio, Cronide şi Anfilochius (sec. II); Vitale şi Valeria şi fiii lor, sfinţii Gervasie şi Protasie (sec III); Claudio şi Ilaria şi fiii Giasone şi Mauro (sec. III); familia sfântului Vasile cel Mare (sec. IV), episcop, care a fost sfânt din moşi-strămoşi: sfinte au fost bunica Mariana, mama Emilia, sora Macrina; sfinţi au fost fraţii Petru, episcop de Sebaste, şi Grigore, episcop de Nissa; sfânt a fost şi cel mai apropiat prieten al lui, sfântul Grigore, episcop de Nazianz.
Exemple de taţi ideali:
- tatăl sfintei Suzana (sec. III). Sfânta Suzana a fost fiica uneia dintre cele mai bine văzute familii din Roma. Era atât de frumoasă încât împăratul Diocleţian s-a hotărât să o dea de soţie asociatului său de domnie, Maximin Galeriu. Hotărârea sa a fost adusă la cunoştinţă tatălui fetei. Familia era creştină şi Maximin Galeriu era păgân. Tatăl a chemat-o pe fiica sa şi i-a spus: "Draga mea, ştii tu destul de bine ce înseamnă să fii mireasa lui Cristos?" "Da, tată, a spus Suzana, aceasta valorează mai mult decât toate comorile lumii". Tatăl a adăugat: "Dacă s-ar întâmpla ca împăratul să poruncească să devii soţia păgânului Galeriu şi ar trebui să alegi între coroana împărătească şi moarte, ce-ai alege?" "O, tată, a răspuns veselă Suzana, aş fi fericită să pot muri pentru mirele meu, Cristos". Şi aşa a făcut.
- tatăl sfântului episcop misionar Daniel Comboni (1831-1881), care, deşi era văduv şi singur, şi-a încurajat fiul să meargă misionar în Africa.
Exemple de mame ideale:
- Sfânta Felicitas (sec. III), care şi-a încurajat pe cei şapte copii ai ei, să moară martiri împreună cu ea. Fiii sfintei Felicitas se numeau: Ianuariu, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitale şi Martian. Cu toţii au murit martiri în timpul împăratului Antoniu, pe când prefect al Romei era Publius.
Sfânta Blanca de Castilia (1188-1252) i-a declarat deschis fiului său, sfântul Ludovic IX (1215-1270), regele Franţei, că l-ar vrea mai bine mort, decât să-l ştie că a săvârşit chiar şi un singur păcat de moarte.
Fericitul papă Paul al VI-lea (1897-1978) le întreba pe mame: "Mamelor, îi învăţaţi pe copiii voştri să se roage, să fugă de păcat şi să meargă la Liturghie? Îi pregătiţi pe copiii voştri la primirea sacramentelor? Îi obişnuiţi ca, atunci când sunt bolnavi, să se gândească la suferinţele lui Cristos? Să ceară ajutorul Maicii Domnului şi al sfinţilor? Recitaţi voi sfântul Rozariu în familie"? (cf. Audienţa generală, 11 august 1976).
Exemplu de copii ideali: Origene (185-254). Leonida (+ 204), tatăl lui era în închisoare pentru Cristos. Origene, fiul său, s-a dus la închisoarea tatălui său şi l-a rugat să nu cedeze ademenirilor păgâne, ci să rămână statornic lui Cristos şi să moară martir. Şi aşa a fost.
Exemplul de fraţi ideali, sfânta Tereza de Avila (1515-1582) şi fratele ei, Rodrigo. Sfânta Tereza de Avila şi fratele ei, Rodrigo, citeau împreună vieţile sfinţilor şi făceau planuri de expediţii eroice. Într-o zi au plecat înainte de răsăritul soarelui pe drumul spre Salamanca, hotărâţi să ajungă în Africa, unde sperau că maurii le vor tăia capetele şi-i vor face martiri. Un unchi de al lor i-a întâlnit în afara oraşului şi aflând de scopul călătoriei i-a readus acasă. La dojana aspră a părinţilor, Rodriguez a răspuns: "Micuţa m-a luat cu ea". Tereza avea atunci şapte ani. Departe de a se descuraja, s-au hotărât să ducă o viaţă de pustnici, construind chilii improvizate în grădina părintească şi impunându-şi acte de penitenţă asemănătoare cu ale vechilor călugări din pustiul Tebaidei.
Exemple de activitate misionară ideală. Aquila şi Priscilla au fost un cuplu misionar ideal; ei l-au luat pe sfântul Paul la ei şi apoi au lucrat alături de el până la sfârşitul lor (cf. Fap 18,1-26). Familia sfintei Tereza Pruncului Isus (1873-1897) a fost sfântă şi misionară în întregime. "Familiile creştine contribuie mult la cauza misionară a Bisericii, cultivând vocaţiile misionare în mijlocul copiilor lor şi, mai general, prin opera educativă care "îi pregăteşte pe copiii lor, chiar din tinereţe, să recunoască iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii" (cf. Sfântul papă Ioan Paul II, Familiaris consortio, 54).
Fericitul Vladimir Ghica (1873-1954) spunea: "Căsătoria este un sacrament care se reînnoieşte în fiecare zi. În căsătorie harurile nu se primesc toate deodată, ci se acordă de-a lungul zilelor, după nevoi. De aici decurge necesitatea pentru soţi de a le cere zilnic harurile lui Dumnezeu pentru familiile lor".
Urmărind toate aceste exemple, parcă îl auzim pe Isus care ne spune: "Fiţi desăvârşiţi după cum tatăl vostru ceresc desăvârşit este" (Mt 5,48)! "Numai cine va rămânea statornic până la sfârşit, numai acela se va mântui (Mt 10,22)". "Mergi şi fă şi tu la fel" (cf. Lc 10,37)... şi vei dobândi viaţa!
Pr. Ioan Lungu
