Cine se plânge de propriile suferinţe înaintea lui Dumnezeu nu face un păcat ci o rugăciune a inimii care ajunge la inima lui Dumnezeu: a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie, miercuri dimineaţă, în capela Casei Sf. Marta din Vatican.
Pornind de la prima lectură proclamată la Sf. Liturghie, care miercuri a fost luată din cartea lui Tobia, Papa a subliniat că Tobi şi Sara sunt două persoane drepte care trec prin situaţii dramatice. Primul, şi-a pierdut vederea deşi a făcut multe fapte bune, uneori chiar cu riscul vieţii; Sara, soţie a şapte bărbaţi care au murit înainte de a trăi împreună. Şi unul şi cealaltă, în toată durerea lor, îl roagă pe Dumnezeu să-i facă să moară.
„Sunt persoane în situaţii limită, din subsolul existenţei”, a observat Pontiful, „şi de aceea caută o cale de ieşire. Se plâng, dar nu comit o blasfemie”: „A se plânge înaintea lui Dumnezeu nu este un păcat. Am cunoscut un preot care a spus unei femei ce se plângea înaintea lui Dumnezeu din cauza necazurilor: «Doamnă, ce faceţi dumneavoastră este o formă de rugăciune. Curaj, mergeţi înainte!». Domnul” – a continuat Papa – „ascultă plângerile noastre. Să ne gândim la oamenii mari, la Iob care spune: «Blestemată să fie ziua în care am venit pe lume». Dar şi la profetul Ieremia (cap. 20) când spune: «Blestemată să fie ziua…». Se plâng, într-adevăr, chiar şi printr-un blestem, dar un blestem care nu se îndreaptă împotriva Domnului ci a situaţiei respective. Acest lucru este omenesc”.
Papa a amintit faptul că multe persoane trec şi în zilele noastre prin situaţii limită, de la copiii malnutriţi, la refugiaţi şi bolnavii terminali.
În Evanghelia zilei saduceii îi prezintă lui Isus cazul limită al unei femei, văduvă a şapte bărbaţi, dar ei nu vorbeau despre aceasta din inimă: „Saduceii vorbeau despre această femei ca şi cum ar fi un laborator, unde toate sunt aseptice, toate în ordine. Pentru ei era doar un caz de morală. Când ne gândim la aceste persoane care suferă mult, ne gândim de obicei ca şi cum ar fi un caz moral, simple idei, drept care ne exprimăm spunând: «în acest caz» sau «în alte cazuri». Dar ne gândim oare cu inima la aceste persoane, cu o inimă de carne? Nu este plăcut când auzi vorbindu-se de aceste situaţii într-un mod atât de academic şi nu uman, uneori prin recursul la statistici, dar totul se termină acolo. În Biserică sunt atâtea persoane în această situaţie”.
În faţa acestor oameni, a spus Papa Francisc la predică, trebuie să facem ceea ce a făcut Isus: să ne rugăm. „Să ne rugăm pentru ei. Ei trebuie să intre în inima mea, ei trebuie să reprezinte o nelinişte pentru mine: fratele meu suferă, sora mea suferă... Iată misterul împărtăşirii sfinţilor. Să-l rugăm pe Domnul: «Doamne, priveşte la acela care plânge, care suferă». Să ne rugăm, permiteţi-mi să vorbesc astfel, cu trupul: trupul nostru să se roage, nu ideile noastre, să ne rugăm cu inima”.
Rugăciunile lui Tobi şi Sara care se adresează Domnului, ne dau speranţă pentru că sunt primite de Dumnezeu, care nu-i face să moară. Dimpotrivă, pe Tobi îl vindecă iar Sarei îi dă în sfârşit un soţ. „Rugăciunea”, a spus Papa, „ajunge întotdeauna la slava lui Dumnezeu, întotdeauna când rugăciunea este făcută din inimă”. Când, în schimb, rugăciunea este un simplu caz moral, ca cel de care vorbeau saduceii, nu ajunge niciodată, pentru că nu iese din noi înşine, nu ne interesează cu adevărat. „Este un simplu joc intelectual”.
În fine, Papa Francisc a îndemnat la rugăciune pentru cei care trec prin situaţii dramatice şi spun deseori ca Isus pe Cruce: „Doamne, pentru ce m-ai părăsit?”. Să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să ajungă la inima lui Dumnezeu şi să aducă speranţă pentru noi, toţi”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
