Domnului Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Domnului Nicolae Bănicioiu
Ministrul Sănătăţii
14 octombrie 2015
Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu,
Stimate Domnule Ministru Nicolae Bănicioiu,
Ați primit un Apel semnat de 67 de ONG-uri care solicită introducerea educației sexuale în școală. Motivele par dintre cele mai firești, în esență fiind invocată lipsa informațiilor de calitate, în condițiile în care în spațiul public se transmit masiv informații distorsionate despre sexualitate „din care lipsesc elemente ce țin de responsabilitate, înțelegerea funcționării propriului corp și respectul în relații intime”.
În timp ce necesitatea informării în privința sexualității este universală, de la o persoană la alta, de la o familie la alta, de la un stat la alt stat, de la o civilizație la alta, de la o perioadă istorică la alta au existat și există moduri diferite de abordare. Ca atare, o întrebare esențială este „Ce fel de educație despre sexualitate solicită semnatarii?”, deoarece identificarea unor probleme reale nu conduce automat și către identificarea unor soluții potrivite și eficiente.
Tipul de educație sexuală pe care semnatarii Apelului îl solicită, și pentru care militează de ani de zile, inclusiv prin introducerea acestui tip de educație prin intermediul materiei școlare Educație pentru sănătate, care ar deveni obligatorie, este axat pe denormativizarea familiei binare heterosexuale în fața oricăror comportamente sexuale consimțite și pe promovarea contracepției și avortului ca soluții complete și ideale la problema sarcinilor nedorite.
Acest tip de educație sexuală este generat de un sistem de valori hedonist în care este centrală plăcerea individuală în condiții de siguranță fizică. Acest sistem de valori a promovat necesitatea consimțământului în relațiile sexuale și eliminarea abuzului, fără a reuși să le obțină, în schimb a agravat probleme precum disoluția familiei, nașterea și creșterea copiilor în afara familiei, nefericirea personală. La nivel de stat, el a dus la probleme care nu existau anterior: statul trebuie să sprijine mamele singure, din ce în ce mai numeroase, prin ajutoare sociale, în timp ce rata natalității a scăzut sub limita de înlocuire a populaţiei.
Privind în istorie, vedem că acest tip de educație sexuală a fost promovat încă dinainte de anii ʼ50, el precedând ceea ce s-a numit „revoluția sexuală a anilor ʼ60”. Deși în prezent el este prezentat ca un panaceu contra bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite, el nu a împiedecat explozia acestora în urma revoluției sexuale. Mai mult, această explozie este corelată cu explozia hipersexualizării din mass-media și din spațiul public, în general, la care educația sexuală anti-familie și-a adus contribuția, prin promovarea în spațiul public a sexualității, privată prin natura ei.
Răspunsul la problema hipersexualizării nu este mai multă sexualizare decât în logica celor care au crezut că răspunsul la problemele comunismului este mai mult comunism. Aceasta logică este intrinsecă acestui tip de educație sexuală. Potrivit ei, este firească cererea pe care un profesor universitar de sexologie din Danemarca[1] a făcut-o în acest an pentru introducerea vizionării de către elevi a filmelor pornografice în cadrul orelor de educație sexuală. Tot astfel, nu va fi nicio mirare când se vor solicita ore de practică sexuală, așa cum au majoritatea materiilor școlare. Când, în Marea Britanie, un elev de 13 ani a violat o colegă[2] de clasă după ore, ultima oră fiind chiar ora de educație sexuală, a fost greu să nu se facă o legătură între faptă și ora anterioară.
Ca urmare, chiar dacă nu și-a propus, acest sistem de valori a avut consecințe majore anti-familie și, în consecinţă, educația sexuală întemeiată pe el poate fi calificată drept anti-familie.
Domnilor Miniștri,
Suntem conștienți de importanța sexualității în viața persoanei și a societății, inclusiv în educație. Dar problematica sexualității nu poate fi redusă la aspectele ei biologice, la evitarea bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite și la respectul reciproc ca măsură împotriva violenței. Omul este mai mult decât „un animal sexual”, așa cum considera unul dintre promotorii educației sexuale antifamilie (Wilhelm Reich).
Diferența dintre sexualitatea umană și sexualitatea animală este dragostea, care conduce către familii de lungă durată în care se nasc copii și aceștia beneficiază de întreaga experiență a părinților. Exact acesta lipsește din ideologia educației sexuale anti-familie. Concepția hedonistică a sexualității determină marginalizarea familiei binare heterosexuale. „Căsătoriile” homosexuale, „căsătoriile” poliamorice și disoluția căsătoriei sunt consecințe naturale ale acestei concepții. În practică, acest model de educație sexuală a fost propus în istorie de mișcările comuniste, pentru care familia era un element burghez și era asociată exploatării, și de mișcările de normativizare a comportamentelor sexuale considerate deviante.
