(Duminica Tânărului bogat)
Pentru cei ce nu au înțeles sensul parabolei samarineanului milostiv, Isus propune astăzi aceeași învățătură într-o formă nouă. Întrebarea este aceeași: ce să fac pentru a moșteni viața veșnică? În prima evanghelie, răspunsul pentru învățătorul de lege era: “să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău”, urmat de parabolă. În momentul în care Mântuitorul încheie spunând: “du-te și fă și tu la fel”, trebuie să fi fost destul de clar pentru cei prezenți că Isus este acel Samarinean milostiv, care își “cheltuie” toată bogăția dumnezeirii sale cu noi pentru a ne mântui. “Fă și tu la fel” însemnă “fă ca și mine” sau mai exact “vino după mine”, împlinind astfel porunca iubirii atât față de aproapele cât și față de Dumnezeu.
În evanghelia de astăzi, Cristos încearcă să învingă împietrirea inimii și îngustimea minții propunând din nou același răspuns într-o manieră diferită. Prima parte a răspunsului cuprinde doar poruncile referitoare la aproapele: să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Nu cuprinde în schimb poruncile ce se referă la Dumnezeu, de exemplu “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”. De ce? Fiindcă aceasta este implicită în cea de-a doua parte a răspunsului: “vinde toate câte ai … şi vino de-mi urmează Mie”. Urmarea lui Isus Cristos reprezintă adevărata iubire de Dumnezeu, răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu care-și trimite unicul Fiu să moară din iubire pentru noi. Pentru a merge însă pe urmele Lui trebuie să fim liberi, având o inimă neîmpărțită. De aici necesitatea, pentru tânărul din evanghelie, de a renunța la bogățiile ce-l opresc din urmarea Domnului. Doar în momentul în care Isus îl pune în fața exigenței poruncii divine, își dă seama că nu iubește din toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea lui, fiindcă o parte din toate aceste energii ale vieții sale le dedică bogățiilor pe care le posedă. Iar când dăruiește o parte din viața lui bogățiilor, e ca și cum acestea ar prinde viață, transformându-se într-un idol ce îi controlează existența.
Spuneam și altădată că pericopele evanghelice sunt adresate atât persoanei cu care Isus vorbește cât și tuturor celor prezenți sau nouă celor care le ascultăm. Dacă ne-am simți deci tentați să-i condamnăm pe cei bogați, să ne aducem aminte că fiecare dintre noi suntem mai mult sau mai puțin bogați. Fiindcă Dumnezeu nu delimitează plafonuri ale conturilor noastre, nici nu ne indică o sumă maximă pe care să o deținem. Ne luminează în schimb mintea și inima pentru a nu deveni sclavi ai bunurilor noastre. Iubirea de Dumnezeu și cea de aproapele vor fi criteriile sigure în funcție de care vom știi dacă mai deținem bogățiile noastre sau ele ne dețin pe noi.
În fiecare clipă să ne aducem aminte că adevărata noastră bogăție este iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 18,18-27
În vremea aceea L-a întrebat un dregător pe Isus: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Isus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Isus i-a zis: incă una îţi lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Isus a zis: cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: si cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.
