Doamne, întru mânia Ta nu mă mustra
Şi în furia Ta nu mă pedepsi!
Săgeţile Tale m-au străpuns
Şi mâna Ta mă zdrobeşte.
Din pricina supărării Tale, nimic nu mai e sănătos în mine;
Nu e întreg niciunul din oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Fărădelegile mele au covârşit capul meu,
Sunt o sarcină foarte grea pentru mine.
Rănile mele sunt putrede şi purulente
Din cauza prostiei mele.
Sunt gârbovit şi descurajat
Umblând mâhnit ziua întreagă.
Şalele-mi sunt inflamate
Şi nu mai e nimic sănătos în trupul meu.
Istovit şi foarte deznădăjduit,
Răcnesc din pricina frământărilor inimii mele.
Doamne, toate dorinţele mele sunt în faţa Ta
Şi suspinul meu nu-Ţi este tăinuit.
Inima-mi zvâcneşte, mă părăsesc puterile,
Până şi lumina ochilor îmi lipseşte.
Prietenii şi colegii mei se îndepărtează de rănile mele,
Vecinii mei se ţin la distanţă.
Pun capcane cei ce atentează la viaţa mea,
Cei ce caută căderea mea întind curse
Şi se gândesc la înşelătorii ziua întreagă.
Eu, precum un surd, nu ascult
Şi ca un mut, nu-mi deschid gura;
Sunt ca un om ce nu aude
Şi nu vrea să răspundă.
Pentru că eu te aştept pe Tine, Doamne;
Tu, Dumnezeul meu, îmi vei răspunde.
Spusesem: «Să nu râdă de mine
Când mi se va clătina piciorul!
Nici să se mândrească deasupra mea».
Iată, eu sunt gata să mă prăbuşesc
Şi pedeapsa îmi este pururi înainte.
Iată, îmi mărturisesc vina,
Sunt neliniştit pentru păcatul meu.
Duşmanii meu sunt plini de viaţă şi puternici;
Prea mulţi mă urăsc pe nedrept.
Ei îmi răsplătesc cu rău binele,
Mă acuză deoarece caut ceea ce e bine.
Nu mă abandona Doamne,
Dumnezeul meu, nu te îndepărta de mine.
Vino degrabă în ajutorul meu,
Doamne, mântuirea mea!
Psalmul 37 este rugăciunea unui om care trăieşte îngreunat de suferinţe şi dureri, pe care le consideră consecinţa propriilor păcate, motiv pentru care se simte pedepsit. De aceea îl invocă pe Domnul ca să îi uşureze situaţia tristă şi grea pe care o traversează.
Doamne, întru mânia Ta nu mă mustra şi în furia Ta nu mă pedepsi! Psalmistul îşi îndreaptă rugăciunea către Dumnezeu implorând milostivirea Sa. Milostivirea şi dreptatea sunt două realităţi diverse, care în Dumnezeu se completează reciproc. Pentru păcate, dreptatea ar cere pedeapsa, însă Domnul este un Tată milostiv, care vede păcatul omului însă îl priveşte prin ochii îndurării, atunci când este invocat. Acesta este motivul pentru care oricine, în orice situaţie, poate recurge cu încredere şi speranţă la tronul Creatorului.
Fărădelegile mele au covârşit capul meu, sunt o sarcină foarte grea pentru mine. Păcatele îngreunează sufletul şi omul în stare de păcat se obligă pe sine însuşi să poarte o povară extrem de apăsătoare. Razele speranţei în toate momentele de dificultate sunt cuvintele Mântuitorului: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11,28).