Nu întâmplător, György Lukács, ministrul culturii în scurta Republică Sovietică Ungară din 1919 condusă de comunistul Bela Kun, a fost primul care a introdus la nivel de stat un program de educație sexuală antifamilie, prin care elevii erau îndemnați să respingă și să disprețuiască orice autoritate parentală și să ignore moralitatea. Și, nu întâmplător, în prezent, Mariela Castro, fiica lui Raúl Castro, conducătorul Cubei comuniste, este și președinta Centrului Național pentru Educație Sexuală. Nu mai insistăm acum pe abuzurile amplu documentate pe care și-au întemeiat „studiile” persoane cheie care au promovat acest model, precum Alfred Kinsey și Wilhelm Reich.
Așa se înțelege de ce principalele organizații din România care propun periodic introducerea acestui tip de educație sexuală sunt exact organizațiile care susțin ideologia gender, care promovează eliminarea distincției bărbat-femeie și denormativizarea căsătoriei binare heterosexuale.
Întrebați-i pe cei care propun educația sexuală de tip anti-familie ce părere au despre poliamorie și „căsătoriile” poliamorice și veți vedea că, dacă își asumă integral modelul propus, vor spune că acestea trebuie normativizate. „Căsătoria” între un număr de X bărbați și Y femei este consecința logică a acceptării acestui tip de educație, în care singurele pericole identificate sunt sarcinile nedorite și violența, iar regula de aur este consimțământul, singura condiţie pusă pentru validarea oricărui tip de comportament sexual, oricât de deviant ar fi acesta.
Domnilor Miniștri,
Cu un secol și jumătate în urmă, Karl Marx și Friedrich Engels scriau în prefața la „Manifestul comunist” că „o stafie bântuie Europa: comunismul”. După 1918, comunismul, cu sprijinul celor care nu sesizau ce va însemna acesta pentru societate, a reușit să se impună în Rusia și alte țări. Astăzi mai sunt doar câteva state declarat comuniste în lume, dar unele dintre principiile fondatoare ale comunismului sunt promovate în continuare ca aducătoare de progres, cum în mod utopic se credea înainte de instaurarea regimurilor comuniste.
În forma propusă pentru disciplina Educație sexuală nu este greu de recunoscut un principiu esențial al comunismului: copiii nu sunt ai părinților, ci sunt ai statului. Apelul ilustrează deplin principiul realizării binelui copiilor prin separare de părinți, ba chiar împotriva acestora. Astfel, noțiunea de „părinți” nu apare niciodată în textul Apelului, iar singura dată când apare termenul de „familie” este o referire la posibilitatea abuzurilor sexuale ale membrilor familiei asupra copiilor.
O caracteristică vitală a oricărei societăți umane a fost continuitatea, practicată în primul rând prin responsabilitatea și asumarea de către părinți a educației copiilor lor. Primul sistem social-politic care a reușit ruperea semnificativă a copiilor de părinți printr-o educație opusă gândirii părinților a fost comunismul. Așa a fost posibil ca pionierii ucrainieni din anii 1930 să-l slăvească pe Stalin, cel care tocmai le ucisese părinții în Holodomor.
În educație se codifică esența culturii și civilizației unui stat, prin elementele care sunt validate și considerate demne de a fi transmise următoarelor generații. În condițiile în care în România nu este legală „căsătoria” între persoane de același sex, iar în întreaga lume un număr limitat de state au legiferat-o de curând, de ce se încercă predarea ei copiilor, câtă vreme ea nici nu a fost încă validată de adulți? Căci, să vorbim deschis, este limpede unde țintește demersul asociațiilor inițiatoare, dincolo de combaterea discriminării persoanelor cu comportament homosexual: „căsătoria” homosexuală.
Desigur, oamenii sunt liberi sa creadă ce vor. Dar asta nu înseamnă că cei care cred diferit nu au și ei același drept. Un drept care va fi anulat prin impunerea educației sexuale anti-familie. În Germania, au fost arestați părinți care au dorit să își retragă copiii de la orele de educație sexuală, pentru ca nu erau de acord cu unele aspecte prezentate. Trebuie să fim conștienți că totalitarismul poate apărea oriunde și în orice moment istoric. Iar în România, totalitarismul comunist și experiența interzicerii gândirii libere le avem proaspete în minte.
