Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului
+ MIHAI, episcop
al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București
din mila Domnului,
prin grația Scaunului Apostolic al Romei și
voința Sinodului Bisericii Române Unite, Greco-catolice,
Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos.
Iubiți credincioși,
Ne apropiem de sfârșitul unui an în care am văzut și auzit multe. Printre atâtea lucruri trăite, sperăm cu toții ca, de Crăciun, să fim în stare să-i pregătim lui Isus locul cel mai de seamă din suflet. Luând asupra-i firea omenească, El vine între noi, învățându-ne cu viața sa încrederea în Providență. Reînnoindu-ne în fața ieslei speranța în puterea tăcută a lui Dumnezeu, să nu ne preocupăm decât prin rugăciune pentru clima împovărată a lumii și pentru viitor! Și să nu ne tulburăm că mărturiei creștine i se ripostează cu violență tot mai mare! „Când vor începe să fie acestea, prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21,28). Harul Domnului este singur în stare de a constrânge Răul să iasă din neclaritate, sursa durerii și a oricărei răutăți, și a-l învinge prin mijloace care nu sunt trecătoare. Răul a fost deja învins de Hristos, iar dacă violența lui ne surprinde este pentru a ne aminti că destinația noastră este Raiul.
Dragii mei,
Dumnezeu nu a dăruit niciodată harul cu zgârcenie, dar îl acordă întotdeauna în prezent. Putem învinge cu Isus, doar lăsându-i Domnului dreptul de a scoate din durere sau suferință binele pe care poate, altfel, nu l-am urma decât de frică. Nu sunt motive de descurajare dacă credem cu tărie că propria slăbiciune sau limitele personale sunt „refugiul” providențial al speranței, locul unde harul se mărturisește, pe drept cuvânt, în neputință.
Aspru persecutați până mai ieri, am fost îndemnați de cel rău să privim prea mult spre trecut. Sub pretextul de a ne căuta drepturile istorice, ne-am concentrat atenția, poate prea ușor, asupra lucrurilor care nu aduc neapărat cu sine simțul Providenței. Permițând astfel amărăciunilor să ne sleiască de puteri, am pierdut din vedere harul prezentului și prioritatea spirituală a bătăliei. Or, a căuta demnitatea confiscată sau dreptatea este necesar, dar fără a uita că nici lui Isus nu i s-a dat satisfacție în această lume.
Martiriul-mărturie rămâne pururi prezent și creativ, de aceea mucenicii nu aparțin trecutului. Ei ne susțin fervoarea rugăciunii zilelor de față, amintindu-ne că dreptul credincioșilor e harul prezentului și speranța Împărăției cerești. Tocmai această mărturie a clipei prezente, în perseverența la bine, prin schimbarea inimilor, participă la lucrarea lui Dumnezeu de a converti lumea, reapropiindu-o de El.
Dragi credincioși,
Nașterea Domnului ne prezintă familia lui Isus, ne arată darul vieții și al firii dăruite de Dumnezeu-Creatorul. Martiriul creștin continuă fără precedent astăzi, în viața familiei și a Tainei căsătoriei. A avea caracter în credință înseamnă să te desprinzi întotdeauna în judecată de regula acestei lumi și să te încrezi în Dumnezeu. Dreptul Simion se gândea la asta, atunci când îi spunea Maicii Preacurate Iată, Fiul Tău este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2,34-35). În timpuri scrise de ușurătate nu e greu să rătăcim, nemaiputând spune cu siguranță „da, da” sau „nu, nu”, fiindcă perseverența la Adevăr nu e posibilă fără fidelitatea față de Hristos. Într-un ceas istoric, în care cuvântul Evangheliei trebuie să fie mai mult ca niciodată clar, ferm, riguros, atestând omenia simplă, gratuită și dezarmantă a credincioșilor – tocmai fiindcă e sinceră și dezinteresată –, nu există rău mai mare pentru Biserică decât „zelul” cu care încercăm acomodarea Adevărului cu spiritul lumesc.
Taina Crăciunului ne reamintește că Isus continuă să vindece, oferindu-ne sensul păcatului prin iertarea lui, însuflețind dorința noastră de convertire, prin smerenie. Citind istoria mântuirii constatăm că numai după repetate înfruntări sau umiliri omul este în stare de a recunoaște triumful din mâna Domnului și de a se bucura pentru că este fiu al Lui. Prin urmare, purificarea care se abate periodic peste credință în ceasurile istorice ale nevolniciei omenești, nu-i știrbește cu nimic lui Dumnezeu dragostea față de noi și nu ne expune, mai mult decât de obicei, în lupta noastră spirituală. Cum se spune și în Scrisoarea către Evrei: „Având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte. Cu ochii ațintiți asupra lui Isus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luați aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoși, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsați osteniți, slăbind în sufletele voastre” (Evrei 12,1-3).
Iubiți fii sufletești,
Purificarea Bisericii – despre care ne amintește cu stăruință Sfântul Părinte Papa – a fost din totdeauna în centrul Evangheliei pentru că Dumnezeu ne dorește sfinți în Fiul său coborât în lume. Curățirea Bisericii începe, însă, și continuă pentru fiecare dintre noi, cu asumarea răspunderii personale, a părerii de rău și a îndreptării. Atunci, când slăbiciunea încetează să ne mai fie ocazie de trăire a Providenței și a speranței din cauza orgoliului, ne pierdem credința, adică pierdem gustul Crucii fără de care nu ne putem mântui. Un om înțelept spunea odată că: „sunt mulți care spun la Spovadă micile lor abateri morale, dar nu se spovedesc niciodată că-i distrug pe alții!”. Fără dorința libertății interioare și respectul pentru aproape totul poate deveni ideologie. Iar, dacă Adevărul nu te ridică la nivelul său – ne-o confirmă Evanghelia –, îl faci să decadă la josnicia propriului compromis cu lumea.
Dragii mei,
Anul sfânt al Milostivirii a început. Maica Sfântă și Dreptul Iosif ne însoțesc zi de zi cu harurile Betleemului, prezentând grijile și bucuriile familiei creștine în Inima lui Dumnezeu. Fideli peste puțin vom fi credincioși și peste multe. Să fim convinși că Domnul domnilor, Fiul Tatălui, născut pe paie și-n nesiguranță, însuflețește și-n prezent „martiriul mărturiei” noastre de credință, arătându-i energia și inestimabila valoare.
Să fim tari pentru cei mai slabi, buni pentru cei neajutorați, miloși și iertători pentru cei împietriți, generoși pentru cei care uită să ofere… dar mai ales rugători pentru toți. Dreptul nostru nu este trecutul, ci prezentul cu Hristos.
Vă doresc pace și bine de Nașterea Domnului, dar și în Noul An 2016 care vine!
Cu arhierească binecuvântare
+ MIHAI
Episcop
