Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” din Cluj va primi în custodie unul dintre cele mai importante documente istorice pentru românii ardeleni. Este vorba de testamentul liderului Revoluției române de la 1848, Avram Iancu. Testamentul olograf, adică scris, datat și semnat manu propriu de Avram Iancu, va fi predat bibliotecii clujene de către urmașii marelui om de stat Ion Rațiu. Testamentul a fost păstrat în familia Rațiu din a doua jumătate a secolului XIX, când Avram Iancu i l-a înmânat canonicului Basiliu Rațiu, la Blaj. Testamentul lui Avram Iancu exprima dragostea profundă a liderului revoluționar pentru poporul său și sublinia dorința ca întreaga sa avere să fie utilizată pentru crearea unei academii de drept, unde să fie pregătiți viitorii avocați români din Transilvania.
“Ultima mea voință! Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat pâna acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă, se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot o avea; un fel de presimțire pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voesc dară și hotarât dispun ca, după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul Națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi, tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Națiunii mele”, scria Avram Iancu în testamentul său. Din păcate, această dorință a sa nu a putut fi niciodată pusă în practică până în momentul Unirii din 1918.
Avram Iancu a murit sărac, iar liderii românilor ardeleni nu au reușit să creeze o școală superioară de drept în Imperiul Austriac sau în cel Austro-Ungar. Prima Facultate românească de Drept a fost înființată în Transilvania după Marea Unire din 1918, în cadrul Universității din Cluj, creată prin decretul Regelui Ferdinand I, care a devenit, astfel, legatarul istoric lui Avram Iancu.
Basiliu Rațiu, personalitate a Transilvaniei
Însă ultima dorință a lui Avram Iancu nu ar fi putut să fie cunoscută fără ajutorul uneia dintre cele mai importante personalități din istoria românilor ardeleni: canonicul Basiliu Rațiu. Acesta a făcut parte din familia Rațiu de Noșlac, înnobilată de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, din care s-au ridicat personalități precum dr. Ioan Rațiu, liderul mișcării memorandiste de la 1892, ori marele om de stat Ion Rațiu, liderul Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut.
Basiliu Rațiu s-a născut la Turda în 25 decembrie 1783 și a murit cu doi ani înaintea lui Avram Iancu, la 12 decembrie 1870. Liderul Revoluției de la 1848 i-a predat testamentul său canonicului greco-catolic Basiliu Rațiu de care îl lega o strânsă prietenie, consolidată în anii de luptă din Revoluția de la 1848 – 1849 și în perioada care a urmat după.
Figura lui Basiliu Rațiu a căzut într-o uitare nemeritată, însă în epocă el era una dintre figurile principale ale intelectualității românești. El a studiat la școlile din Turda, Aiud, Cluj și Blaj, înainte de a fi trimis cu bursă episcopală la Viena, unde a obținut titlurile de doctor în filosofie și în teologie. Basiliu Rațiu a fost hirotonit, în anul 1810, ca preot celibatar, în biserica Sfânta Barbara din Viena. Întors în Transilvania, el a servit ca preot greco-catolic în Ocna Mureș, apoi în Turda, iar în cele din urmă a ajuns în Blaj, unde a fost deopotrivă preot și profesor la Seminarul din Mica Romă. În anul 1848, Basiliu Rațiu a făcut parte dintre liderii Marilor Adunări Naționale din Blaj, întrunite în 30 aprilie, 15 mai și 21 septembrie 1848. De atunci datează prietenia sa cu liderii revoluționari români.
Basiliu Rațiu a rămas fidel atât datoriei sale academice, în condițiile în care a devenit rector al Seminarului Diecezan din Blaj, cât și vocației preoțești, în condițiile în care a devenit canonic, iar după 1853, când bunul său prieten, vicarul foraneu al Silvaniei, Alexandru Șterca-Șuluțiu, a devenit primul mitropolit român unit greco-catolic al Blajului, Basiliu Rațiu a devenit primul prepozit capitular mitropolitan al noii structure ecleziastice. De asemenea, el și-a continuat, până la moarte, activitatea pusă în slujba națiunii române. În anul 1868, Basiliu Rațiu s-a numărat printre semnatarii Pronunciamentului de la Blaj, prin care liderii românilor transilvăneni se pronunțau împotriva Ausleigh-ului, adică transformării Imperiului Austriac în Imperiul Austro-Ungar, cu consecința anexării Marelui Principat al Transilvaniei la Regatul Ungariei.
Pentru poziția sa publică, Basiliu Rațiu a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de înaltă trădare, iar procesul împotriva liderilor români a fost oprit doar la intervenția împăratului Franz Jozef. Basiliu Rațiu s-a stins în 1870, la Blaj, respectat și prețuit de românii ardeleni.
Basiliu Rațiu a fost unul dintre liderii românilor din Transilvania.