Domnilor Miniștri,
O stafie bântuie civilizația europeană la începutul secolului XXI. Este ideologia gender, egalitaristă precum comunismul. Aldous Huxley, în Minunata lume nouă, exprima legătura între totalitarismele începutului de secol XX și dezvoltarea lor în viitor, inclusiv prin manipularea sexualității umane: numele fetiței parteneră a băiatului care este pedepsit pentru că refuză, la școală, jocul erotic cu ea este Polly Troțky.
Încercările repetate, caracterizate prin agresivitate ideologică și vizuală, de a impune cu forţa opinii cu impact social major în numele realizării binelui și eludând firescul proces al cercetării și dezbaterii ne amintesc nouă, românilor, mai pregnant decât orice de practica instaurării comunismului.
În prezent, Organizația Mondială a Sănătății susține educația sexuală anti-familie, începând de la naștere. Standardele OMS, realizate în spiritul ideologiei gender, le cer educatorilor să predea copiilor mai mici de 4 ani noțiuni despre masturbare, valorizând pozitiv această practică, iar copiilor între 4 și 6 ani informații despre relațiile cu persoane de același sex (a se vedea documentul din prima notă a Apelului).
Experiența istorică arată că una dintre organizațiile în care oamenii și-au pus cel mai multe speranțe, Societatea Națiunilor, nu a fost capabilă să își atingă principalul scop, împiedicarea apariției unui nou război mondial. Lecția pe care o putem învăța este că niciunei instituții nu i se poate acorda apriori încrederea deplină că poate proteja, fără a fi evaluate acțiunile ei.
Jurământul Dumneavoastră este față de România și față de poporul român. Nimeni nu Vă poate obliga, ca demnitari, sau nu ar trebui să Vă poată obliga, să alegeți ceva dăunător poporului român. Între ideologia gender, care caută să devină normă unică, și mentalitățile puternicelor civilizații limitrofe spațiului european, în care discriminarea femeii nici nu este percepută ca discriminare, credem că România are șansa identificării unui model de educație care să includă problematica sexualității și care să evite ambele extreme, atât egalitarismul, cât și abuzul. Între exhibiționismul educației sexuale anti-familie, reprezentat de lenjeria intimă expusă la falsh-mob-ul din 28 septembrie, și crimele de onoare, România poate propune un model eficient, centrat pe familie.
Domnilor Miniștri,
Este legal ca Ministerele Educației și Sănătății să propună populației României un sistem de valori hedonist privind sexualitatea și o educație sexuală anti-familie, dar mai întâi trebuie să informeze și să ceară consimțământul.
Viziunea despre sexualitate face parte din viziunea despre viață a unei persoane și nu se poate impune cu forța. Este de neînțeles dorința autorilor Apelului, în condițiile în care, de curând, Curtea Constituțională a cerut ca, pentru studierea religiei, părinții/tutorele legal instituit/elevul după 14 ani trebuie să facă cerere specială, deoarece este vorba despre o materie care se referă și la dimensiunea conștiinței persoanei și de aceea nu poate fi impusă obligatoriu! Dat fiind caracterul cu totul special al unei astfel de materii și având în vedere existența de manuale alternative, considerăm obligatoriu ca studierea unei eventuale discipline școlare care să cuprindă ore de educaţie sexuală să se facă de către copil numai cu acordul părinților. Obligativitatea solicitată de către autorii Apelului nu este decât o violare a conștiinţei elevilor și părinţilor, amintind de siluirea conștiinței în comunism.
Suntem conștienți că lipsa informării copiilor de către părinți a dus, în unele cazuri, la traume care ar putea fi evitate. Însă ignorarea caracterului cu totul aparte al sexualității în viața umană și a dificultății abordării ei în funcție de profilul psihologic al copilului și de vârsta lui poate crea traume de a o anvergură și mai mare.
Legătura părinți-copii este mediul natural al acestor discuții și părinții trebuie încurajați să discute cu copiii și aceste probleme intime. Statul este dator să contribuie la educația continuă, iar existența unor cursuri de parenting finanțate de stat și accesibile părinților pot folositoare și în această direcție.
În același timp, reînnoim cererea pe care diferite organizații semnatare au făcut-o și cu alte ocazii: introducerea unei discipline opționale intitulate „Educație pentru familie și societate”, care să armonizeze prezentarea sexualității persoanei cu prezentarea ansamblului relațiilor familiale și sociale.
Programa pentru această disciplină trebuie să fie realizată în urma unei etape de documentare temeinică, făcută de persoane de specialitate, nu în urma presiunii și conform dorințelor organizațiilor promotoare ale ideologiei gender. Discipline precum Personal, Social and Health education din Marea Britanie ori Pregătirea pentru viața de familie din Polonia pot fi folosite ca inspirație și comparație pe plan european.
