Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
Apără pricina mea contra oamenilor nemiloşi;
Scapă-mă de omul viclean şi depravat.
Tu eşti, Dumnezeul apărării mele:
De ce mă respingi?
Pentru ce să mă îndepărtez cu tristeţe,
Asuprit de duşman?
Trimite lumina Ta şi adevărul Tău:
Ele să mă călăuzească,
Să mă conducă la muntele Tău sfânt,
La locuinţa Ta.
Voi merge la altarul lui Dumnezeu,
La Dumnezeul bucuriei mele.
Voi cânta cuprins de fericire cu alăuta, un imn de mulţumire,
Dumnezeule, Dumnezeul meu!
Pentru ce te întristezi, suflete al meu,
Şi pentru ce mă tulburi?
Nădăjduieşte în Dumnezeu: îl voi mai lăuda,
Pe El, mântuirea chipului meu şi Dumnezeul meu.
Psalmul 42 este rugăciunea unui om acuzat pe nedrept, care se îndreaptă plin de încredere spre Dumnezeu cerându-i să-l apere şi să-i facă dreptate.
Trimite lumina Ta şi adevărul Tău Sfinţii Părinţi ai Bisericii au dat o interpretare cristologică acestui psalm, considerându-l o invocare a milostivirii lui Dumnezeu, care s-a manifestat la timpul potrivit prin coborârea Cuvântului pe pământ. Versetul de mai sus este o invocare a luminii şi a adevărului, iar Cristos mărturisea că El este Lumina lumii (In 8,12) şi Calea, Adevărul şi Viaţa (In 14,6).
Voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul bucuriei mele. Altarul Domnului, acolo unde are loc celebrarea Sfintei Liturghii este locul bucuriei pentru că ne aminteşte de răscumpărarea oferită de sacrificiul lui Cristos pe jertfelnicul Crucii. Prin ea am primit viaţă veşnică, deschiderea împărăţiei cerurilor şi harul de a ne chema fiii lui Dumnezeu, având numele Său: creştini. Sunt daruri minunate pentru care inima recunoscătoare are de ce să izbucnească în cântare de veselie.
Nădăjduieşte în Dumnezeu: îl voi mai lăuda, pe El, mântuirea chipului meu şi Dumnezeul meu. Sfântul Augustin spune referitor la acest verset: “mărturiseşte-şi păcatul şi nădăjduieşte în milostivirea lui Dumnezeu; şi să fie dreptatea ta Cel care s-a coborât şi a luat asupra Sa păcatele lumii”.
