În timpul audienței generale de miercuri, 5 iunie 2013, Sfântul Părinte a amintit, printre altele, că luna iunie este dedicată de pietatea populară devoţiunii faţă de Inima Preasfântă a lui Isus. În cele ce urmează vă punem la dispoziție un text ce vă va permite reîmprospătarea memoriei în ceea ce privește această devoțiune, însoțit de promisiunile lui Isus către credincioşii care cinstesc Inima Sa Preasfântă, precum și o rugăciune de consfințire către Inima Dumnezeiască a lui Isus.
Devoţiunea Preasfintei Inimi a lui Isus devine din perioada Evului Mediu una dintre cele mai importante devoţiuni în Biserica Catolică: Originea ei nu a început doar odată cu revelaţiile de care a fost învrednicită Sfânta Maria Margareta Alacoque, călugăriţă de origine franceză (Paray le Monial), din ”Ordinul Vizitatoarelor Sfintei Fecioare Maria” , dar a început încă de pe Calvar, când soldatul roman a străpuns cu suliţa inima dumnezeiască a lui Isus. Cu toate acestea, revelaţiile primite de această sfântă au dat acestei devoţiuni un avânt deosebit. În timpul revelaţiilor însuşi Mântuitorul şi-a arătat dorinţa de a se institui o sărbătoare în cinstea Inimii Sale, dorinţă care i-a fost împlinită de Papa Pius al IX-lea, care în 1856 a extins această sărbătoare la întreaga Biserică.
”Biserica lui Cristos răspunde prin diferite acte de cult, prin care recunoaşte şi preamăreşte iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu. Printre aceste forme de cult se află cinstirea Preasfintei Inimi a lui Isus, ca întruchipare reală şi simbol viu al dragostei divine faţă de oameni; Sărbătoarea Inimii Preasfinte, devoţiunea primei Vineri din lună, aşezarea la loc de cinste a icoanei cu Inima Mântuitorului, sunt practici îndrăgite de mulţi credincioşi şi confirmate de autoritatea supremă a Bisericii” (Vieţile Sfinţilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1992, Vol. 2, pag.193).
Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea a reafirmat în 1928 poziţia Bisericii prin Enciclica ”Miserentissimus Redemptor” în care vorbeşte de Cristos care se “manifestă pe sine” şi care, prin intermediul Sf. Margareta Maria Alacoque, promite: “belşug de haruri cereşti celor care dau cinstire Preasfintei Inimi a lui Isus”. În momentul în care apare sfintei, Cristos i se prezintă cu inima ieşită din piept şi îi spune: “Priveşte această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruţat nimic şi s-a consumat cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoştinţă, din partea celor mai mulţi nu primesc decât ingratitudine, prin lipsa lor de respect şi prin sacrilegiile pe care le săvârşesc, prin răceala şi dispreţul faţă de prezenţa mea în taina sfântă a Euharistiei (…) Pentru aceasta îţi cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului şi Sângelui meu să fie dedicată cinstirii inimii mele”.
Iată întreaga esenţă, Cristos este cel care face întotdeauna primul pas pe calea împăcării cu oamenii, El se oferă necondiţionat şi cere celor care îl ofensează să se întoarcă la El, mai mult le făgăduieşte tuturor acelora care îl vor cinsti pe Cristos în Preasfântul Sacrament că vor primi o mulţime de haruri. Enciclica Papei Pius XII, intitulată “Haurietis Aquas” (“Veţi atrage ape”), apare la centenarul stabilirii sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus, şi este o derivaţie a textului din Isaia, “Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii” (Is 12, 3). Acest verset face referire la abundenţa de bunuri spirituale pe care le primim de la Cristos, iar prin Enciclica sa, Sfântul Părinte recunoaşte dimensiunea importantă a Preasfintei Inimi a lui Isus în spiritualitatea creştină.
Mulţi oameni merg astăzi în bisericile din lumea întreagă în prima vineri din lună pentru a-L adora pe Cristos prezent în Preasfântul Sacrament. Să ne încredinţăm şi noi aşadar Inimi Preasfinte a lui Isus, pentru a primi din abudenţă harurile promise nouă de Cel care se oferă necondiţionat din iubire pentru făpturile sale, pentru a-L putea primi cum se cuvine în Sacramentul Euharistiei pe Cel care suferă zilnic pentru fărădelegile noastre şi a Cărui jertfă se celebrează în bisericile din lumea întreagă.
Promisiunile lui Isus către credincioşii care cinstesc Inima Sa Preasfântă
1. Le voi dărui toate harurile necesare stării lor de viaţă;
2. Voi dărui pace în familiile lor;
3. Îi voi mângâia în suferinţă;
4. Voi fi scutul lor sigur în viaţă şi mai ales în ceasul morţii;
5. Voi binecuvânta cu îndestulare toate planurile lor;
6. Cei păcătoşi vor afla în Inima Mea un ocean nemărginit de îndurări;
7. Sufletele care zac în lâncezeală vor deveni pline de zel;
8. Sufletele pioase vor ajunge la o mare desăvârşire;
9. Voi binecuvânta casele unde se afla şi se cinsteşte icoana Inimii mele;
10. Preoţilor le voi da daruri care să mişte inimile cele mai împietrite;
11. Numele celor care răspândesc această devoţiune vor fi scrise în Inima mea şi nimic nu le va şterge de acolo.
12. Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de-a rândul, în fiecare primă vinere a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.
(Această făgăduinţă trebuie înţeleasă în sensul că cine s-a împărtăşit nouă luni [consecutiv] în fiecare primă vineri dobândeşte harul statorniciei până la sfârşit, colaborând şi răspunzând cu fidelitate la chemările harului lui Dumnezeu.)
CONSFINŢIRE CĂTRE INIMA DUMNEZEIASCĂ A LUI ISUS
Preabunule Isuse, Mântuitorul neamului omenesc, priveşte spre noi, care îngenunchem cu smerenie înaintea altarului tău. Suntem ai tăi, voim să fim ai tăi şi ca să fim mai strâns uniţi cu tine, astăzi fiecare dintre noi se consfinţeşte de bunăvoie Inimii tale Preasfinte.
Mulţi nu te-au cunoscut niciodată, mulţi au dispreţuit poruncile tale şi s-au lepădat de tine. Fie-ţi milă şi de unii şi de alţii şi atrage-i pe toţi la Inima ta Preasfântă.
Doamne, fii regele nu numai al credincioşilor care nu s-au îndepărtat niciodată de tine, ci şi al fiilor rătăciţi, care te-au părăsit. Fă-i să se întoarcă în curând la casa părintească, pentru a nu pieri de lipsă şi de foame.
Fii regele acelora pe care i-au înşelat părerile greşite şi al acelora pe care i-a dezbinat neunirea. Cheamă-i la limanul adevărului şi al unirii în credinţă, ca în curând să nu fie decât o singură turmă şi un singur păstor.
Dă Doamne, Bisericii tale, libertate sigură şi fără piedici. Dă tuturor popoarelor liniştea bunei orânduiri şi fă ca de la un capăt la altul al pământului să răsune un singur glas: Lăudată să fie dumnezeiasca Inimă a lui Isus, care ne-a dobândit mântuirea! Ei să-i aducem mărire şi cinste în toţi vecii vecilor. Amin.
Sursa:sfantacruce.ro