În privința sexualizării spațiului public, Vă adresăm două întrebări: Ați văzut flash-mob-uri desfășurate de aceste ONG-uri în care să protesteze față de invazia pornografiei în spațiul public prin intermediul reclamelor? Mai există o altă Capitală europeană în afară de București unde reclamele la pariuri sportive să fie de un erotism similar?
Domnilor Miniștri,
Nu este o opţiune acționarea sub imperiul flash-mob-urilor, raiduri de tip comunist, dar mai rafinate, pentru impunerea colectivizării conștiinţelor. Flash-mob-urile și indecența agresivă nu țin loc de studii temeinice, după cum niciodată promisiunile ideologice nu au putut suplini rezultatele practice. Comunismul a propus raiul social și a încercat să-l realizeze prin egalitarismul proprietății; ideologia gender de factură comunistă promite raiul social și crede că îl va realiza prin egalitarismul sexual, în care totul este legitim câtă vreme este consimțit.
În fața cererii imperative a semnatarilor Apelului de a introduce „acum” și în mod obligatoriu educația sexuală în forma dorită de ei, Vă solicităm să tratați cu discernământul necesar problema atât de delicată a educației copiilor cu privire la sexualitate. Dacă veți fi acuzați că nu dați curs „acum” Apelului și vi se vor aplica etichete de „fundamentalism”, „antimodern”, „învechit” etc., Vă reamintim că regimul comunist a pretins că reprezintă și aduce democrația în România inclusiv în cea mai cruntă perioadă a totalitarismului, în anii ʼ50.
În încheiere, vă amintim o constatare a lui Aldous Huxley din prefața cărții Minunata lume nouă: „Pe măsură ce libertatea politico-economică se restrânge, cea sexuală tinde să crească prin compensaţie”.
NOTE:
[1] http://www.hotnews.ro/stiri-magazin-19555613-danemarca-putea-introduce-studiul-filmelor-porno-scolile-publice.htm
[2] http://www.culturavietii.ro/2014/11/28/mare-britanie-un-elev-de-13-ani-si-violat-colega-dupa-ora-de-educatie-sexuala/
Fragment din Minunata lume nouă, de Aldous Huxley (1932)
„Pe o peluză cuprinsă de tufe de arbuști mediteraneeni, doi copii – un băieţel de vreo șapte ani și o fetiţă cam cu vreun an mai mare – jucau, cu toată gravitatea și atenţia concentrată a savanţilor adânciţi într‑un studiu consacrat unei mari descoperiri, un joc sexual rudimentar.
Dintr-un grup de arbuști din apropiere ieși o educatoare conducând de mână un băiețel care urla în timp ce era tras înainte. Pe urmele lor venea trap-trap o fetiță cu mutra îngrijorată.
– Ce s-a întâmplat? întrebă Directorul.
Educatoarea dădu din umeri:
– Nu cine știe ce. Numai că băiețelul ăsta se lasă cam greu implicat în jocurile erotice obișnuite. Am mai observat de două ori chestia asta la el. Și azi din nou. Adineauri a început să urle…
– Zău că n-am vrut să îl supăr sau să îi fac rău! zise fetița îngrijorată. Zău că n-am vrut.
– Bineînțeles că n-ai vrut, drăguțo, o consolă educatoarea. Așa că – reluă ea întorcându-se din nou către Director – îl duc la Psihologul Adjunct. Ca să verific dacă nu cumva are ceva anormal.
– Foarte bine faci! spuse Directorul. Du-l înăuntru. Tu stai aici, fetițo, adăugă el în timp ce educatoarea se îndepărta cu băiețelul care încă mai țipa cât îl ținea gura. Cum te numești, fetițo?
– Polly Troțki.
– Foarte frumos nume, o lăudă Directorul. Ei, acum du-te fuguța și vezi dacă nu-ți găsești vreun alt băiețel cu care să te joci.
Fetița dispăru în tufișuri și nu o mai văzură.
– Ce micuță fermecătoare! zise directorul privind lung în urma ei.
Apoi se întoarse către studenți: Ceea ce vreau să vă spun acum s-ar putea să vi se pară de necrezut. Dar, pe de altă parte, dacă nu ai o pregătire specială în domeniul istoriei, majoritatea realităților din trecut par într-adevăr incredibile.
Și le dezvălui adevărul uluitor: Foarte multă vreme înaintea Erei Domnului nostru Ford jocurile erotice între copii fuseseră considerate ceva anormal (studenții scoaseră urlete de râs când auziră), și nu numai anormal, ci de-a dreptul imoral (vai, nu se poate!) și fuseseră ca atare riguros reprimate.”
Semnează:
