Extras din cartea: „Ce anume îl învățați pe copilul meu?” (Miriam Grossman – Doctor în științe medicale, psihiatru)
„[…] S-ar putea să nu vă surprindă să aflați că acești „experți” în educație sexuală, nu sunt medici, psihologi sau asistente medicale. Heather, care a asigurat-o pe tânăra de 15 ani că masochismul sexual al prietenului ei este cât se poate de normal, se descrie ca fiind „o activistă feministă cu vederi neconvenționale, scriitoare, fotograf, artist, editor de texte pe internet și organizator în comunitate..A studiat literatură engleză, spiritualitate erotică și sociologie la colegiu. A vândut grâu încolțit, a fost chelneriță, vânzătoare, profesor de kickbox și autoapărare și a făcut agitație politică..Are două site-uri destinate vizitatorilor adulți. Am aflat destul ca să trag concluzia că Heather Corinna – aceeași Heather spre care SIECUS (Consiliul pentru Educație și Informare despre Sexualitate din SUA) îi trimite pe adolescenții care întreabă despre acnee, prieteni și părinți – nu numai că nu are nicio pregătire formală medicală sau psihologică, ea este un pornograf convins.
Am aflat cum educația sexuală – inițial numită „igienă socială” și „educația pentru viața de familie” – era predată în secolul trecut. Am aflat despre Alfred Kinsey, care a introdus un model de sexualitate în anii 1940 și 1950 și despre instituționalizarea acestui model prin SIECUS, în 1960. Am studiat cărțile scrise pentru părinți și copii, am citit biografii, interviuri, editoriale, mărturii în instanță și necrologuri. Trebuie să aflați ce am descoperit.
Pentru a înțelege cum e posibil ca un individ ca Heather Corinna să devină un instructor recunoscut pentru adolescenți, trebuie să-l înțelegeți pe Alfred Kinsey.
Bine, poate nu chiar să îl înțelegeți – pentru asta ar fi nevoie de o echipă de psihiatri experimentați. Să spunem doar să-l cunoașteți.
Dr. Kinsey a fost pentru educația sexuală ceea ce a însemnat Henry Ford pentru automobil. El a fost arhitectul șef al unui nou model uman de sexualitate – un model bazat pe convingerea că în societatea modernă moralitatea tradițională este irelevantă și distructivă. […] „Sexualitatea nu este un apetit pe care să-l înfrânezi”, insista el. El credea că monogamia este ceva nenatural. Mai degrabă, „animalul uman” – un termen căruia lui Kinsey îi făcea plăcere să îl folosească – este pansexual.
Pansexual? Biograful autorizat al lui Kinsey, James Jones, explică înțelesul pe care-l dă profesorul acestui cuvânt. Kinsey credea că în starea noastră naturală – adică, eliberați de constrâgerile sociale – noi, ființele umane, am deveni active sexual chiar la începutul vieții, ne-am bucura de relațiile sexuale cu ambele sexe, ne-am permite o varietate de comportamente și am ocoli fidelitatea. Kinsey aplauda practic orice tip de activitate sexuală, scrie James Jones, și dezaproba abstinența sexuală.
Deci cine a fost Alfred Kinsey mai exact și cum a ajuns la concluziile sale despre sexualitatea umană? Kinsey nu a studiat biologia sau psihologia umană. Formarea sa a fost în clasificarea insectelor. Înainte de studiul său asupra comportamentului uman, el a colectat și clasificat viespi. O mulțime de viespi. Spre exemplu, peste 8 milioane.
[…] Alfred Kinsey a avut probleme mintale în cel mai adevărat sens al cuvântului. […] a avut plăcere să-și insereze obiecte străine – paie, pompe de desfundat țevile, pixuri și periuțe de dinți – în penis. A intrat în cadă și și-a decupat pielea de pe prepuț cu un briceag. S-a suspendat în aer cu o frânghie în jurul scrotului.
„Masochist” este puțin spus. Patologia lui Kinsey a mers dincolo de urmărirea durerii și a umilinței – biografia sa descrie un bărbat consumat de o obsesie periculoasă, debilitantă și grotescă vizavi de sex. Omul era un sclav – al apetitului său nesățios și al nevoilor sale autodistructive, de care era dependent.Cu trecerea anilor, în ciuda succesului său profesional și al faimei internaționale, brutalitatea sa autoprovocată doar a crescut: aproape la sfârșitul vieții sale, Kinsey a ajuns în spital, după ce și-a traumatizat organele genitale, ceea ce i-a luat luni de zile de recuperare.
Iată câteva lucruri kinseyene care ies în evidență:
- El a înființat o sală-studio de înregistrare în mansarda sa pentru a filma relațiile sexuale dintre el și soția sa și dintre membrii „cercului său interior” – membri ai personalului, studenți în anii terminali și soțiile lor.
– Interesul său primordial era pentru comportamentul masculin sado-masochist, pentru care „străinii din afară” erau invitați să participe la filmările sale din mansardă.
– Era un exhibiționist sexual: „Adesea Kinsey nu pierdea ocazia de a-și arăta organele genitale și de a demonstra tehnicile sale variate de masturbare membrilor personalului.
– Kinsey era total în favoarea contatului sexual dintre adulți și copii – ceea ce ne face să ne gândim la molestarea copiilor – și îi considera pe adulții care se angajau în astfel de acte „mult bârfiți”.
– Pentru cercetarea sa, el a intervievat pedofili încarcerați și infratori din Chicago și New York City, în compania bărbaților care se prostituau, a travestiților, a sadicilor și a masochiștilor.
De ce e atât de important de spus această poveste macabră? Deoarece EDUCAȚA SEXUALĂ MODERNĂ se trage din filozofia personală a acestui om – un om înrobit impulsurilor unei minți bolnave, care cel mai probabil nu a avut nici măcar o zi de sexualitate sănătoasă în toți cei 62 de ani de viață.
El și-a propus să dovedească lumii, și probabil sieși, că într-adevăr, nu era nimic rău cu el. Și țineți-vă bine, s-a dovedit că cercetările sale asupra sexualității umane doar asta au și făcut. Pentru a ajunge acolo, Kinsey și discipolii săi au redus comportamentul sexual la un act fiziologic: fără emoții, fără context, sens sau consecințe. Aceasta-i libertatea, spuneau ei […] Ei au îmbrățișat libertatea de a fi un „animal uman”.
Cartea „Ce anume îl învăţaţi pe copilul meu?” a fost scrisă din inimă de către medicul american psihiatru de copii, adolescenți și adulți, Miriam Grossman, pentru părinţi, tutori, profesori și pentru toți cei care lucrează cu copiii. A fost scrisă după ani de muncă cu studentele dintr-un mare centru universitar din SUA, Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), și după ani de cercetări în bibliotecă, în care și-a dat seama că ceea ce se studiază la disciplina „educația sexuală” în școlile din SUA este complet diferit fața de ceea ce reflectă realitatea. Bolile cu transmitere sexuală în rândul tinerilor cresc, cu toate noile instrucțiuni ale educatorilor de educație sexuală pentru „sex mai protejat”, la fel și problemele emoționale.
Cartea este disponibilă la Editura Provita Media.
