Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„10 pieţe pentru cele Zece porunci”

 
„10 pieţe pentru cele Zece porunci”
  • 04 Iun 2013
  • 9898
Sâmbătă, 8 iunie, se va desfăşura la Milano următoarea întâlnire din cadrul proiectului „10 pieţe pentru cele Zece porunci”, proiect promovat de mişcarea bisericească „Reînnoirea în Spiritul Sfânt”.

În Piaţa Domului din Milano, pe 8 iunie, începând cu ora 20.30, va începe o nouă sărbătoare a mărturisirii credinţei, centrată pe cea de-a treia poruncă divină: „Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului”. Papa Francisc va trimite un mesaj video pentru proiectul aflat sub patronajul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi organizat cu ocazia Anului Credinţei.

Preşedintele naţional al mişcării „Reînnoirea în Spiritul Sfânt”, Salvatore Martinez, a spus pentru Radio Vatican:

„Proiectul a început anul trecut în septembrie, la privegherea pentru Anul Credinţei împreună cu Benedict al XVI-lea şi se reia la Milano începând cu 8 iunie. ‘Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului’ ne spune că viaţa noastră este făcută şi din memorii sociale şi afective. De aceea este necesar să educăm noile generaţii în arta trăirii. De asemenea, ne spune că viaţa este alcătuită nu doar din zile obişnuite, ci şi din zile de sărbătoare. Ne aminteşte că muzica se poate aprecia dacă există pauze, munca se poate aprecia dacă există odihna. Dar odihna trebuie înţeleasă precum o creativitate a iubirii, a angajamentului pentru cei dragi, pentru cei neputincioşi, deci punerea în aşteptare a tot ceea ce în mod obişnuit – neguţătoria, viaţa de zi cu zi – nu ne permite să înţelegem. Acest lucru ne înnobilează viaţa, dar mai ales ne face să înţelegem că nu trăim pe acest Pământ doar pentru a ne satisface poftele, dorinţele, ci şi pentru a alimenta idealurile şi valorile care se transmit noilor generaţii, ca cea mai bună moştenire pentru o viaţă bună, dreaptă şi fericită.

RV. Din ce în ce mai mult sărbătoarea înseamnă consumism, uitarea lui Dumnezeu…

„Trebuie să fim atenţi să nu înţelegem odihna ca ‘vacatio’, vacanţă, lipsă de idealuri şi valori. Nu înseamnă să nu faci nimic. De multe ori auzim spunându-se în case, mai ales de către părinţi propriilor copii când au obosit în timpul săptămânii: ‘Nu mă deranjaţi, vreau să mă odihnesc!’. Iată, acesta este exact sensul contrar al odihnei din poruncă. Odihna este spaţiu creativ: este capacitatea de a asculta, de exemplu pe proprii fii, este posibilitatea de a fi uniţi în jurul memoriei unei familii, având grijă de bunici sau vizitând bolnavii. Este vorba de fapt de posibilitatea de a-l elibera pe om din sclavia muncii”.

RV. A trecut un an de la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Care este moştenirea ei?

„Este foarte interesant că prezentarea acestui eveniment la Milano are loc tocmai la un an de la încheierea celei de-a VII-a întâlniri mondiale a familiilor care a avut loc aici, în 3 iunie. Împreună cu munca şi sărbătoarea, aşa cum a amintit card. Scola în intervenţia sa din această dimineaţă, al treilea cuvânt important din această întâlnire a fost familia pentru că este clar că în jurul temei muncii şi a sărbătorii este nevoie de redescoperirea valorii familiei, nu doar ca loc al sentimentelor şi al memoriilor, ci ca loc în care solidaritatea, sacrificiul, responsabilitatea şi ajutorul reciproc sunt întemeiate. Iată de ce familia devine nu doar o mică biserică domestică, ci în acelaşi timp un laborator al unei societăţi drepte.”

Salvatore Martinez a vorbit şi despre proiectarea mesajului video „Când iubirea dă sens vieţii tale” pe care Papa Francisc îl va trimite pentru acest eveniment şi a spus că acest nou pontificat pare să dea o înfăţişare din ce în mai umană şi mai atrăgătoare credinţei. Acesta a amintit şi importanta contribuţie adusă de Benedict al XVI-lea pentru a face posibil ca Evanghelia să fie vestită pe străzile şi în pieţele oraşelor, pentru a-l include pe Dumnezeu în orizontul uman.




Sursa:ro.radiovaticana.va

Știri din aceeași categorie